— Soţia mea! Cine a fugit cu soţia mea? Ce se întâmplă? Harry îl văzu pe Yaxley întorcând capul şi citi o licărire de adevăr pe chipul său aspru.

— Hai! îi strigă Harry Hermionei, o apucă de mână şi săriră  împreună în şemineu, în timp ce blestemul lui Yaxley zbură  peste capul lui Harry.

Se învârtiră pentru câteva secunde înainte de a ţâşni într-o  cabină, dintr-un WC. Harry deschise uşa la perete şi îl văzu pe Ron, care stătea lângă chiuvete, luptându-se în continuare cu doamna Cattermole.

— Reg, nu înţeleg...

— Daţi-mi drumul, nu sunt soţul dumneavoastră, trebuie să  vă duceţi acasă!

Se auzi un zgomot dintr-o cabină din spatele lor. Harry se uită în jur - tocmai apăruse Yaxley.

— Să mergem! strigă Harry.

O apucă pe Hermione de o mână şi pe Ron de braţ şi se învârtiră pe loc.

Fură înghiţiţi de întuneric şi se simţiră striviţi, dar ceva nu era în ordine... mâna Hermionei părea să alunece din  strânsoare.

Se întreba dacă avea să se sufoce; nu putea nici să respire şi  nici să vadă, iar singurele lucruri solide din lume erau braţul lui  Ron şi degetele Hermionei, care alunecau încet-încet...

Şi atunci văzu uşa de la numărul doisprezece, Casa Cumplită,  cu inelul în formă de şarpe, dar înainte să poată trage aer în  piept, se auzi un strigăt şi o străfulgerare de lumină mov, mâna  Hermionei îl strânse brusc şi totul fu înghiţit din nou de întuneric.

Capitolul XIV

Hoţul

Când deschise ochii, Harry fu orbit de lumini aurii şi verzui. Nu avea idee ce se întâmplase, tot ce ştia era că stătea  întins pe frunze şi rămurele. Chinuindu-se să tragă aer în  plămânii pe care îl simţea aplatizaţi, clipi şi îşi dădu seama că  lumina puternică era de la soarele care strălucea printre frunzele copacilor, foarte sus. Apoi, ceva se mişcă aproape de faţa lui. Se ridică în mâini şi în genunchi, pregătit să se confrunte cu o fiinţă mică şi feroce, dar descoperi că era vorba  despre piciorul lui Ron. Uitându-se în jur, Harry văzu că el, Ron  şi Hermione erau pe pământ într-o pădure, în aparenţă singuri. Primul lucru care îi trecu prin minte lui Harry fu Pădurea  Interzisă şi, pentru o clipă, chiar dacă ştia cât de nesăbuit şi  periculos ar fi fost să Apară pe domeniul de la Hogwarts, inima i se umplu la gândul că ar fi putut să se strecoare printre copaci,  până la coliba lui Hagrid. Cu toate acestea, în puţinul timp cât  îi luă lui Ron să scoată un mormăit răguşit şi lui Harry să  înceapă să se târască spre el, îşi dădu seama că nu erau în  Pădurea Interzisă: copacii păreau mai tineri, erau la mai mare distanţă unii de alţii, iar pământul era mai liber.

O găsi pe Hermione, stând şi ea tot în mâini şi în  genunchi, lângă capul lui Ron. În clipa în care ochii i se opriră  asupra lui Ron, Harry uită de orice alte griji. Acesta avea toată  partea stângă a capului plină de sânge şi chipul alb-cenuşiu făcea un contrast puternic cu pământul acoperit de frunze. Efectele PoliPoţiunii începeau să se risipească: înfăţişarea lui  Ron era un amestec între el însuşi şi Cattermole, părul îi  devenea din ce în ce mai roşu, pe măsură ce chipul îi devenea  chiar şi mai palid.

— Ce-a păţit?

— S-a Secţionat, spuse Hermione, lucrând cu degetele în  dreptul mânecii lui Ron, acolo unde sângele era cel mai  abundent şi mai întunecat.

Harry privi, îngrozit, cum Hermione îi sfâşie cămaşa lui Ron.

Întotdeauna i se păruse că Secţionarea era ceva amuzant, dar  acum... stomacul i se strânse în mod neplăcut, în timp ce Hermione dezgoli antebraţul lui Ron, de unde lipsea o bucată  mare de carne, în loc rămânând o gaură curată, care părea  făcută cu cuţitul.

— Harry, repede, în geanta mea e o sticluţă cu o etichetă pe

care scrie „Esenţă de frăsinel"...

— În geantă... da...

Harry fugi unde aterizase Hermione, înşfacă gentuţa cu perluţe şi îşi vârî mâna înăuntru. Imediat, în dreptul mâinii lui  începură să apară diverse obiecte - simţi cotoare de cărţi  îmbrăcate în piele, mâneci din pulovere de lână, tocuri de pantofi.

— Repede!

înşfacă bagheta de pe jos şi o îndreptă spre interiorul genţii  magice.

— Accio frăsinel!

O sticluţă maronie ţâşni din gentuţă - el o prinse şi se întoarse repede la Hermione şi la Ron, care avea ochii întredeschişi,  printre gene văzându-i-se doar albul acestora.

— A leşinat, spuse Hermione, care era şi ea destul de palidă.  Nu mai arăta ca Mafalda, deşi avea încă părul cărunt pe alocuri. Harry, deschide-o tu, îmi tremură mâinile.

Harry smulse dopul sticluţei, iar Hermione o luă şi turnă trei picături de licoare peste rana sângerândă. Se ridică un fum  verzui şi, după ce se risipi, Harry văzu că sângerarea încetase. Rana arăta ca şi când ar fi fost făcută cu câteva zile în urmă

— mai adineauri carne vie, locul fusese acoperit acum cu piele nouă.

— Oau! făcu Harry.

— Nu îndrăznesc să fac altceva, zise Hermione şovăitoare. Există vrăji care l-ar vindeca pe deplin, dar nu am curajul să le arunc asupra lui pentru că aş putea greşi şi să îi înrăutăţesc  situaţia... a pierdut deja foarte mult sânge.

— Cum s-a rănit? Adică - Harry clătină din cap, încercând  să îşi limpezească gândurile, pentru a înţelege ce se întâmplase

— de ce suntem aici? Nu era vorba să ne întoarcem la Casa  Cumplită?

Hermione trase aer în piept. Părea să fie gata să izbucnească în plâns.

— Harry, nu cred că ne vom mai putea întoarce acolo vreodată.

— Cum ad... ?

— Când am Dispărut, m-a prins Yaxley şi nu am putut să  scap de el. Era prea puternic şi încă mă mai ţinea când am  ajuns la Casa Cumplită şi cred că trebuie să fi văzut uşa şi să  se fi gândit că ne opream acolo, aşa că mi-a dat un pic drumul  şi am reuşit să scap de el şi v-am adus aici!

— Dar atunci, unde e? Stai aşa... doar nu vrei să spui că 

este la Casa Cumplită... Doar nu poate să intre acolo... Hermione încuviinţă din cap şi ochii