Madeleine i-a descris locul unde văzuse căzând paraşutele, apoi a scos un oftat răguşit.

— Ai grijă.

Ollie a încuviinţat din cap şi şi-a închis jacheta la piept.

Dacă ar fi ştiut cât de tare o să-l doară glezna, n-ar mai fi plecat. A început să-l înjunghie după numai un sfert de oră de mers prin pădure. Ca într-un joc de domino, durerea a urcat spre şold, apoi i-a prins umărul. În scurt timp, a simţit cum îi zvâcneşte laba piciorului. A pierdut timp preţios ca să caute o cracă pe care s-o folosească în chip de cârjă. Apoi s-a chinuit să meargă mai departe printre tufişuri. A călcat pe buşteni acoperiţi de muşchi şi a intrat prin pâraie, urmând îndrumările date de Madeleine, pe cât îşi mai amintea din ele.

În mai puţin de o oră, a ajuns la un câmp mărginit de o colină, exact ca în descrierea făcută de Madeleine. S-a aşezat pe pământ să se odihnească, şi-a strâns legătura de tifon care îi proteja umărul şi a slăbit şireturile ghetelor. A simţit pe loc o uşurare. Şi-a suflecat manşeta pantalonului şi a încercat să se uite mai bine la gleznă. De culoarea vinetei, era de două mai mare decât normal. S-a strâmbat de durere. Dacă nu era rupt, aşa cum îi spusese doctorul francez, jura că ligamentele i se întinseseră ca un gumilastic.

În timp ce se întreba dacă n-ar fi bine să pună nişte noroi rece pe gleznă ca să se mai dezumfle, şi-a aruncat privirea peste ogor. Recolta, nu ştia de care, era strânsă. Din pământ ieşeau cioturi de tulpini uscate, de parcă cineva le tunsese perie.

La un capăt a zărit ceva mişcându-se: o pată alburie, ca şi cum cineva aruncase pe câmp o faţă de pernă. Şi-a încordat privirea. A auzit un şuierat de vânt. Paraşuta de mătase a căzut fâlfâind la pământ, lăsând la vedere o cuşcă de lemn. S-a ridicat în picioare şi a plecat într-acolo şchiopătând.

După câţiva paşi, a auzit un zgomot ca de cositoare. A îngheţat. Şi-a ţinut respiraţia. A tras mai bine cu urechea. Zgomotul motorului creştea. S-a întors şi a luat-o la fugă. Dar l-a săgetat o durere ascuţită în picior. Cârja improvizată l-a împuns în subsuoară, dându-i arsuri în umăr. A început să fugă într-un picior. Motorul gemea. Ollie s-a trântit într-un tufiş, tocmai când urcau pe colină trei soldaţi germani, doi pe motocicletă şi unul cu mitraliera montată în ataş. Inima i se zbătea în piept nebuneşte. S-a rugat ca nemţii să nu-l fi văzut.

Soldatul din ataş a arătat ceva cu mâna. Motocicleta s-a oprit cu un scrâşnet. Soldaţii s-au dat jos, şi-au aruncat armele pe umăr şi au intrat pe câmp.

La naiba! Voia să se acopere cu pământ şi frunze uscate, dar se temea că orice mişcare îl putea da de gol.

Când primul soldat a ajuns la cuşcă, a ridicat paraşuta cu vârful puştii.

— Taube38, a spus el, şi ceilalţi s-au strâns în jurul lui.

38. Porumbel (în. germ., în orig.).

Soldatul care condusese motocicleta, un bărbat înalt şi deşirat, a ridicat braţul şi a izbit cuşca cu patul armei. Peste câmp s-a auzit un trosnet. Din copaci a ţâşnit un stol de grauri şi soldaţii şi-au întors privirea în direcţia lui Ollie, care şi-a lăsat capul jos, cu fruntea lipită de pământ.

Soldaţii şi-au mutat din nou atenţia spre cuşcă. Lunganul a întins mâna şi a smuls tubul, cu un pârâit scurt, ca şi cum ai rupe un creion. Ollie şi-a strâns pumnii.

Soldatul a deşurubat căpăcelul şi s-a uitat în tub. De clema de prindere atârna un picioruş rupt. Nichts39, a spus el şi a aruncat tubul în cuşcă. A strivit cu bocancul cuşca spartă, ca pe un muc de ţigară.

39. Nimic (în germ., în orig.).

Mulţumiţi că nu mai erau şi alte cuşti prin apropiere, soldaţii s-au întors la motocicletă. Şoferul a apăsat pedala de pornire şi a ambalat motorul. Ţeava de eşapament a scuipat fum. În timp ce soldaţii se îndepărtau, lui Ollie i s-a părut că aude râsete printre pârâiturile motocicletei.

Când a fost sigur că nemţii sunt departe, Ollie s-a ridicat de jos şi s-a dus pe câmp. La fiecare pas, cârja improvizată intra în pământ. I se prinseseră frunze uscate de jachetă, dar nu s-a obosit să le scuture. În aer se simţea mirosul pătrunzător de benzină. A mers cât a putut de repede până la cuşcă.

Pieptul porumbelului era strivit; aripile, pliate ca un evantai origami. Când Ollie a băgat mâna în cuşcă să scoată tubul, a atins pasărea, al cărei trup era cald încă. Capul porumbelului era sucit. De cuşcă se lipiseră câteva pene însângerate. A scos cu grijă piciorul din clemă. Când a vârât tubul în buzunar, s-a gândit la Susan şi i-a părut rău că nu ajunsese acolo mai devreme.

Drumul de întoarcere a durat mai mult, întrucât Ollie s-a oprit de mai multe ori să se odihnească. Era nevoit să-şi rezeme piciorul de câte o buturugă pentru a nu lăsa prea mult sânge să ajungă la gleznă. Când a dat peste nişte şine de tren, s-a temut că se rătăcise, până când a zărit în depărtare turla bisericii din satul lui Madeleine. Airaines. Când să pornească într-acolo, i-a atras atenţia huruitul unor motoare de avion. S-a ascuns sub un pin. Zgomotul creştea. După câteva secunde, peste pădure s-a năpustit o escadrilă de Messerschmitt-uri. În loc să prindă altitudine, avioanele de vânătoare s-au dispus în linie, iar trenurile de aterizare au coborât. Apoi au dispărut în spatele copacilor, în direcţia opusă şinelor.

Acum nu mai ştia ce să facă. Putea să se întoarcă