Dezbrăcaţi de robele lor, Oamenii Nisipului se dovedeau a fi mici şi îndesaţi — la fel de scunzi ca şi Curăţătorii, dar cu spatele mai lat, iar braţele şi picioarele mai subţiri.

Harpster şi Buciuma rămăseseră pe platforma de mărfuri.

Dimineaţa devreme, vehiculul pornise mai departe.

Warvia nu se simţea prea în largul ei ştiind că Demonii de lângă ea erau pe cale de a flămânzi. Dar ţelul lor era la vedere.

Sosiseră într-o amiază strălucitoare.

Un drum străvechi, acoperit pe jumătate cu nisip, se ridica spre axa platformei. Trei braţe se desfăceau din secţiunea centrală, la 120 de grade. Braţele erau, de fapt, platforme sub formă de pană ce pluteau nesprijinite de nimic.

În secţiunea centrală existau o mulţime de locuri de andocare, şine de metal, scripeţi şi frânghii. Clădirile acoperite de pe această structură ofereau ele însele explicaţiile. Erau pustii şi măcinate de furtunile de nisip ale timpului: depozite, o sală de banchete, un han. O fântână adâncă, plină pe jumătate cu apă curată, ocupa partea centrală a platformei.

Pe una dintre aleile largi dintre clădiri, Oamenii Nisipului îşi aliniaseră morţii. Se părea că făcuseră acest lucru de generaţii. Erau acolo sute de schelete. Vreo duzină, aliniate spre capătul zonei centrale, erau mai mult mumii decât oase. Câteva erau chiar foarte recente.

— Exact cum spunea Karker, interveni Sabarokaresh. Warvia, ţi-a spus Karker…?

— Karker mi-a explicat cum să găsesc un sat de ţipători. Oamenii Nisipului nu mănâncă ţipători, dar eu i-am spus că noi putem s-o facem.

— Bănuieşti unde este?

— Aveam de ales? Spre sensul invers rotaţiei faţă de locul funerar… Warvia făcu semn cu braţele în sensul invers rotaţiei, apoi privi din nou. La o distanţă de cel mult treizeci de paşi, câmpia netedă devenea un talmeş-balmeş de moviliţe. Aducea cu un oraş miniatural făcut bucăţele.

— Să nu-i trezim pe Demoni, decise Sabarokaresh. Să-i lăsăm să se trezească singuri şi să-şi urmeze nasurile.

Îşi parcară vehiculul pe înălţimile cimitirului, nu prea departe de şirul de cadavre, şi se grăbiră să caute satul ţipătorilor.

Nu era cel mai straniu lucru pe care îl văzuse Warvia până atunci, deşi era suficient de ciudat.

Acolo, pe câmpia netedă, existau sute de moviliţe pătrate. Semăna cu un oraş, pe jumătate topit, construit de oameni nu mai înalţi de treizeci de centimetri. Fiecare moviliţă era prevăzută cu o uşiţă. Fiecare uşiţă era îndreptată spre centrul oraşului.

Când ucigaşii de Vampiri se îndreptară spre moviliţe, o armată ieşi din găuri şi ocupase posturi de apărare.

„Ţipătorii aveau tocmai mărimea necesară pentru a le asigura masa pe o zi”, gândi Warvia. Feţele lor erau inexpresive. Se aşezau pe patru labe, apoi se ridicau din nou pe două, pentru a-şi expune ghearele foarte mari, destinate mai mult săpatului decât luptei, şi ţipau încontinuu. Ţipetele lor îi provocau Warviei dureri de urechi.

— Beţe, sugeră Forn.

Tegger îşi flutură mâna, în semn de negaţie.

— Dacă intrăm, pur şi simplu, printre ei şi începem să-i lovim, o să fim copleşiţi. Exista o grămadă de frânghii acolo unde am lăsat vehiculul. N-am văzut oare şi o plasă?

