Stai jos, îşi spuse. Relaxează-te. Deconectează-te. Vrei să mănânci?

Meniul bucătăriei se derula. Arăta o scriere Kzinti şi o imagine: un fel de viaţă marină. Sashimi extraterestru. Mai bine, nu. Louis îi resetă programul pentru metabolismul uman, Sol, Pământ, français, pain perdu, adaugă café au lait şi îl boteză mic dejun. Şi în timp ce aştepta… hmmmm?

Utilizarea discului de păşit i-ar fi răpit libertatea de alegere.

Examinează discul…

Îi ridică marginea, aşa cum îl văzuse pe Bram că procedase.

Peisajul ce aluneca nebuneşte clipi şi fu înlocuit de o abstracţiune: diagrama reţelei discurilor păşitoare.

Mai multe legături fuseseră adăugate. Mai multe reţele fuseseră unite în una singură. Legătura interzisă dintre puntea echipajului şi cabina căpitanului era încă izolată, la fel şi alte câteva perechi. Totuşi, Ultimul îşi deconspirase o parte din sistemul de securitate, pentru un confort sporit. Bram trebuie să-l fi determinat s-o facă.

Diagrama măsura distanţele pe o scară logaritmică. Pe şi în apropierea Acului, detaliile erau destul de fine pentru a se distinge puntea echipajului de hangarul landerului. Existau puncte pâlpâitoare pretutindeni în Centrul de Reparaţie. Louis alese Oraşul Ţesătorilor, situat la o distanţă de sute de mii de kilometri. Un punct se afla foarte departe, spre tribord de poziţia Acului, aproape de Zidul de Margine, la peste o jumătate de milion de kilometri sau chiar mai mult. Cel mai distant punct trebuie să fi fost al treilea, aflat pe arcul Lumii Inelare, la sute de milioane de kilometri.

Liniile strălucitoare indicau legături care erau deschise în mod curent. Dacă citea bine… circuitele deschise plecau de pe puntea echipajului, prin hangarul landerului, ducând până la cel mai îndepărtat punct de pe Marele Ocean. Probabil că Bram explora.

Îl luase şi pe Ultimul? Sau se întorsese Ultimul în cabina sa?

„O asemenea informaţie”, gândi Louis, „i-ar spune exact cât de multă încredere exista între Ultimul şi Bram.” În cabina sa, Ultimul ar deveni aproape invulnerabil, având carcasa Produs General între el şi orice inamic. Dar izolat de mijloacele lui de întreţinere, ar deveni decrepit, nu s-ar simţi în largul lui şi…

Ding. Pâine franţuzească prăjită, cu sirop de arţar. Cafeaua cu frişcă şi lapte aburind apăru mai târziu. Louis mâncă la repezeală.

Apoi, utilizând furculiţa, încercă butoanele discului de păşit.

Dinţii se îndoiră şi se rupseră.

Murmurând ceva, Louis tastă Pământ, Japonia, sashimi asortat.

Hashi-urile semănau la pipăit cu lemnul. Aveau chiar şi o textură fibroasă. Desfăcu una de-a lungul modelului, să vadă ce se-ntâmplă. Apoi, începu să mute tot ce se putea mişca peste butoanele de control ale discului de păşit.

Liniile strălucitoare păliră, altele deveniră mai strălucitoare, pe măsură ce legăturile se deschideau şi se închideau.

Un buton ce glisa opri totul. Revenind cu butonul la locul de pornire, obţinu o strălucire mai slabă: sistemul avea nevoie de instrucţiuni.

Continua să încerce. În cele din urmă, obţinu un inel alungit format din şapte linii strălucitoare, un ceas virtual şi o muzică ciudată, cântată în fundal. Nu înţelegea limbajul muzical al Păpuşarilor şi nici nu putea citi un instrument temporal al Flotei Lumilor, dar văzuse cum se poate seta mai rapid.

Dacă citise, totuşi, corect, circuitul avea să-l ducă în hangarul landerului, apoi în Oraşul Ţesătorilor, pentru a vedea ce se schimbase. Trebuia să-şi ia un costum spaţial, pentru că altfel exista riscul să respire mirosul arborelui vieţii atunci când s-ar fi teleportat în camera Apărării Antimeteoritice! Costumul urma să-i fie de folos şi atunci când avea să se teleporteze pe suprafaţa Hărţii Marte, şi de acolo spre cel mai îndepărtat punct de pe diagramă, care părea a fi situat pe Zidul de Margine. Era util şi pentru a ajunge la punctul misterios de pe ţărmul îndepărtat al Marelui Ocean şi înapoi la Ac.

Se răzgândise? Asta nu avea să-i ia mai mult de câteva minute, dacă nu găsea nimic interesant.

Aşeză platoul cu sashimi pe discul păşitor.

Nu se întâmplă nimic.

Desigur că nu: marginea discului de păşit era încă ridicată, expunându-şi butoanele de control. Louis o împinse în jos. Platoul cu sashimi dispăru instantaneu.

Reţeaua clipi şi ea. Louis trebui să se retragă puţin, datorită mişcării bruşte. Cursa nebunească a peisajului revenise, iar munţii din spate, Munţii Răsturnaţi, aveau Zidul de Margine ca fundal. Se mai apropiaseră, conform scalei Lumii Inelare — ajunseseră la câteva zeci de mii de kilometri depărtare.

Louis se gândi la problemele pe care ar fi dorit să le studieze, dacă ar fi reuşit să acceseze computerul navei. Avea să-l întrebe mai târziu pe Ultimul. Trebuia să revadă ceea ce se cunoştea despre Protectori. Unde ajunsese acel platou cu sashimi?

Patruzeci şi cinci de minute mai târziu, platoul nu se întorsese încă.

Companionii săi puteau fi în unul dintre aceste puncte — mai mult ca sigur — şi probabil că Acolitul înşfăcase platoul cu sashimi. Totuşi: regândeşte.

Cel mai îndepărtat punct de pe diagramă se deplasase puţin.

Se deplasase puţin, într-adevăr. Traheea i se închise şi avu o senzaţie de sufocare. Era vorba de peste trei sute de milioane de mile pe Arcadă, măsurate pe o scară logaritmică, şi totuşi se mişcase? Pesemne că acel punct se deplasase ca o navă interstelară lentă, cu sute de kilometri pe secundă.

Era vorba, desigur, de sonda de realimentare. Trebuie să-i fi montat un nou disc de păşit pe flancul ei şi o plasaseră pe orbită, de-a lungul Zidului de Margine. Cât privea platoul cu sashimi, probabil arsese ca un meteor.

Louis ridică din nou discul pentru a avea acces la butoanele de control. Începu să le reseteze, blestemând, mormăind de unul singur şi încercând să ignore orchestra. „Acum asta, ar trebui să reseteze această legătură… tanj! De ce nu? Oh. Marcat, întunecat înseamnă închis, acum să încerc asta…”

Comandă o felie de pâine şi o aşeză pe discul păşitor. Funcţiona.

O oră şi zece minute de când îi izolase pe asociaţii săi de Ac. Le tăiase legătura