Cîtva timp, Dumitru se trudise să-l urmărească, încruntîndu-se, dar obosi repede. Pe nesimțite, fața i se lumină din nou. Apucă voios paharul și-l duse la buze.

— Să vă dea Dumnezeu noroc, doctore Martin, spuse. Noroc și sănătate. Dar degeaba încercați să mă speriați dumneavoastră, cum că Dumnezeu ar trage să moară. Nu mă las nici eu așa ușor păcălit de o glumă.

Dugay sorbi din pahar, apoi încercă să-și privească tovarășul. Dar parcă efortul i se păru prea mare, pentru că își coborî repede privirile pe masă, le opri o clipă asupra fotografiei, apoi le lăsă să se piardă în gol.

— Ce spuneai? întrebă el tîrziu. Parcă spuneai ceva de Dumnezeu.

— Spuneam că nu mă păcăliți cu una, cu două, repetă Dumitru, silindu-se să pronunțe cît mai corect. Că doară am fost și eu acolo, în Biserica Mîntuirii, cînd făceați miracole. Am avut și eu probe… Uitați-vă la fotografia asta, și arătă apropiindu-și degetul de ea, dar cu mare grijă, să nu cumva s-o atingă. Uitați-vă bine la ea, repetă coborînd glasul. Asta e cea mai bună dovadă că Dumnezeu a fost cu dumneavoastră acum patru ani, acolo în biserică. Uitați-vă bine la ea, insistă.

Dugay apucă fotografia și o apropie mult de ochi, parcă s-ar fi descoperit deodată miop.

— Înțeleg ce vrei să spui. Vrei să spui că omul, în el însuși, e cea mai bună dovadă a existenței lui Dumnezeu, că omul e făcut după chipul și asemănarea Domnului. Așa e?

Dumitru oftă cu tristețe.

[1] În mod pertinent, cu siguranță, cu competență, cu certitudine (n. r.)

[2] Trei sute (engl.) (n. r.)

Doriți versiunea completă? Dați un click pe butonul PayPal

Menționați TITLUL și FORMATUL dorit (pdf / epub / mobi / azw3) și îl veți primi la adresa dvs. de email. Acesta va avea inserat în metadata un cod unic de identificare.

MĂ AJUTAȚI ASTFEL SĂ CONTINUI SĂ SCANEZ, SĂ REDACTEZ, SĂ RESTAUREZ COPERȚI SAU ILUSTRAȚII ORIGINALE, TOATĂ ACEASTĂ MUNCĂ METICULOASĂ DIN PURĂ DRAGOSTE DE CĂRȚI.

VĂ MULȚUMESC!