produce o experienţă repetată după o experienţă repetată; este întotdeauna motivul pentru care oamenii iubesc, apoi distrug, apoi iubesc din nou: întotdeauna există această trecere de la o emoţie la alta. Dragostea sponsorizează frica, sponsorizează dragostea, sponsorizează frica.

  Iar motivul se află în prima minciună – minciuna pe care o consideri ca adevărul despre Dumnezeu – că nu poţi avea încredere în Dumnezeu; că nu poţi să te bazezi pe dragostea lui Dumnezeu; că Dumnezeu te acceptă în mod condiţionat; că, astfel, există dubii asupra rezultatului suprem. Pentru că, dacă nu poţi să te bazezi pe faptul că dragostea lui Dumnezeu este întotdeauna prezentă, atunci pe a cui dragoste te poţi baza? Dacă Dumnezeu dă înapoi atunci când tu nu te comporţi cum trebuie, n-o să facă la fel şi simpli muritori?

  Şi, astfel, în momentul în care tu făgăduieşti dragostea cea mai înaltă, îţi recunoşti, de fapt, cea mai mare frică.

  Pentru că, primul lucru care te îngrijorează după ce spui „te iubesc” este dacă ţi se va răspunde la fel. Şi, dacă ţi se răspunde la fel, începi imediat să-ţi faci griji că vei pierde dragostea pe care abia ai găsit-o. Şi, astfel, orice acţiune devine o reacţie – apărare împotriva pierderii – aşa cum începi să te aperi împotriva pierderii lui Dumnezeu.

  Totuşi, dacă ai ştii Cine Eşti – că tu eşti cea mai minunată, mai deosebită, mai splendidă fiinţă pe care Dumnezeu a creat-o vreodată, nu ţi-ar fi niciodată frică. Pentru că, cine ar putea respinge o astfel de măreţie? Nici măcar Dumnezeu nu ar putea găsi defect unei astfel de fiinţe.

  Dar tu nu ştii Cine Eşti şi te subestimezi. Şi de unde ţi-a venit ţie ideea că eşti mult mai puţin formidabil decât eşti? De la singurii oameni al căror cuvânt îl accepţi necondiţionat. De la mama şi tatăl tău.

  Aceştia sunt oamenii care te iubesc cel mai mult. De ce te-ar minţi? Şi totuşi, nu ţi-au spus ei că ai şi defecte şi calităţi? Nu ţi-au amintit ei că ar trebui să te faci văzut, dar nu auzit? Nu te-au certat ei în momentele în care erai deosebit de vesel? Şi nu te-au încurajat ei să laşi de-o parte visele cele mai îndrăzneţe?

  Acestea sunt mesajele pe care le-ai primit şi, deşi ele nu întrunesc calităţile necesare pentru a fi de la Dumnezeu, tu le consideri ca fiind, pentru că vin de la zeii universului tău.

  Părinţii tăi sunt cei care te-au învăţat că dragostea pune condiţii – ai simţit condiţiile lor de multe ori – şi aceasta este experienţa pe care tu o aduci în propriile relaţii de dragoste.

  Este, de asemenea, experienţa pe care Mi-o aduci Mie.

  Din această experienţă îţi tragi tu concluziile legate de Mine. În acest cadru îţi rosteşti tu adevărul. „Dumnezeu este un Dumnezeu iubitor”, zici tu, „dar, dacă Îi încalci poruncile, El te va pedepsi cu ostracizare eternă şi condamnare veşnică”.

  Nu ai fost tu oare ostracizat de către părinţii tăi? N-ai suferit tu când ei te condamnau? Cum ţi-ai fi putut imagina că lucrurile ar sta altfel în ceea ce Mă priveşte?

  Ai uitat ce înseamnă să fii iubit necondiţionat. Nu-ţi mai aminteşti experienţa dragostei lui Dumnezeu. Şi, astfel, încerci să-ţi imaginezi cum arată dragostea lui Dumnezeu, bazându-te pe imaginea dragostei lumeşti.

  Aţi proiectat rolul de „părinte” asupra lui Dumnezeu şi, astfel, a apărut un Dumnezeu Care judecă şi recompensează sau pedepseşte, în funcţie de ce anume simte El faţă de faptele voastre. Dar aceasta este o imagine simplistă a lui Dumnezeu bazată pe mitologia voastră. Nu are nici o legătură cu Cine Sunt Eu.

  După ce v-aţi creat un întreg sistem de gândire despre Dumnezeu bazat pe experienţa umană şi nu pe adevăruri spirituale, v-aţi creat apoi o întreagă realitate despre dragoste. Este o realitate bazată pe frică, ce îşi are rădăcinile în imaginea unui Dumnezeu înfricoşător şi răzbunător.

  Gândul care Sponsorizează această idee este greşit, dar a-l nega înseamnă a vă nega întreaga teologie. Şi, deşi noua teologie care ar înlocui-o ar fi cu adevărat salvarea voastră, nu puteţi să o acceptaţi, pentru că ideea unui Dumnezeu de Care nu trebuie să vă fie teamă, Care nu vă va judeca şi Care nu are nici un motiv să vă pedepsească, este, pur şi simplu, prea minunată pentru a putea fi însuşită, fie chiar şi din perspectiva celei mai măreţe concepţii pe care aţi putea-o avea despre Cine şi Ce este Dumnezeu.

  Această realitate a dragostei bazate pe frică domină experienţa ta de dragoste; de fapt chiar o creează. Nu numai că tu te vezi primind dragostea care este condiţionată, te şi vezi dând-o în acelaşi mod. Şi, chiar în timp ce ai reţineri şi îţi stabileşti condiţiile, o parte din tine ştie că nu aceasta înseamnă dragostea adevărată. Totuşi, tu pari a fi incapabil de a schimba modul în care îţi dăruieşti dragostea. Ai învăţat să fii dur – îţi spui tu ţie însuţi – şi pentru nimic în lume nu ai de gând să devii iarăşi vulnerabil. Adevărul este că ar trebui să o faci.

  [Datorită gândurilor tale (greşite) despre dragoste, tu te condamni să nu o trăieşti niciodată în forma ei cea mai pură. Tot aşa, te condamni să nu Mă cunoşti aşa cum sunt Eu în realitate. Până la un moment dat. Pentru că nu vei putea să Mă negi pentru totdeauna şi va veni momentul Reconcilierii noastre.]

  Orice acţiune făcută de oameni se bazează pe dragoste sau frică şi nu numai cele care se referă la relaţiile umane. Decizii care afectează afacerile, industria, politica, religia, educarea tineretului, relaţiile sociale ale naţiunii tale, scopurile economice ale societăţii, alternative privind războiul, pacea, atacul, apărarea, agresivitatea, supunerea; hotărâri pentru a strânge averi sau a le risipi, a economisi sau a împărţi, a uni sau a divide – fiecare alegere liberă pe care o faceţi vreodată îşi are rădăcina într-unui dintre cele două gânduri posibile: