– Are opt fraţi şi surori. Opt!

Rudy a trebuit să-şi ţină în frâu un zâmbet, deşi încă nu scăpase basma curată. Cel puţin, acum, îl făcuse pe profesor să mintă. Reuşise cumva să adauge trei copii la familia Steiner.

– Vine adesea la şcoală fără să fi luat micul dejun.

Mulţimea de femei se sfătui din nou. Era ca un strat de vopsea peste situaţie, adăugând ceva mai multă forţă şi atmosferă.

– Şi asta înseamnă că ar trebui să aibă voie să-mi fure cartofii?

– Pe cel mai mare! exclamă una dintre femei.

– Faceţi linişte, Frau Metzing, o avertiză Mamer şi ea se domoli rapid.

La început, toată atenţia a fost îndreptată asupra lui Rudy şi a traiului său de azi pe mâine. Apoi, aceasta s-a mutat înainte şi înapoi, de la băiat la cartof, la Mamer – situaţia părând când roz, când albastră – şi va rămâne mereu un mister ce anume l-a făcut pe băcan să decidă în favoarea lui Rudy.

A fost atitudinea patetică a băiatului?

Demnitatea lui Herr Link?

Enervanta Frau Metzing?

Indiferent ce a fost, Mamer dădu drumul cartofului înapoi în grămadă şi îl târî pe Rudy de la locul faptei. Îi trase un şut cu gheata dreaptă şi zise:

– Să nu te mai întorci!

De afară, Rudy urmări cum Mamer se apropie de tejghea, pentru a-l servi pe următorul client cu mâncare şi sarcasm.

– Mă întreb ce cartof veţi cere dumneavoastră, zise el cu un ochi atent după Rudy.

Pentru Rudy, acesta era un alt eşec.

Al doilea act de prostie a fost la fel de periculos, dar din motive diferite. Rudy va ieşi din această altercaţie cu un ochi învineţit, câteva coaste rupte şi cu o nouă tunsoare.

Încă o dată, la întâlnirile Tineretului Hitlerist, Tommy Müller avea problemele sale, iar Franz Deutscher abia aştepta ca Rudy să intervină. Nu a durat mult.

Rudy şi Tommy au avut parte de încă o sesiune de instrucţie intensivă, timp în care ceilalţi s-au dus înăuntru să înveţe tactici. Alergând în frig, puteau să vadă prin ferestre capetele şi umerii încălziţi. Chiar şi când s-au alăturat grupului, exerciţiile nu se terminaseră complet. Când Rudy se prăbuşi într-un colţ şi încerca să expedieze cu câteva bobârnace noroiul de pe mânecă pe fereastră, Franz îl bombardă cu întrebarea favorită a Tineretului Hitlerist:

– Când s-a născut Führerul nostru, Adolf Hitler?

Rudy îşi ridică privirea.

– Poftim?

Întrebarea a fost repetată şi foarte prostul Rudy Steiner, care ştia foarte bine că era 20 aprilie 1889, a răspuns indicând data naşterii lui Hristos. Chiar adăugă şi un Betleem ca informaţie suplimentară.

Franz îşi frecă mâinile.

Un semn foarte rău.

Se îndreptă spre Rudy şi îi ordonă să se ducă înapoi afară şi să mai facă nişte tururi de teren.

Rudy le alergă singur şi, după fiecare tur, era din nou întrebat despre data de naştere a Führerului. A făcut şapte tururi înainte să răspundă corect.

Marele necaz s-a întâmplat la câteva zile după această întâmplare.

Pe strada München, Rudy l-a observat pe Deutscher mergând pe trotuar cu câţiva prieteni şi a simţit nevoia să arunce cu o piatră în el. Aţi putea foarte bine să vă întrebaţi la ce naiba se gândea. Răspunsul este probabil la absolut nimic. Probabil, ar spune că îşi exercita dreptul la prostie dat de la Dumnezeu. Ori asta, ori simpla vedere a lui Franz Deutscher i-a dat impulsul acut de a se autodistruge.

Piatra a ajuns la destinaţie, în coloană, deşi nu l-a lovit atât de tare pe cât ar fi sperat Rudy. Franz Deutscher se răsuci şi păru bucuros să-l zărească stând acolo, cu Liesel, Tommy şi sora mai mică a lui Tommy, Kristina.

– Să fugim! îl grăbi Liesel, dar Rudy nu se mişcă.

– Acum, nu suntem la Tineretul Hitlerist, o informă el.

Băieţii mai mari se apropiaseră deja. Liesel rămase lângă prietenul ei, la fel şi Tommy cu ticurile lui şi delicata Kristina.

– Domnule Steiner, declară Franz înainte să-l salte şi să-l arunce pe trotuar.

Faptul că Rudy se ridică în picioare nu făcu decât să-l înfurie şi mai rău pe Deutscher. Îl trânti la pământ pentru a doua oară, proptindu-şi un genunchi în coastele lui.

Din nou, Rudy s-a ridicat, iar grupul de băieţi mai mari râdea acum de prietenul lor. Nu era cel mai bun lucru pentru Rudy.

– Nu poţi să faci să-l doară? zise cel mai înalt dintre ei.

Ochii lui erau la fel de albaştri şi reci precum cerul, iar cuvintele erau tot îndemnul de care Franz avea nevoie. Era hotărât ca Rudy să se izbească de pământ şi să rămână acolo.

O mulţime tot mai mare s-a adunat în jurul lor, iar Rudy încercă să-l lovească pe Franz Deutscher în burtă, dar rată complet, în aceeaşi clipă, simţi un pumn arzător în orbita stângă. Văzu stele verzi şi se pomeni la pământ înainte să-şi poată da seama. Încasă un alt pumn, în acelaşi loc, şi putea simţi vânătaia devenind galbenă, albastră şi neagră în acelaşi timp. Trei straturi de durere înfiorătoare.

Mulţimea din ce în ce mai numeroasă se uita avidă dacă Rudy va fi în stare să se ridice din nou. Nu a făcut-o. De data aceasta, rămase pe pământul rece şi umed, simţindu-l cum îi trecea prin haine şi se răspândea peste tot.

Încă avea scântei în ochi şi nu a observat decât prea târziu că Franz stătea acum deasupra lui cu un briceag nou-nouţ, pe punctul de a se apleca şi a-l înfige în el.

– Nu! protestă Liesel, dar băiatul cel înalt era în spatele ei.

În urechea ei, cuvintele lui era profunde şi străvechi.

– Nu-ţi face griji, o asigură el. Nu o va face. Nu are curaj.

Greşea.

Franz se lăsă uşor pe genunchi. Se aplecă mai aproape de Rudy şi şopti:

– Când s-a născut Führerul nostru? Fiecare cuvânt era articulat cu grijă la urechea lui. Haide, Rudy, când s-a născut? Poţi să-mi spui, totul e în ordine, nu-ţi fie frică.

Şi Rudy?

Ce a răspuns?

A răspuns prudent sau i-a permis prostiei să-l afunde şi mai rău în mocirlă?

Privi vesel în ochii de un albastru pal ai lui Franz Deutscher şi răspunse:

– Luni, după Paşte.

În câteva secunde, cuţitul i-a tăiat părul. Era tunsoarea Numărul 2 în această etapă a vieţii lui Liesel. Părul unui evreu fusese