Am început experiența știind cu precizie ce anume „nu ține” în înfățișarea mea (la drept vorbind, nimic nu ține, dacă pot să modific). Dar ce „ține” oare? În experiențele cu iepuri luam drept criteriu tot ce-mi trecea prin cap. Dar omul nu e iepure. Deși se spune: unde e un cap, e bine, unde sunt două, e și mai bine, nimeni n-a înțeles-o în sens biologic.

Când, după comanda „Start!”, a apărut chipul noii dubluri și mușchii liliachii, semistrăvezii ai abdomenului au prins să se acopere cu un strat galben de grăsime, am dat comanda „Nu!” Mașina, supunându-se, a dizolvat țesutul adipos, acolo unde îi cerusem eu: pe burtă și pe lângă gât. Pe spate și pe laturi grăsimea a rămas…

N-am observat de la început lucrul acesta, întrucât mă apucasem să-i îndrept fața. Cu ajutorul imaginației. I-am imprimat frunții trăsături de noblețe. Dar când l-am privit dintr-o parte m-am îngrozit: craniul i se teșise la ceafă! Și chiar forma frunții contrazicea evident restul feței.

Într-un cuvânt, m-am pierdut cu firea. Mașina a recepționat, pe bună dreptate, atitudinea mea ca un „Nu!” categoric și a dizolvat totul.

Eram în impas. Acel „ce” pe care-l urmăream era, fără îndoială, frumusețea corpului omenesc.

Există modele clasice. Dar… ca în două ore de sinteză să transformi dublura într-un bărbat cu înfățișare frumoasă, având formele, perfecte ale modelelor antichității, era o problemă care depășește posibilitățile nu numai ale unui individ nepregătit ca mine, ci chiar ale celui mai calificat sculptor din Uniunea artiștilor plastici! Singura speranță e faptul că mașina memorizează toate modificările aduse dublurii.

Atunci am comandat încă o dată „Start!” Da, „mașina-mamă” memorează totul. Dublura păstrase toate corectivele mele de diletant. Puteam face atâtea ședințe câte or fi fost necesare.

În ședința din ziua aceea am înlăturat definitiv grăsimea excesivă de pe corpul dublurii. Burta îi dispăru, se profilă talia, gâtul căpătă contururi precise… Pentru început e de ajuns. „Stop!” Totul se dizolvă, iar eu am dat fuga la biblioteca orășenească.

Acum răsfoiesc Atlasul de anatomie plastică al profesorului G. Ghițescu (mai am ca rezervă încă patru volume, bogat ilustrare, despre arta Renașterii). Mă inițiez în tainele proporțiilor corpului uman. Îi aleg dublurii înfățișarea, ca și cum aș alege un costum. Canoanele lui Leonardo da Vinci, Canoanele lui Dürer, proporțiile lui Schmidt-Frietsch… Am aflat cu această ocazie că la un bărbat proporțional construit fesele sunt plasate exact la jumătatea staturii. Cine ar fi crezut!

Doamne, iată cu ce trebuie să se ocupe un biet inginer!

Iau drept model pe Hercule al lui Farnese, mai ales pentru că este înfățișat în Atlas din toate părțile”.

„14 august. Douăsprezece încercări și tot n-a ieșit ce trebuie. Totul e vulgar, de prost gust. Ba un picior iese mai scurt decât celălalt, ba mâinile sunt de lungimi diferite. Cred că e mai bine să proiectez dublura după proporțiile lui Adam al lui Dürer”.

„20 august. Proporțiile sunt bune. Dar cu fața e jale. Un mulaj fără ochi, cu trăsăturile lui Krivoșein. În locul părului, ondulații de marmură, de culoare roșcată. Într-un cuvânt, astăzi am rostit cel de al douăzeci și unulea „Nu!”

Un glas precaut și neîncrezător din mine mă tot întreabă: „Oare, asta-i ceea ce vrei să realizezi? Metoda pe care o elaborezi acum, este metoda aceea pe care o cauți?”

După părerea mea, da. În orice caz, e un pas înainte. Deocamdată introduc pentru sinteza omului numai informația de calitate superioară despre corpul său. Dar în același mod poate fi introdusă în „mașina-mamă” (cu timpul o să reușim s-o facem) orice informație acumulată de omenire, privind cele mai bune calități umane și pot fi creați nu numai oameni frumoși și puternici din punct de vedere fizic, ci și frumoși și puternici prin calitățile lor intelectuale și morale. De obicei, la oameni, binele este amestecat cu răul. Unul e inteligent, dar are o fire slabă, altul are o voință puternică, dar din prostie sau din ignoranță o folosește pentru tot felul de fleacuri, iar un al treilea e și deștept, și ferm, și bun, dar are o sănătate șubredă…

După noua metodă se va putea înlătura tot ce e rău și sintetiza în om numai cele mai bune calități umane.

„Un cavaler sintetic neînfricat și fără pată” asta sună, probabil îngrozitor. Dar, la urma urmei, care-i diferența între sintetic și natural? Principalul e să fie cât mai mulți, pentru că sunt foarte puțini astfel de „cavaleri”. Eu personal îi cunosc doar din cărți și din filme. Iar ei sunt foarte necesari în viață. Se va găsi pentru fiecare și un loc de muncă. Și fiecare din ei poate influența treburile din lume, ca ele să meargă mai bine”.

„28 august. Am reușit! Eh, cârpaci nenorociți, voi cei care încercați cu pensula sau dalta să reproduceți prin materie moartă frumusețea și forța omului viu! Iată „pensula” mea: mașina chimico-electronică, prelungirea creierului meu, a imaginației mele. Și eu — inginer, nu artist! — fără să pun mâna, doar cu efortul gândirii, reproduc frumusețea vie prin materie vie.

Și proporțiile exacte și pline de grație ale lui Adam de Dürer și musculatura sculpturală a lui Hercule… Și un chip frumos… încă două-trei ajustări — și gata”.

„1 septembrie, prima zi din calendar! Plec chiar acum la laborator. Pantaloni pentru el am, cămașă am, pantofi am. În valiză cu ele! Dar să nu uit aparatul de filmat. Am să filmez apariția pe lume a unei dubluri admirabile. Savurez dinainte impresia zguduitoare pe care o va produce într-o zi asupra minților omenești proiectarea acestui film de amator!

Am să ajung imediat, am să-mi pun „coiful lui Monomah” și am să comand în minte:… Nu, la dracu! Am să spun cu o voce puternică și frumoasă, precum cea cu care odinioară, într-o situație asemănătoare, a vorbit dumnezeu Savaot:

— Dă-i drumul! Apari pe lume, dublură Adam Hercule Krivoșein!

„Și dumnezeu văzu că totul a ieșit bine”…

Desigur, eu nu sunt dumnezeu. Eu am creat pe om într-o lună, pe