ei pipa păcii. Dar acum comanşii ştiu că aceste feţe palide i-au minţit. Eu, Biberul alb, am cumpănit cu luare-aminte tot ce vorbeşte pentru ei sau împotriva lor. M-am sfătuit cu cei mai încercaţi războinici pentru a hotărî calea de urmat. Am ajuns împreună cu ei la convingerea că feţele palide ne-au minţit şi că nu mai au dreptul la prietenia şi ocrotirea noastră. De aceea, chiar din clipa asta, legămîntul nostru e desfăcut şi duşmănia ia locul prieteniei.

Tăcu un moment. Ofiţerul care se dăduse drept partizan al francezilor se folosi de prilej şi interveni:

— Cine ne-a bîrfit? Cu siguranţă că cei patru albi, care au venit aici împreună cu negrul lor, caută să ne arunce într-o primejdie nemeri tată. Noi am dovedit şi repetăm: sîntem prietenii comanşilor. Poftească şi aceşti străini să aducă vreo dovadă că sînt sinceri faţă de fraţii noştri roşii! Cine sînt ei? Cine-i cunoaşte? Dacă au clevetit pe seama noastră, atunci cerem să ni se spună şi nouă minciunile lor, ca să ne putem apăra. Dacă nu sîntem ascultaţi, atunci nu ne supunem judecăţii! Eu sînt ofiţer, aşadar o căpetenie. De aceea pot să pretind şi am dreptul să iau parte la orice sfat în care se hotărăşte soarta noastră!

— Dar cine ţi-a dat voie să dai din gură? Întrebă Biberul alb cu asprime. Cînd vorbesc eu, toată lumea trebuie să aştepte pînă ter min ce am de spus! Ceri să fii ascultat? Te-am ascultat adineauri, cînd ai vorbit cu Old Death. E limpede că sînteţi de partea lui Juarez. Noi, însă, sîntem cu Napoleon. Prin urmare, voi sînteţi duşmanii noştri. Mă întrebi cine sînt aceste patru feţe palide şi eu îţi răspund: sînt nişte războinici viteji şi cinstiţi. Noi îl cunoaştem pe Old Death de multe ierni; în schimb, pe voi v-am întîlnit acuma pentru întîia oară. Vrei să iei parte la sfatul nostru? Îţi spun ca să ştii: nici măcar Old Death nu a primit asemenea învoire. Războinicii comanşilor sînt bărbaţi în toată firea. Ei n-au nevoie de viclenia feţelor palide ca să înţeleagă ce-i bine şi ce nu, ce-i adevăr şi ce-i minciună. Am venit acum ca să vă vestesc hotărîrea noastră. Nu vă rămîne decît să ascultaţi în linişte şi să nu scoateţi o vorbă. Altminteri...

— Am fumat cu voi pipa păcii, îl întrerupse ofiţerul. Dacă vă purtaţi ca vrăjmaşii, atunci...

— Taci, cîine! Tună căpetenia. Te şi repezi să ne jigneşti! Nu uita că sînteţi împresuraţi de cinci sute şi mai bine de războinici gata să răzbune orice jignire! V-am întins pipa păcii numai datorită vicleniei şi minciunilor voastre. Totuşi, războinicii comanşilor cunosc porunca Marelui Spirit. Ei ştiu că vă mai aflaţi încă sub scutul legămîntului şi că deocamdată, cîtă vreme vă mai ocroteşte acest scut, trebuie să se poarte cu voi prieteneşte. Roşu e lutul sfînt din care a fost plămădit calumetul. Roşie e culoarea luminii, a zilei şi a flăcării cu care se aprinde calumetul. Cînd flacăra se stinge, atunci pacea mai dăinuie pînă la ivirea zorilor. O dată cu zorii, încetează pacea şi legămîntul. Pînă atunci mai sînteţi oaspeţii noştri. Pe urmă, va fi duşmănie. Puteţi şedea şi dormi aici. Nimeni nu se va atinge de voi. Dar cum se crapă de ziuă trebuie să plecaţi în direcţia de unde aţi venit cu noi. Vă lăsăm să călăriţi cinci minute după măsura voastră. Apoi vă gonim din urmă. Puteţi căra cu voi toate lucrurile; numai că, după ce vă ucidem, vi le luăm pe toate. Şi acum, în ce-i priveşte pe cei doi albi ceruţi de Old Death, îi vom socoti şi pe ei oaspeţii noştri, fiindcă am fumat împreună calumetul; dar ei nu vor pleca în zori cu ceilalţi, ci vor rămîne aici ca prizonieri ai lui Old Death. Să facă ce-o vrea cu ei. Aceasta e hotărîrea şi vă veţi supune întocmai. Biberul alb, căpetenia comanşilor, a vorbit!

După care se depărta.

— Ce? Izbucni Gibson. Eu să fiu captivul acestui boşorog? Păi am să...

— Nu vă pierdeţi cumpătul! Îl întrerupse ofiţerul. Hotărîrea căpeteniei e inatacabilă. Îi cunosc eu pe indieni. Dar sînt convins că lovitura pregătită nouă se va întoarce împotriva calomniatorilor. Pînă dimineaţă se mai pot întîmpla multe. Poate că răzbunarea e mai aproape decît s-ar crede.

Se aşezară din nou. Comanşii însă nu se mai înapoiară la locurile lor. Stinseră repede focurile şi se culcară formînd patru cercuri concentrice şi înconjurîndu-i astfel pe albi. Old Death mă scoase din mijlocul cercului. Intenţiona să meargă în recunoaştere.

— Credeţi, sir, că sîntem acum siguri în privinţa lui Gibson şi a lui William? Îl întrebai.

— Dacă nu se întîmplă ceva neaşteptat, atunci putem fi siguri, îmi răspunse el.

— N-ar fi mai bine să-i luăm de pe acum în seama noastră?

— Imposibil! Cu afurisita aceea de pipă nu-i chip să te joci. Comanşii n-ar îngădui să ne atingem de Gibson înainte de revărsarea zorilor. Pe urmă, putem să-l fierbem, să-l frigem, să-l mîncăm cu furculiţa sau fără, nu importă.

— Vorbeaţi de "ceva neaşteptat". Bănuiţi vreo primejdie?

— Din păcate, da! Am în vedere faptul că cei doi apaşi îi vor atrage pe comanşi într-o capcană teribilă.

— Credeţi că sînt într-adevăr apaşi?

— Dacă nu sînt, mă las spînzurat. Chiar de la bun început nu prea mi-a venit să cred ca doi indieni Topia să se deplaseze încoace, tocmai de la Rio Conchos. Asta i-o poţi spune unui comanş dar nu unui westman ca mine. Apoi, cînd i-am văzut, m-am convins imediat că nu mă înşelasem. Topia e un trib de indieni semicivilizat, cu o fizio nomie mai ştearsă, mai blajină. Priviţi, în schimb, trăsăturile aspre, ascuţite, voluntare ale acestor doi indieni! Şi pe urmă, cînd i-am auzit vorbind! S-au trădat numaidecît prin pronunţia lor specifică. Iar cînd le-am spus în faţă că sînt apaşi, nu mi-au confirmat-o chiar ei prin felul cum s-au comportat?

— Sînteţi, va să zică, sigur?

— Fireşte. Cînd a pomenit de Winnetou, indianul a adăugat "cea mai mare căpetenie". Care duşman al apaşilor s-ar folosi de această expresie plină de respect şi adoraţie? Pun rămăşag pe viaţa mea că