[2] „Orice loc natal constituie o geografie sacră. Pentru cei care l-au părăsit, orașul copilăriei și adolescenței devine, totdeauna, un oraș mitic. Bucureștiul este, pentru mine, centrul unei mitologii inepuizabile. Numai străbătînd această mitologie am ajuns să cunosc adevărata lui istorie. Și, poate, propria mea istorie.” (L’epreuve du Labyrinthe, entretiens avec Claude Henri Rocquet, Ed. Pierre Belfond, 1978).

[3] „Orice loc natal constituie o geografie sacră. Pentru cei care l-au părăsit, orașul copilăriei și adolescenței devine, totdeauna, un oraș mitic. Bucureștiul este, pentru mine, centrul unei mitologii inepuizabile. Numai străbătînd această mitologie am ajuns să cunosc adevărata lui istorie. Și, poate, propria mea istorie.” (L’epreuve du Labyrinthe, entretiens avec Claude Henri Rocquet, Ed. Pierre Belfond, 1978)

[4] Despre nuvelele La țigănci, Douăsprezece mii de capete de vite, O fotografie veche de 14 ani, Podul, Ghicitor în pietre, Fata căpitanului și altele, cuprinse în culegerea din 1969 (E. P. L.), am vorbit pe larg în Scriitori români de azi, II, 1976.

[5] Cf. Proba labirintului, pag.208.

[6] „Cînd o latură a sacrului se manifestă (hierofanie), ceva se ocultează, în același timp, devine criptic. Aceasta este adevărata dialectică a sacrului; prin simplul fapt de a se arăta, sacrul se ascunde” (Fragments d’un joumal, pag. 506).

[7] Termen folosit în istoria artei occidentale pentru a descrie o tehnică formală de plasare a unei copii a unei imagini în ea însăși, adesea într-un mod care sugerează o secvență infinit repetată. (fr.)

[8] Interesantă următoarea notație a autorului în Fragments d’un joumal (p. 428): „Reiau nuvela începută acum zece zile. O voi intitula probabil Șanțurile. Mă gîndeam, mai întîi, să-i dau un titlu care să-i păcălească pe cititori: Bătălia de la Oglindești. Bătălia avea loc, în fapt, la cîteva zeci de kilometri de satul în care ultimii supraviețuitori sînt ocupați cu săparea șanțurilor pentru a găsi comoara. Era un fel de a arăta modul cum „românii au sabotat istoria”, în preziua catastrofei, cînd totul se prăbușea […] satul meu asculta sfaturile unui bătrîn și căuta comoara la care el visa de aproape optzeci de ani.”

[9] Editura Ethos, Ioan Cusa, Paris