Pe Louis îl uluia fervoarea cu care Bram povestea o întâmplare în care fusese implicat fără voia lui. Era oare pentru prima oară când avea ascultători?

— Anne? întrebă el.

— Anne şi cu mine aveam voinţa de a ne ţine gurile închise în timp ce ne împerecheam. Desigur că n-am mai făcut-o după ce ne-am trezit schimbaţi, dar ne-am amintit că avuseserăm încredere unul în celălalt.

Amintirile îl năpădiră brusc şi Louis tresări. Să aibă încredere într-un Vampir?

Vampirul care-l atacase cu doisprezece ani în urmă i se păruse ca un înger în rut, ce ar fi fost în stare să trezească şi dorinţele unui om sfânt. Mâna sa în şuviţele ei blonde-cenuşii găsiseră prea mult păr şi o cutie craniană prea mică. Nu era posibil pentru alt hominid să judece ce era cu adevărat un Vampir de pe Lumea Inelară.

Louis îl putea vedea pe Ultimul ascultând: un cap îndreptat spre el şi Bram, în timp ce celălalt supraveghea consola.

— Marcat, continuă! spuse el.

— Noi patru am plecat să explorăm, împreună cu zece Prăsitori prea tineri pentru a suferi schimbarea. Mintea mea făcea hărţi, pe măsură ce înaintam. Oraşul Wedge era un triunghi cu baza sprijinită pe versantul muntelui, iar vârful sprijinit pe pilastrul uriaş. Pilonul se ridica mai sus, pentru a forma un turn. Noi am doborât uşile şi am spart geamurile, dar singurii hominizi din oraş erau închişi în turn. După ce Prăsitorii noştri s-au hrănit, am urmat o dâră de miros ce ducea la un loc mai bine protejat, un loc în care trăiseră doi Protectori, deasupra unui depozit ascuns de rădăcini galbene. Cunoaşteţi aceste rădăcini?

— Arborele vieţii.

— Am înţeles natura lor. Anne şi cu mine am înţeles că rădăcina era acum sângele nostru. Am fi flămânzit fără ea. I-am ucis pe ceilalţi.

— Acel prim Protector…

— I-am studiat corpul, spuse Bram. Era mai mică decât mine. Avea maxilarele masive, specializate în mestecarea ramurilor dure care creşteau în acea zonă. Uneltele ei erau primitive. Ea îi salvase pe Prăsitorii speciei sale locale, luptase pentru a le acoperi plecarea din oraş, printre Vampiri şi, îşi sacrificase viaţa în această acţiune.

— Louis, majoritatea fiinţelor vii, majoritatea animalelor, majoritatea hominizilor pot supravieţui numai într-o anumită arie. Imaginează-ţi că speciile voastre sunt constrânse să rămână pe o fâşie de râu, într-o bucată de pădure, vale izolată, mlaştină sau deşert. Ca Protector, devii mult mai flexibil, dar tot ceea ce preţuieşti se află într-un singur loc. Un Protector al unei specii ce are parte de mai puţine constrângeri poate distruge totul, dacă nu se supune ordinelor ei.

— Ai văzut vreun semn de…?

— Da, desigur, indicii se aflau pretutindeni. Ei se căţăraseră pe umerii noştri, pentru a ne muşca de gâturi! Doi Protectori locuiau în camera cu rădăcini. Unul îl servea pe celălalt. Am descoperit cadavre — Prăsitori din specia servitorului. Stăpânul era dintr-o altă specie şi avea aproape optzeci de mii de falani. Era Protector al unei specii care de atunci s-a schimbat sau a dispărut. I-am recunoscut mirosul mii de falani mai târziu. Foamea îl scosese din Oraşul Wedge. Servitorul rămăsese să-şi apere specia.

— Sângele ei te-a făcut Protector.

— Evident, fu de acord Bram.

— Virusul. Virusul din arborele vieţii ce schimbă genele. Era şi în sângele Protectorilor.

Louis găsi acest fapt amuzant. Vampirii devenind nemuritori bând un sânge nemuritor!

Dar nu era deloc amuzant să fii la cheremul unui Protector Vampir.

Acum, protuberanţa din soare se întindea pe zeci de milioane de kilometri în spaţiu. Ultimul, susţinut de o platformă de marfă în apropierea plafonului circular, îşi menţinea unul dintre capete atent la discuţie. Era, totuşi, mult prea departe. Sau… poate avea un microfon direcţional?

— Cum ai reuşit să ajungi în Centrul de Reparaţie? întrebă din nou Louis.

— Aveam rădăcini pentru o sută de falani, spuse Bram. Trebuia să găsim sursa sau să murim când avea să se termine. Anne şi cu mine ne-am învăţat reciproc să citim. Scrierile din oraşul Wedge ne-au condus spre oraşele cu librării. Am ales un climat rece, astfel încât să ne putem ascunde sub îmbrăcăminte. De departe, puteam trece drept Vizitatori. Am plătit taxe, am cumpărat pământ şi în cele din urmă am câştigat un drept de acces la Biblioteca Oamenilor Deltei. Acolo am aflat câte ceva despre facilităţile de reparaţie de sub Harta Marte. Apoi, am ajuns la Marele Ocean şi l-am străbătut. A trebuit să facem cilindri cu aer pentru a merge pe suprafaţa Hărţii Marte. Prefer costumele voastre spaţiale. Totuşi, am reuşit să intrăm, fiind încă în viaţă.

— Şi nu v-aţi ucis reciproc?

— Nu. Vampirii nu au minte, Louis Wu. Un Protector Vampir porneşte proaspăt, inteligent din naştere, liber de orice prejudecăţi, vechi loialităţi sau promisiuni. Dacă un hominid nu-şi poate alege un Protector din propria specie, un Vampir trebuie să fie următoarea sa alegere, cea mai bună dintre toate.

V-aţi fi ucis unii pe alţii pentru ultimele rădăcini de arborele vieţii, gândi Louis, dar se feri s-o spună cu voce tare. Nu era sigur că era adevărat.

— L-aţi găsit pe Protectorul şef. Cum? De ce v-aţi luptat?

— Am luptat pentru cine va păzi mai bine Arcada şi tot ce este dedesubtul ei.

— Dar performanţele lui erau bune, nu-i aşa? Întregi specii trebuie să fi evoluat şi să fi dispărut în timpul său, civilizaţiile s-au ridicat, au înflorit până…

— Dar noi am învins, Anne şi cu mine. Bram se întoarse brusc.

— Ultimule, cum progresăm?

Louis privea spre un schelet ce stătea ridicat în semiobscuritate. Ghicise cine trebuia să fie.

— Cum ai ajuns la el? Spuneai că avea optzeci de mii de falani. Aproape un milion de rotaţii ale Lumii Inelare. Douăzeci de mii de ani tereştri.

— Toţi aceşti ani şi deodată aţi apărut voi…

— Trebuia să se întâmple. Ultimule?

— Am fixat Apărarea Antimeteoritică pe trei ţinte, strigă Păpuşarul. Nu vom vedea rezultatele decât peste două ore. Trei, înainte ca instalaţiile din cometă să poată observa şi reacţiona. Ceilalţi au ore la dispoziţie pentru a se muta, dar cine poate evita o rază de lumină?

— Care-i părerea ta?

— Semenii mei