autoritățile, nici colegii lor, și mai ales, nici ziariștii nu trebuie să afle ce-au descoperit ei. Pentru că, într-adevăr, era o acoperire. Au stat la pîndă în următoarele trei nopți, și și-au dat seama că nu se înșelaseră: au văzut cum dispar camioanele; o dată două, altă dată cinci, și în a treia noapte, unul. E drept, recunoaște Iliescu, în a treia noapte – de fapt, era a patra noapte de veghe – erau prea obosiți, și s-au întors la casele lor mult mai devreme.

— Și totuși, s-a aflat, îl întrerupse Mărgărit. Dacă spui că Iliescu, și ca el, noi toți românii din Franța sîntem suspecți…

— Ghinion! exclamă Eftimie. Acum vreo două săptămîni, într-o seară, la un bar din Briançon, venind vorba despre „farfuriile zburătoare”, despre ce se numesc astăzi objets volants non-identifiés[2], Marc a spus – probabil că băuse cam mult – a spus că și el a văzut asemenea obiecte misterioase de transport, le-a văzut pe șoseaua națională. Și-a dat însă repede seama de indiscreție și n-a intrat în amănunte. Totuși făcuse gafa, și un gazetar din localitate a publicat informația că un nou tip de „farfurii zburătoare” au fost văzute aproape de Briançon, iar cîteva zile, în toată regiunea nu s-a vorbit decît despre asta. Închipuiți-vă, deci…

Mărgărit se ridică brusc și, făcîndu-i semn să tacă, se apropie de ușă. În clipa cînd auzi soneria, deschise încet, cu multă precauție. Apoi, întorcînd capul către ceilalți, anunță:

— E doctorul Tăușan!

— Iartă-mă, dragă, se scuză doctorul intrînd. Sînt urmărit!… Probabil că și d-ta ai fost urmărit, se adresă lui Eftimie. Toți sîntem urmăriți! Am venit să vă previn. Dacă ne întreabă ce-am discutat la Excelsior, să fim bine înțeleși, să nu ne contrazicem…

— Adică? îl întrerupse Eftimie. În ce sens?

— Să spunem toți același lucru: că Iliescu a fost discret și n-a intrat în amănunte: ne-a spus, doar, că în urma unui malentendu[3], a apărut un articol într-o gazetă din Midi și că…

Mărgărit își puse din nou degetul pe buze și se îndreptă, cu pași ușori, spre ușă. Doctorul Tăușan se așeză pe canapea. După cîtva timp, neauzind soneria, Mărgărit întrebă:

— Qui est là?[4]

Și pentru că tăcerea se prelungea, apăsătoare, repetă întrebarea cu un glas mai sever.

— Nous venons de la part de monsieur Iliescu.[5]

— Mais j’ai des invites, începu Mărgărit. Quelques amis…[6]

— Monsieur Iliescu nous a prié de vous consulter…[7]

Îndreptîndu-și marțial umerii, Mărgărit deschise larg ușa. Cînd îi văzu intrînd – un tînăr înalt, slab și foarte blond alături de un bărbat voinic, trecut de cincizeci de ani, cu figura jovială, îmbrăcat corect – Tăușan se plecă spre Eftimie și-i șopti:

— Nu sînt cei care m-au urmărit!

Cu oarecare solemnitate, Mărgărit făcu prezentările – Monsieur Jean Boissier, și tînărul înclină politicos capul, Monsieur Gerald Lascaze – apoi aduse încă două scaune din sufragerie.

— Mais de quoi s’agit-il?[8] întrebă Tăușan.

— Să vorbim românește, începu, zîmbind amical, Gerald Lascaze, pentru că nu prea am ocazia, și-mi place mult limba românească…

— Dacă n-aș percepe un foarte ușor accent, exclamă Eftimie, aș jura că sînteți român.

Lascaze își privi amuzat tovarășul și rîse, surprinzător de spontan și de prietenos.

— Am copilărit în România. Iar soția mea este româncă… Îmi pare rău că vă deranjez, continuă adresîndu-se doctorului și lui Eftimie, dar, așa cum ați ghicit, lucrurile se complică. De aceea inginerul Iliescu ne-a sugerat să vă consultăm. Știm ce-ați discutat duminica trecută la Excelsior și asta complică și mai mult situația…

— Dar de ce? întrebară Eftimie și Tăușan.

Lascaze rîse din nou, cu multă voie bună, întorcînd capul spre Boissier.

— Pentru că nu erați singuri în cafenea. Mai erau și alții care înțelegeau românește. Și riscăm să se repete povestea de la Briançon, cu articolul din La Dépêche despre OVNI[9] și celelalte…

— Dar Iliescu spune că farfuriile zburătoare și toate celelalte sînt prostii! exclamă Eftimie.

— Și tocmai asta e grav, continuă Lascaze pe un ton oarecum oficial. Dl. inginer Iliescu v-a spus că, după impresia lui ar fi vorba de un secret militar, și asta e mult mai grav decît objets volants non-identifiés. De aceea am fost nevoiți să recurgem la anumite măsuri de precauție. Vă anunț confidențial că vom fi probabil siliți să invităm – oh! doar pentru cîteva zile! – să invităm într-un hotel din Corsica, pe toți cei care au aflat de la Iliescu direct, sau printr-o a treia persoană, pe toți cei care au aflat despre afirmația lui Valentin Iconaru, că el ar fi văzut într-un autovehicul pe fostul lui profesor de istorie, și chiar ar fi vorbit împreună…

— Dar Valentin ăsta e un prostănac, îl întrerupse Eftimie, încercînd să se ridice din fotoliu. Cum se poate pune bază pe ce spune un tinerel care abia știe franțuzește?!

Zîmbind ironic, Lascaze întoarse din nou capul spre tovarășul lui.

— Mais Valentin parle assez bien le français spuse Boissier, el il est tres apprecie au Musee. lI