de învățămînt pînă la ora douăsprezece, lecțiile mele despre noua morală, despre viața lui Iisus, lecții de psihologie modernă, lecții de esperanto. De ce esperanto? Pentru că aceasta este singura limbă de circulație mondială, iar ei, apostolii mei, vor trebui să colinde întreaga lume și să fie înțeleși. După masa de prînz, de la ora douăsprezece, care se va desfășura tot în tăcere deplină, apostolii vor avea două ore pentru odihnă sau pentru discuții libere și plimbări de voie. După-amiază vor avea loc lecțiile de medicală naturală, adică vindecarea unor boli cu plante și cu extracte de plante, presopunctură și hipnoză. (În acest scop a se angaja cîțiva specialiști, printre care și fostul fotbalist Panait, vindecătorul de boli de piele, plus dr. Brătilă pentru acupunctură; poate și unul priceput în terapie pe bază de produse din miere de albine și venin de șarpe: a se consulta cu moș Ion din satul Blăjani, care a avut o crescătorie de șerpi și șopîrle ce i-a fost distrusă de către Sanepid după arestarea lui și trimiterea la Canal în 1952. Culcarea va avea loc la orele nouă seara, după o plimbare și după o repetiție colectivă a jurămîntului pe care îl vor depune la terminarea cursurilor și plecarea lor în lume. Ei vor avea dreptul să se căsătorească, cu condiția să-și transforme soțiile în adepte ale religiei mele și să nu facă copii, ceea ce le-ar dăuna libertății de mișcare. De asemeni, pentru libera lor circulație prin lume se va lua legătura cu diferite alte mișcări similare (adventiști, penticostali, baptiști, yogiști, transcedentali, eventual cu ONU) pentru a li se putea elibera pașapoarte și vize universale. Se va redacta un statut și un regulament (a se consulta doctorul Bostan) de funcționare a mișcării, deviza ei fiind egalitatea materială perfectă între oameni pe baza liberului consimțămînt, dovedit fiind că, prin constrîngere, omul de azi sau de ieri nu dă și n-a dat nimic din bunurile sale materiale sau spirituale. Cei care stau în palate, indiferent de convingerile lor moral-politice, nu vor înțelege cu adevărat necesitatea egalității pînă cînd nu vor renunța la aceste privilegii. Nota nr. 1: a nu se înțelege prin egalitate uniformizare. Ideea este, în primul rînd, de ordin filozofic și apoi de ordin practic. Mai întîi, trebuie înțeleasă bine ideea, necesitatea din punct de vedere teoretic. Cu cît se va înțelege mai repede cu atît va putea fi salvată cu adevărat omenirea. Aceasta este singura cale de salvare. Nota nr. 2: a se lua legătura cu un filozof sau mai mulți pentru elaborarea unei argumentații științifice a Egalității. Cît trebuie să dea și cît trebuie să ia fiecare. Principiul trebuie să fie nou. Se poate porni de la cel chinez sau cel creștinesc, dar se va lua din fiecare ce e bun și avantajos. Eventual, principiul comunei primitive, cu alternarea patriarhatului și a matriarhatului, într-o treaptă nouă, modernă. De pildă, un an să conducă femeile societatea, un an bărbații. (A se revedea și problema căsătoriei, care se va suspenda o perioadă de timp, pînă cînd egalitatea între sexe se va rezolva definitiv.)”

— Mai e mult? întrebă Mitică. Mă grăbesc, mai am de făcut niște formalități.

— Încă vreo zece pagini.

— Treci mai departe. Caută testamentul.

În caiet nu exista însă nici un testament.

— Ce facem? întrebă Mitică. Îl ducem la el în sat?

— E departe?

— Vreo cincizeci de kilometri. Ne trebuie bani de mașină. Eu n-am decît cinci sute. Tu ai ceva?

Nela căută în poșetă.

— Două sute. Dar mă pot împrumuta.

— Bine. Du-te. Mă duc și eu să fac niște acte la Sanepid, să caut o mașină, să cumpăr un coșciug etc. Mîine îl ducem.

— Cred că-i trebuie și un costum de haine.

— Nou?

— Așa se obișnuiește.

— Situația se complică, spuse Mitică, dar o să încerc să fac o colectă la spital. Tu încearcă să faci rost de niște bani.

La spital, Mitică adună opt sute de lei; trei de la un doctor (sub formă de împrumut) și cinci de la bolnavii din salon și asistente. Cineva îi făcu cadou o haină aproape nouă.

— Dom’ doctor, e cam deschisă la culoare, spuse donatorul, dar nu contează dacă mortul e tînăr.

— Perfect, îi spuse Mitică. O pereche de pantaloni am eu, pantofi îi iau de la magazin, plus cravată.

Coșciugul, deși făcut din plăci aglomerate, costă cinci sute șaptezeci și cinci. Cînd văzu bonul, Mitică făcu o criză de isterie și urlă la vînzător:

— Cum, dom’le, să coste patru scînduri, care nici măcar nu sînt scînduri adevărate, atîția bani?! Ce-i bătaia asta de joc?

Responsabilul, un tip înalt, atletic, negricios, apăru imediat la locul scandalului.

— Dom’le, ce dorești dumneata? îl întrebă el pe Mitică, agresiv. Era mai înalt cu un cap și avea ochii strălucitori, parcă erau de porțelan.

— În primul rînd, îi spuse Mitică, sever, nu te înfige în mine, păstrează distanța legală, nu mă obliga să-ți suport respirația dumitale infestată de tutun și alcool. În al doilea rînd, vreau actele care să dovedească legal prețul acestui coșciug: cît au costat scîndurile și manopera etc.

— Auzi, tăticu’, îi zise responsabilul, păi ce, noi facem coșciuge aici? Noi sîntem serviciu de pompe funebre, coșciugele le face cooperativa meșteșugărească de invalizi. Ei fixează prețul de cost. Noi punem doar procentul de beneficiu. Dacă vrei să faci scandal, du-te la ei.

— Dom’le, aș face, răspunse Mitică sincer, dar n-am timp. Cît mă costă o mașină mortuară de-a dumitale pentru cincizeci de kilometri?

— O mie două sute.

— Mult. Dă-mi coșciugul.

— Ce lungime are mortul?

— Circa un metru șaptezeci.

— N-am decît de unu’ șaizeci și cinci sau de unu’ optzeci. Diferență de optzeci și șapte de lei.

— Dă-l p-ăla mai mic. Îl îndesăm cum om putea. Dar cum îl duc pînă la spital?

Responsabilul avea omul lui: un bețiv care își făcea veacul la bufetul de vizavi. Acesta execută prompt transportul respectiv contra a douăzeci și cinci de lei. El ducea sicriul, ținîndu-l așezat pe cap cu partea interioară (din această pricină nu vedea prea bine și lovea trecătorii), iar Mitică purta la subțioară capacul. Suzi se