judecată logică a creierului nu se gândise. Aspirantul se simți stânjenit. Se vârâse atât de mult în biologie, încât a și uitat că apelase la ea în calitate de inginer sistemolog, cu scopul de a găsi, de a descoperi la om posibilități noi… S-ar zice că nu el desfășurase o muncă, ci munca îl târâse pe el? A făcut ceea ce-i venea la îndemână. „Omenirea ar putea să piară datorită faptului că fiecare face ceea ce îi vine mai la îndemână”, a spus o dată Androsiașvili. Extrem de simplu.

„Dar această problemă nu e ușor de abordat. La om, informația este transmisă prin ioni. Or, din partea acestora nu poți obține o activitate atât de rapidă ca a electronilor din mașinile de calcul… Eh, se pare că eu caut să mă justific! Omul știe să rezolve foarte rapid probleme complexe: să se miște, să muncească, să vorbească, iar în privința logicii el are, pur și simplu, prea puțină experiență biologică. Animalele, în procesul evoluției, nu au fost nevoite să gândească. În toate situațiile ele trebuiau „să ia măsuri”: să muște, să urle, să sară, să se furișeze, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Alta ar fi fost situația dacă animalele, spre a reuși în lupta lor pentru existență, ar fi trebuit să rezolve sisteme de ecuații, să poarte tratative diplomatice, să facă comerț și să înțeleagă lumea… Ehei, să fii sănătos, ce gândire logică s-ar fi dezvoltat atunci la ele! În aceste chestiuni trebuie să-ți frămânți mintea, să cauți…”

„4 august. Licăritul lămpilor de pe panoul calculatorului TVM-12 s-a liniștit. Asta înseamnă că toată informația despre mine a fost înregistrată în „mașina-mamă”. Unde s-or afla ele acum visurile, defectele de caracter, gândurile mele… În celulele „memoriei magnetice”? În compartimentele cristaloblocului? Ori s-au dizolvat în lichidul auriu din rezervor? Nu știu și, de fapt, nici nu are vreo importanță.

Mâine are loc reproducerea de probă. Doar o încercare și nimic mai mult”.

„5 august. Orele 14 și 5 minute. „Start”! În rezervor, din lichidul de culoarea soarelui a început să se formeze un nou și fantomatic „eu”. Tabloul e același ca și la apariția iepurilor de casă, numai că, odată cu aparatul circulator, în partea superioară a rezervorului ia naștere un cheag neconturat, de culoare cenușie. Din el se formează mai târziu creierul. Creierul pentru a cărui perfecționare nu dispun de informația necesară. Ochiul vede, dar…

Către orele patru, după-amiază, noua dublură s-a materializat, ajungând până la stadiul de opacitate, începură să-i apară și chiloții și maioul…

…Dacă, în urmă cu o jumătate de an, cineva mi-ar fi spus că în programul experiențelor mele vor intra probleme de viață și de moarte, de morală și legislație penală, cu greu l-aș fi crezut și n-aș fi gustat o asemenea glumă. Iar astăzi stau lângă rezervor și mă gândesc: „Din clipă în clipă el o să prindă viață și o să iasă din lichid… Dar pentru ce? Ce am să fac eu cu el?

— Eu am existat și înainte de apariția mea în mașină, mi-a spus prima dublură. Eu eram tu.

Și el a fost nemulțumit de situația sa. Odată cu noua apariție vor începe oare iarăși „deliciile” vieții în comun: disensiunile din cauza Lenei, temerile că vom fi descoperiți, problema canapelei și a patului pliant… Nu asta așteptam de la o nouă experiență. Voiam să realizez o sinteză dirijată a omului. Acum nu fac decât o încercare. Încercarea a reușit. Mașina a început să mă reproducă pe mine. Trebuia să merg mai departe.

Dar dacă-l dizolv prin comanda „Nu!” Asta înseamnă moarte? Iertați-mă, moartea cui? A mea? Nu, eu trăiesc. A dublurii din rezervor? Dar el nu există încă…

Oare experiențele mele nu sunt pasibile de pedeapsă, conform legilor? Pe de altă parte, dacă în cadrul fiecărei experiențe, am să fac dubluri de ale mele, oare nu înseamnă asta abuz în exercitarea îndatoririlor de serviciu? Dublura-aspirant are dreptate. E într-adevăr o treabă dată naibii!

Se pare că toate se datoresc lipsei mele de fermitate, de hotărâre. În lumea contemporană oamenii, în numele ideilor și al țelurilor lor politice, merg ei înșiși și trimit și pe alții să ucidă și să moară. Există idei și țeluri care justifică o asemenea atitudine. Și eu am o idee mare și un țel măreț: să creez metoda care să-l facă pe om, societatea omenească mai bună. De dragul acestei idei, dacă va trebui, n-am să mă cruț. Și atunci de ce mă tem să dau comanda „Nu!”, în interesul muncii mele? Dacă m-am apucat de o treabă ca asta, trebuie să fiu mai dur. Cu atât mai mult cu cât nu e vorba, totuși, de moarte. Moartea înseamnă dispariția informației despre om. Dar în „mașina-mamă” informația nu dispare, ci doar trece dintr-o formă (impulsuri electrice) în alta, în om. Oricând, la prima comandă, pot să realizez o dublură nouă…

M-am tot gândit, până când furtunurile, care se întind de la rezervor în toate părțile, au început să se contracte ritmic, absorbind lichid în plus. Atunci mi-am pus „coiful” și i-am poruncit mașinii: „Nu!” Este foarte neplăcut să vezi una ca asta. A fost un om și s-a dizolvat. Nici acum nu pot să-mi vin în fire… Nu-i nimic, băiete, nu te grăbi. Am să te construiesc în așa fel, încât să-ți fie mai mare dragul. E adevărat, nu pot să-ți adaug mai multă minte decât am eu, dar am să-ți dau o înfățișare de n-o să-ți vină să crezi. Tu, ca și mine, ai numeroase defecte: picioarele puțin cam strâmbe, coapsele prea late și prea groase, spatele adus, trunchiul ca un ciot de copac, o groază de păr inutil pe picioare, pe piept și pe spate, ca să nu mai vorbim de urechile cam depărtate, de falca ce dă obrazului înfățișarea unui executant tembel, de fruntea, nasul… Nu, să fim autocritici. Înfățișarea mea nu face două parale!”

„6 august. A doua încercare. Cu fiecare ceas e tot mai greu! Astăzi mă pregătisem ca, dintr-un foc, să îndrept aspectul exterior al noii dubluri, și