— Mai zi o dată, mai rar... spuse Ron, căutând disperat o pană prin buzunare, dar, chiar în clipa aceea, liftul se clătină  din rărunchi şi se opri. O voce de femeie spuse: „Etajul patru,  Departamentul de Control şi Reglementare a Creaturilor Magice,  care include Diviziile de Fiare, Fiinţe şi Spirite, Oficiul de Legătură al Goblinilor şi Biroul Consultativ de Paraziţi". Uşile se deschiseră din nou şi intrară câţiva vrăjitori şi câteva avioane mov de hârtie, care zburau în jurul lămpii de pe tavanul liftului.

— 'neaţa, Albert, spuse un bărbat cu mustaţa stufoasă, care îi zâmbi lui Harry.

Acesta le aruncă o privire lui Ron şi Hermione, în timp ce liftul îşi continuă ascensiunea. Hermione îi şoptea acum disperată instrucţiuni lui Ron. Vrăjitorul se aplecă spre Harry, zâmbind  batjocoritor, şi şopti:

— Dirk Cresswell, hm? De la Oficiul de Legătură al  Goblinilor? Felicitări, Albert. Acum sunt destul de sigur că o să  primesc postul lui!

Îi făcu un semn complice cu ochiul. Harry îi zâmbi şi el,  sperând că aceasta avea să fie de ajuns. Liftul se opri şi uşile din grilaj se deschiseră din nou.

— Etajul doi, Departamentul de Punere în Vigoare a Legilor Magice, care include Oficiul de Folosire Nepermisă a Magiei, 

Sediul Aurorilor şi Serviciile Administrative ale Vrăjustiţiei,  spuse vocea feminină.

Harry o văzu pe Hermione împingându-l uşor pe Ron, care ieşi repede din lift, urmat de ceilalţi vrăjitori. Harry şi Hermione rămaseră singuri. În clipa în care uşile aurii se închiseră,  Hermione spuse foarte repede:

— Harry, de fapt, cred că ar fi mai bine să mă duc după el,  nu sunt convinsă că ştie ce face şi, dacă va fi prins, tot planul...

— Etajul Unu, ministrul Magiei şi consilierii săi.

Grilajul auriu se deschise din nou şi Hermione rămase cu respiraţia întretăiată. În faţa lor stăteau patru oameni, dintre care doi discutau absorbiţi: un vrăjitor cu părul lung, purtând o robă splendidă negru cu auriu, şi o vrăjitoare îndesată, ca o  broască râioasă, cu o fundă de catifea prinsă în părul scurt şi  ţinând strânsă la piept o planşetă.

Capitolul XIII

Comisia Evidenţei celor cu părinţi Încuiaţi

— A, Mafalda! spuse Umbridge, uitându-se la Hermione. Te-a trimis Travers, nu?

— D-da, chiţăi Hermione.

— Bun, te vei descurca perfect.

Umbridge începu să-i vorbească vrăjitorului îmbrăcat în roba neagră cu auriu.

— Aşa s-a rezolvat problema, domnule ministru, dacă o luăm pe Mafalda să facă însemnările, putem începe imediat. Se uită pe tăblie.

— Zece oameni azi, printre care şi soţia unui angajat al  ministerului!

Ţţţ, ţţţ, ţţţ... până şi aici, în inima ministerului! Intră în lift lângă Hermione, la fel ca şi cei doi vrăjitori care ascultaseră discuţia dintre Umbridge şi ministru.

— Coborâm direct, Mafalda, o să găseşti tot ce îţi trebuie în  sala de judecată. Bună dimineaţa, Albert, tu nu cobori aici?

— Ba da, desigur, spuse Harry cu vocea joasă a lui Runcorn. Harry coborî din lift. Grilajul auriu se închise în urma lui cu un zgomot metalic. Uitându-se peste umăr, Harry văzu chipul  speriat al Hermionei dispărând pe măsură ce liftul cobora; de fiecare parte avea câte un vrăjitor înalt, iar funda de catifea de pe capul lui Umbridge îi ajungea până la umăr.

— Ce te aduce aici, Runcorn? întrebă noul ministru al  Magiei. Părul şi barba sa negre şi lungi erau înspicate cu argintiu şi fruntea proeminentă îi umbrea ochii scânteietori, făcându-l pe Harry să se gândească la un crab care privea de sub o piatră.

— Voiam să vorbesc ceva cu - şi Harry ezită o fracţiune de secundă  - Arthur Weasley. Mi-a zis cineva că este la etajul unu.

— A, spuse Pius Thicknesse. A fost surprins luând legătura  cu vreun Indezirabil?

-Nu, spuse Harry, simţindu-şi gâtul uscat. Nimic de genul  acesta.

— A, bine. E doar o chestiune de timp, zise Thicknesse.

După părerea mea, trădătorii de sânge sunt de-aceeaşi teapă cu Sânge- Mâlii. O zi bună, Runcorn.

— O zi bună, domnule ministru.

Harry îl urmări pe Thicknesse mergând de-a lungul  coridorului acoperit cu covoare groase. În clipa în care ministrul  dispăru din câmpul său vizual, Harry scoase Pelerina Invizibilă  din interiorul pelerinei grele şi negre, o aruncă peste el şi porni  de-a lungul coridorului, dar în direcţia opusă. Runcorn era atât  de înalt, încât Harry fu nevoit să stea aplecat, pentru a fi sigur  că nu îi rămâneau descoperite picioarele mari. Din cauza  panicii, îi zvâcnea stomacul. Pe măsură ce trecea pe lângă uşile de lemn lustruite, una după alta, pe fiecare existând câte o plăcuţă cu numele şi funcţia ocupantului, puterea ministerului,  complexitatea acestuia, faptul că era de nepătruns păreau să îl  apese pe Harry, făcând ca planul pe care îl pusese la cale atât de amănunţit pe parcursul ultimelor patru săptămâni împreună  cu Ron şi Hermione să pară ridicol de copilăresc. Îşi concentraseră toate eforturile asupra găsirii unui mod de a intra  fără a fi observaţi, nu se gândiseră nicio clipă la ce aveau să  facă în cazul în care ar fi fost nevoiţi să se despartă. Acum,  Hermione era blocată în procese, care mai mult ca sigur aveau să dureze ore întregi, Ron se chinuia să facă nişte vrăji despre care Harry era convins că îl depăşeau, iar el, Harry, hoinărea pe la ultimul etaj, când ştia foarte bine că cea pe care o căuta  tocmai coborâse cu liftul. Se opri din mers, se sprijini de perete şi încercă să decidă ce avea de făcut. Tăcerea era apăsătoare; acolo nu era deloc aglomeraţie, nici oameni care vorbeau, nici  zgomote de paşi, coridoarele acoperite cu covoare mov fiind la  fel de tăcute de parcă ar fi aruncat cineva o vrajă Muffliato asupra locului.

Biroul ei trebuie să fie aici, se gândi Harry.

Părea puţin probabil ca Umbridge să îşi ţină bijuteriile în birou,  dar, pe de altă parte, ar fi fost o prostie să nu caute şi să se asigure că aşa era. Aşadar, porni din nou de-a lungul  coridorului, trecând doar pe lângă un vrăjitor încruntat, care bolborosea instrucţiuni unei pene de scris care plutea în faţa  lui, plimbându-se de la un capăt