Fiind acum atent la numele de pe uşi, Harry o luă după  colţ. La jumătatea coridorului următor, ieşi într-un spaţiu deschis, unde douăsprezece vrăjitoare şi vrăjitori stăteau aşezaţi  în rânduri de băncuţe asemănătoare celor de şcoală, deşi  acestea arătau mult mai lustruite şi fără mâzgălituri pe ele.

Harry se opri să se uite la ei, pentru că scena era foarte captivantă. Cu toţii îşi mişcau şi îşi fluturau baghetele la  unison, iar hârtii colorate pătrate zburau în toate părţile, ca  nişte zmeie mici şi roz. Câteva secunde mai târziu, Harry îşi  dădu seama că procesul se desfăşura conform unui ritm, că

hârtiile urmau toate aceeaşi traiectorie şi, după alte câteva clipe, realiză că privea alcătuirea unor broşuri, că hârtiile pătrate erau pagini, care, odată asamblate şi legate magic, se aşezau frumos în teancuri, lângă fiecare dintre vrăjitoare sau vrăjitori. Harry se apropie tiptil, deşi angajaţii erau atât de concentraţi asupra muncii lor, încât se îndoia că ar fi sesizat nişte paşi amortizaţi de covor, şi şterpeli o broşură terminată  din teancul de lângă o tânără vrăjitoare. Îl cercetă sub Pelerina  Invizibilă. Coperta roz purta un titlu auriu:

SÂNGE-MÂLII şi pericolele în care pun o societate cu sânge pur Sub titlu era desenat un trandafir roşu, cu o faţă tristă în  mijlocul petalelor, care era sugrumat de o buruiană verde încruntată şi cu colţi. Nu era niciun nume de autor pe broşură,  dar cicatricea de pe mâna lui Harry păru să-l usture din nou, în  timp ce o examina. Atunci, vrăjitoarea tânără de lângă el îi  confirmă bănuielile când spuse, în timp ce flutura şi şfichiuia în continuare bagheta:

— Cotoroanţa o să interogheze Sânge-Mâli toată ziua, ştie cineva?

— Ai grijă, spuse vrăjitorul de lângă ea, uitându-se în jur  neliniştit, în vreme ce una dintre paginile acestuia alunecă şi  căzu pe podea.

— Să nu-mi spui că, pe lângă ochiul magic, mai are şi urechi  magice?

Vrăjitoarea se uită la uşa lustruită din lemn de mahon din  faţa spaţiului unde stăteau creatorii de broşuri; Harry se uită şi  el şi simţi o explozie de furie. Acolo unde ar fi trebuit să fie vizorul, pe o uşă Încuiată, fusese încastrat în lemn un ochi  mare, rotund, cu un iris albastru aprins, un ochi care era  extrem de familiar pentru oricine îl cunoscuse pe Alastor  Moody.

Pentru o fracţiune de secundă, Harry uită unde era şi ce făcea acolo: uită chiar şi că era invizibil. Se duse cu paşi mari direct  spre uşă, pentru a examina ochiul. Nu se mişca: se uita în sus,  în gol, inert. Pe plăcuţa de sub el scria:

Dolores Umbridge Subsecretar al ministrului

Şi sub aceasta mai era o plăcuţă nouă, ceva mai  strălucitoare:

Şef al Comisiei Evidenţei celor cu Părinţi încuiaţi Harry se uită înapoi la cei doisprezece creatori de broşuri – erau absorbiţi  de ce făceau, dar nu putea să creadă că nu ar fi observat dacă  s-ar fi deschis uşa de la un birou gol, chiar în faţa lor. Drept urmare, scoase dintr-un buzunar interior un obiect ciudat cu picioruşe mişcătoare şi cu un claxon rotund din cauciuc pe post  de corp. Ghemuindu-se sub pelerină, puse Detonatorul Fals pe podea. Acesta se strecură imediat printre picioarele vrăjitoarelor şi vrăjitorilor din faţa lui. Harry aşteptă cu mâna pe clanţă şi,  câteva clipe mai târziu, se auzi o pocnitură puternică şi un  şuvoi imens de fum negru şi înţepător se ridică dintr-un colţ. Vrăjitoarea tânără din rândul din faţă începu să ţipe: pagini roz  zburau acum în toate părţile, în timp ce ea şi colegii ei săriră în  sus, căutând sursa agitaţiei. Harry învârti clanţa, intră în biroul  lui Umbridge şi închise uşa după el. Se simţi de parcă s-ar fi  întors în trecut. Camera arăta exact ca şi biroul lui Umbridge de la Hogwarts: orice suprafaţă posibilă era acoperită cu drapaje de dantelă, mileuri şi flori uscate. Pe pereţi erau agăţate aceleaşi  farfurii decorative, care înfăţişau fiecare un pisoi viu colorat, cu fundă la gât, care se juca şi se zbenguia greţos de drăgălaş.  Biroul era acoperit cu un material înflorat cu volane. În spatele ochiului lui Ochi-Nebun era un dispozitiv telescopic, care îi permitea lui Umbridge să îi spioneze pe angajaţii de dincolo de uşă. Harry se uită prin el şi văzu că încă erau cu toţii adunaţi în  jurul Detonatorului Fals. Smulse telescopul din uşă, lăsând o gaură, scoase ochiul magic din el şi îl puse în buzunar. Apoi se întoarse din nou cu faţa spre cameră, ridică bagheta şi şopti: „Accio Medalion".

Nu se întâmplă nimic, dar se aşteptase să fie aşa - fără  îndoială că Umbridge ştia totul despre vrăji şi farmece protectoare. Drept urmare, se duse repede în spatele biroului ei  şi începu să deschidă sertarele. Văzu pene, carnete de notiţe şi  magicscotch, iar nişte agrafe de birou fermecate încercau să se târască afară din sertar, ca nişte şerpi, încât fu nevoie să le lovească pentru a le împiedica să iasă. Găsi şi o cutiuţă  dichisită din dantelă, plină de funde şi agrafe de păr de rezervă,  însă nici urmă de medalion.

In spatele biroului era un fişet şi Harry începu să caute prin el. La fel ca şi fişetele lui Filch de la Hogwarts, era plin de dosare, pe fiecare fiind lipită o etichetă cu un nume. Abia când ajunse la ultimul sertar, Harry observă ceva care îl făcu să se oprească din căutat: dosarul domnului Weasley. Îl scoase şi îl  deschise.

ARTHUR WEASLEY Statut de Sânge: Sânge Pur, dar cu tenănţe pro-Încuiaţi inadmisibile.

Cunoscut ca fiind membru al Ordinului

Phoenix.

Familie:  Soţie (sânge pur), şapte copii, ultimii doi

născuţi, elevi la Hogwarts. NB: Fiul cel mic se afla în prezent la domiciliu, grav bolnav,  confirmat de inspectori ai ministerului.

Statut de securitate: URMĂRIT. Monitorizat la fiecare pas.

Posibilitate mare de a fi contactat de Indezirabilul

Numărul Unu (a locuit în trecut la familia  Weasley).

„Indezirabilul Numărul Unu", şopti Harry, punând la loc  dosarul domnului Weasley şi închizând sertarul. Bănuia despre cine era vorba şi, într-adevăr, când se ridică şi se uită în jur,  căutând noi posibile ascunzători, văzu