Garda îşi ocupase din nou posturile, pentru a-şi apăra oraşul. Barok şi Tegger aruncară plasa. Aceasta era confecţionată dintr-un material rugos şi rezistent, pentru că era destinată ridicării mărfurilor. Majoritatea gardienilor se târâră afară şi atacară. Păstorul Roşu şi Omul-Maşină se retraseră în fugă, trăgând plasa după ei. Se opriră doar o clipă, să strângă plasa la gură, pentru a nu scăpa şi cei câţiva gardieni rămaşi acolo. Ceilalţi se opriră, ţipară la invadatori şi se întoarseră la posturile lor.

Patru ţipători mai mari rămăseseră prinşi.

Înainte ca umbra să acopere soarele, Roşii mâncară, iar Oamenii-Maşină îşi pregătiră vânatul. Oamenii Nopţii se treziră, priviră în jurul lor şi se lăsară conduşi de miros. Warvia şi Tegger se strecuraseră pe platforma de marfă să doarmă.

În zorii zilei următoare, Harpster le făcu o mărturisire.

— Cele mai multe dintre ele erau mumificate. Am căutat mult pentru a obţine o raţie sărăcăcioasă. În general, ei mor bătrâni. Oamenii Nisipului par a duce o viaţă normală, sănătoasă. Nu vă faceţi griji, am găsit un…

— Păstor, încheie Buciuma în locul lui. Omorât de propriile animale, presupun. Arareori flămânzim.

— Foarte bine, aprobă bucuroasă Warvia.

Arcul de soare era deja prea puternic pentru Oamenii Nopţii. Ei se aşezară sub un umbrar, în timp ce ceilalţi căutau razele soarelui şi aşteptau să vină dimineaţa pentru a-i încălzi.

— I-am întrebat pe Oamenii Nisipului despre acest loc, spuse Foranayeedli. Au crescut la umbra lui, dar nu ştiu nimic despre el; doar că este un loc de aşezare al morţilor.

— Este mult mai mult, interveni Harpster. Acum, însă trebuie să urcăm vehiculul şi să-l legăm strâns. Avem nevoie de hrană pentru cinci zile şi pentru voi toţi patru…

— Vă lăsăm aici, spuse Sabarokaresh. Warvia şi Tegger ştiau că va veni şi asta.

— Vă mulţumim că aţi stat atât de mult, spuse Warvia. Ar fi părut un lucru ciudat — Păstori Roşii conducând un vehicul al Oamenilor-Maşină. V-aţi schimbat planurile?

— Ne întoarcem spre sensul de rotaţie în ritmul nostru. Ne vom plăti trecerea cu povestiri şi întâmplări. Vom învăţa triburile pe care le vom întâlni să fabrice combustibil.

Barok o apucase pe fiica sa de braţ.

— Când, în cele din urmă, vom ajunge din nou la Oamenii-Maşină, vom avea suficiente recompense pentru a-i face lui Forn o dotă.

— Vă mulţumim şi pentru lecţii, adăugă grijuliu Tegger.

Fata îl gratulă cu un zâmbet lasciv.

— A fost uşor să te învăţ!

Privi, apoi spre tatăl său.

— Oh, au fost lucruri despre care n-am vorbit niciodată…

— Despre curtare, spuse Barok.

— Da. Aminteşte-ţi cum se curtează, spuse Foranayeedli. Majoritatea hominizilor au ritualuri de curtare. Nu încerca să afli ce sunt ele. Limitează-te la ale tale. Tu te vei simţi mai confortabil, iar pe ele le vei amuza. Vă amintiţi de curtare?

— Puţin, spuse Warvia.

— Noi curtăm scurt şi negociem mai întâi, spuse Tegger. Presupun că alţi hominizi ne consideră timizi sau reci.

— Hmm, da…

— Timpul trece, interveni ferm Buciuma. Trebuie să urcăm vehiculul. Barok, Forn, ne ajutaţi înainte de a pleca?