— Vă e foame, sir? Vă e sete? Aţi putea să mîncaţi ceva sau să beţi?

Făcui din cap un semn de refuz; nu simţeam nici cea mai mică nevoie să mănînc. Mă aflam într-o stare de sfîrşeală care nu mai reclama nici măcar un strop de apă.

— Nu zău, chiar nu vreţi? Păi, e posibil? Ştiţi cîtă vreme aţi zăcut?

A mişcat uşor din umeri.

— Trei săptămîni, trei săptămîni încheiate! Închipuiţi-vă! De altfel, nici nu ştiţi ce s-a mai petrecut, nici unde vă aflaţi! Aţi trecut prin nişte friguri grozave din cauza rănii; apoi v-au înţepenit muşchii.

Apaşii, ce mai, erau gata să vă îngroape. Dar eu nu vă puteam crede mort. Atîta m-am rugat de ei, încît Winnetou, sfătuindu-se cu tatăl său, a obţinut învoirea să vă îngroape abia după ce veţi intra în putrefacţie. Asta i-o datorăm lui Winnetou şi intervenţiei sale. Trebuie să-l caut şi să-l invit încoace!

Am închis ochii şi am continuat să zac, dar nu în mormînt, ci într-o istovire plăcută, într-o pace netulburată. Aş fi vrut să rămîn la nesfîrşit în această stare... Deodată, auzii nişte paşi. O mînă mă pipăi şi-mi mişcă braţul; recunoscui apoi vocea lui Winnetou:

— Oare Sam Hawkens nu se înşală? Să se fi trezit într-adevăr Selki Lata? (Old Shatterhand, în traducere indiană.

— Da, da! Am văzut tustrei cu ochii noştri. Ne-a răspuns chiar la întrebări, a mişcat din cap.

— Mare minune! Ar fi fost însă mai bine dacă minunea nu se întîmpla. S-a întors din moarte ca să plece iarăşi fără întoarcere. Veţi muri cu toţii împreună.

— Dar el e cel mai bun prieten al apaşilor!

— M-a doborît în două rînduri!

— A fost nevoit.

— Nu trebuia s-o facă.

— Ba da: prima oară, ca să te salveze pe tine; kiowaşii te-ar fi Ucis în luptă. A doua oară a fost silit să se apere împotriva ta. Voiam să ne predăm de bunăvoie, dar n-am putut; oamenii tăi nici nu ne luau în seamă vorbele.

— Asta o spune Hawkens numai ca să-şi salveze pielea.

— Ba nu. Vorbesc adevărul curat!

— Limba ta minte. Tot ce-mi îndrugi ca să scapi de o moarte chinuitoare nu face decît să mă convingă şi mai mult de faptul că ne-aţi fost duşmani încă şi mai răi decît kiowaşii. Te-ai furişat printre noi şi ai tras cu urechea. Dac-ai fi fost prietenul nostru, ne-ai fi prevenit şi n-am fi fost atacaţi acolo şi legaţi de copaci lîngă malul apei.

— Dar v-aţi fi răzbunat pe noi pentru moartea lui Klekih-Petra şi chiar dacă n-aţi fi făcut-o, drept mulţumită că v-am prevenit, totuşi ne-aţi fi împiedicat să continuăm şi să terminăm lucrările.

— Nici aşa nu le mai puteţi continua. Născoceşti motive în care nici copiii n-ar crede. Ori îţi închipui că Inciu-Ciuna şi Winnetou sînt mai proşti decît copiii?

— Departe de mine un asemenea gînd. Păcat că Old Shatterhand a leşinat iarăşi. Dac-ar fi în putere şi ar putea grăi, ţi-ar da şi el mărturie că nu spun decît adevărul adevărat.

— Fireşte, ar simţi ca şi tine. Toate feţele palide sînt mincinoase şi viclene. Am cunoscut un singur alb în inima căruia sălăşluieşte adevărul: acela era Klekih-Petra, pe care voi ni l-aţi răpit. Cu acest Old Shatterhand era cît pe-aci să mă înşel. Curajul şi forţa lui îmi stîrniseră admiraţie. Ochii lui păreau sinceri şi credeam să-l pot iubi.

Dar nu e decît un tîlhar de pămînturi, ca şi toţi ceilalţi. Nu v-a împiedicat să ne atrageţi în cursă, în schimb m-a lovit în două rînduri cu pumnul. De ce oare Marele Spirit o fi adus pe lume asemenea om cu inima ipocrită?

Simţindu-i atingerea mîinii, încercasem să-l privesc; dar în apatia mea trupul refuzase să se supună voinţei. Părea eteric sau alcătuit dintr-o plămadă insensibilă, incapabil de a percepe realitatea concretă.

Acum însă, ascultînd părerile lui Winnetou despre mine, reuşii să-mi ridic pleoapele şi să-l privesc. Era neînarmat şi îmbrăcat într-un veşmînt uşor de pînză, iar în mîini ţinea o carte cu titlu mare, aurit:

Hiawatha. Acest indian, fiul unui popor considerat "sălbatic", nu numai că ştia carte, dar avea şi gust pentru literatură aleasă. Celebrul poem al lui Longfellow în mîinile unui apaş! Nici n-aş fi visat un asemenea tablou!

— A deschis iar ochii! Exclamă Sam şi Winnetou se întoarse spre mine. Se apropie, îşi aţinti îndelung privirea în ochii mei şi întrebă:

— Poţi vorbi?

Negai cu o clătinare din cap.

— Te mai doare trupul?

Acelaşi răspuns.

— Fii cinstit cu mine! Cînd revii din moarte, nu trebuie să minţi.

E adevărat că voi patru aţi vrut să ne salvaţi?

Dădui de două ori din cap în semn de confirmare.

Atunci Winnetou făcu cu mîna un gest de dispreţ şi vorbi pe un ton extrem de indignat:

— Minciună, minţi! Dacă mi-ai fi mărturisit adevărul, poate că aş fi crezut o clipă că eşti un astfel de om, să te poţi îndrepta; l-aş fi rugat pe tatăl meu, Inciu-Ciuna, să-ţi dăruiască viaţa. Dar nu meriţi să intervin pentru tine, trebuie să mori. Îţi vom da îngrijire atentă ca să te faci sănătos cît mai curînd, să ajungi în depline puteri şi să poţi îndura chinurile ce te aşteaptă. Bolnav şi slab cum eşti, ai muri prea repede şi asta n-ar fi pedeapsă.

Nu-l mai puteam privi, pleoapele îmi căzură grele peste ochi. Ah, de-aş fi putut să vorbesc! Sam, acest Sam Hawkens, de obicei atît de şiret, pleda prea puţin Convingător. Eu aş fi vorbit altfel. Ca şi cînd mi-ar fi ghicit gîndul, Sam se adresă din nou tînărului apaş:

— Ţi-am dovedit doar limpede şi fără putinţă de tăgadă că am fost alături de voi. Războinicii voştri urmau să fie ucişi în chinuri şi, pentru a-i salva, Old Shatterhand s-a luptat cu Cuţit-Fulger şi l-a răpus.

Va să zică şi-a pus viaţa-n joc pentru voi şi acum, drept răsplată, vreţi să-l torturaţi şi să-l omorîţi?!

— Nu mi-ai dovedit nimic; pînă şi această istorie e o minciună.

— Întreabă-l pe Tangua, căpetenia kiowaşilor, care se află în mîinile voastre.

— L-am întrebat.

— Şi ce-a spus?

— Că minţi. Old Shatterhand nu