însuşi îi asistase pe Domnul şi Micuţa Domnişoară; însă erau simple umbre, vagi, nedefinite. Începuse să uite numele, feţele, totul. Amintirile acumulate în două sute de ani de viaţă îl părăseau.

"Duceţi-vă", se gândi. "Duceţi-vă, toate."

Numai silueta subţirică a lui Li-hsing se distingea limpede din cenuşiul tot mai extins. Ultimul lui prieten… Avusese mulţi în două secole, dar muriseră cu toţii şi rămăsese doar ea. Încet, Andrew îi întinse o mână tremurândă şi foarte, foarte slab simţi că i-o apucă. Femeia rosti ceva, însă el nu mai putea auzi cuvintele.

Imaginea ei se destrăma în ochii săi, odată cu scurgerea în neant a ultimelor lui gânduri.

I se făcu frig - foarte frig - iar Li-hsing dispărea, înghiţită de pâcla întunecată ce-l cuprindea şi pe el.

Apoi, înainte ca totul să înceteze, un ultim gând răzleţ îi reveni pentru o clipă în minte. Văzu, ca o străfulgerare, imaginea primei persoane care ştiuse de la început ce era el, cu aproape două sute de ani în urmă. Era înconjurată de o mantie de lumină şi căldură. Părul ei auriu scânteia precum un răsărit orbitor. Îi zâmbea… chemând-l cu degetul…

– Andrew…, şopti ea. Vino, Andrew. Acum… Vino… Ştii cine sunt.

– Micuţa Domnişoară, murmură el, prea încet ca să fie auzit.

După aceea închise ochii şi bezna îl învălui cu totul, şi - pe de-a întregul om, în sfârşit - i se abandonă fără regret.

 

This file was created with

BookDesigner program

bookdesigner@the-ebook.org

05.04.2009