Apoi, ce-ar fi putut să facă ei?

Bucuria i se opri în gât. Louis îi cunoştea bine pe Păpuşari. Ultimul trebuie să fi avut dispozitive auxiliare de control implantate chirurgical. Louis ştia că nu va fi de mirare să reseteze discurile păşitoare. Ultimul ar fi tolerat aceste încercări de-ale lui, dar nu dorea să se confrunte cu mânia lui Bram.

Felia de pâine se întorsese.

Vehiculul zbura acum peste apă. Munţii se găseau în partea stângă, alunecând abia perceptibil spre sensul de rotaţie. Platforma probabil virase… se rotise cu şaizeci de grade. Louis îşi permise un zâmbet abia schiţat.

Urma reţeaua de supraconductoare!

Cablul supraconductor era aşternut ca un substrat sub planşeul Lumii Inelare, formând hexagoane de şaptezeci şi cinci de mii de kilometri lăţime. El dirija câmpurile magnetice prin intermediul cărora puteau fi manipulate protuberanţele solare. Evident, autovehiculul era urcat pe un vehicul cu levitaţie magnetică, posibil ceva construit de Constructorii Oraşului, dar mai probabil ceva la fel de vechi ca însăşi Lumea Inelară.

Ultimul ştia cumva de existenţa lui? Reacţiona, încă reacţiona. Iar pâinea se întorsese. Merita riscul? Louis păşi pe disc.

Câteva costume presurizate lipseau din hangarul landerului: unul pentru Ultimul, unul pentru înlocuitorul lui Chmeee şi unul din setul prevăzut pentru Louis. Asta nu însemna neapărat că echipajul lui Bram se găsea în vid. S-ar fi putut ca Protectorul să se arate precaut, utilizând costumul drept armură.

Louis coborî de pe disc doar pentru a-şi lua un costum sub braţ, apoi o centură, casca şi o pereche de butelii de aer. Apoi, reveni pe disc, cu destinaţia Oraşul Ţesătorilor.

Louis se dezechilibrase în timpul teleportării. Încercând să-şi recapete echilibrul, scăpase tot ce ţinea în mână. Jenat, se uită precaut împrejur.

Era plină zi. Discul de păşit, puţin înclinat, se afla pe ţărmul noroios al bazinului folosit ca baie de către Ţesători. Nimeni nu folosea bazinul. Louis se strădui să asculte vocile tinerilor, dar nu auzi nimic.

Se opri să examineze discul, când o voce iritată izbucni foarte aproape în spatele lui. Casca lui care-i căzuse, traduse:

— Salutări! Din ce specie eşti? Louis se ridică în picioare.

— Sunt dintre Oamenii Sferei, răspunse el. Kidada?

— El. Oamenii lui Louis Wu?

Bătrânul ţesător îl examina cu neîncredere.

— Întocmai. Kidada, de când a plecat Louis Wu?

— Tu eşti Louis Wu întinerit!

— Exact.

Louis se simţea puţin stânjenit, pentru că îl lăsase pe Kidada cu gura căscată.

— Kidada, am dormit foarte mult, spuse el. Ţesătorii sunt bine?

— Prosperăm. Facem comerţ. Vizitatorii vin şi pleacă. Sawur s-a îmbolnăvit şi a murit cu multe zile în urmă. Cerul s-a rotit de douăzeci şi unu de ori de atunci…

— Sawur?

— Din noaptea în care tu ai dispărut cu o creatură păroasă, din legendă, pe urmele tale şi numai un copil Demon ca martor. Da, Sawur este moartă. Şi eu era să mor, iar doi copii au murit şi ei. Uneori, Vizitatorii aduc o boală care îi ucide pe ceilalţi, dar nu pe ei.

— Speram să vorbesc cu ea. Un zâmbet dezolant.

— Ar fi ştiut să-ţi răspundă?

— Ea m-a sfătuit bine.

Nu aştepta până vei dispera!

— După ce ai dispărut, Sawur mi-a povestit de problemele tale.

— Le-am rezolvat. Sper că le-am rezolvat. Altfel, voi fi înrobit.

— Înrobit, dar având la dispoziţie zece falani pentru a te elibera. Kidada părea obosit şi puţin acrit.

Louis devenea tot mai conştient de faptul că îşi dorea nespus să fi vorbit cu Sawur. Ar fi rămas să jelească, dacă ar fi avut timp.

Timp. Cerul se rotise de douăzeci şi unu de ori… doi falani în plus. O sută şaizeci şi cinci de zile a câte treizeci de ore de pe Lumea Inelară. Îl lăsaseră în autodoc mai mult de o jumătate de an terestru!

Iar acum se juca de-a prinselea.

— Kidada, cine a mutat discul nostru de păşit?

— Nu ştiu la ce te referi. La asta? Era aici în dimineaţa de după plecarea ta. Noi l-am lăsat în pace.

Marginile lui erau murdare de noroi. Louis putea remarca amprente digitale mari şi urme de zgârieturi lăsate de unghii. Unii dintre hominizii Vizitatori — nu Ţesătorii, care aveau mâini mai mici — încercaseră să-i altereze setarea.

Demoni. Ar fi trebuit să-şi dea seama. Se bucura că se teleportase în timpul zilei. Oamenii Nopţii nici nu vor şti că fusese pe acolo.

Louis îşi puse costumul spaţial.

— Salută-i pe copii din partea mea, spuse el şi dispăru fulgerător.

Întuneric.

Louis aprinse lumina din interiorul caschetei şi se trezi că îl priveşte un schelet vizibil pe jumătate.

Se afla în încăperea Apărării Antimeteoritice. Ecranele erau stinse. Lampa sa reprezenta singura sursă de lumină.

Oasele fuseseră ridicate în felul acesta pentru studiu. Nu erau ataşate la încheieturi — abia se atingeau. O reţea de fire metalice subţiri le menţinea pe poziţie.

Înălţimea scheletului era cu douăzeci şi cinci de centimetri mai mică decât cea a lui Louis. Toate oasele aveau un aspect rotunjit: fuseseră marcate de vreme. Coastele erau neverosimil de înguste, falangele aproape dispăruseră. Timpul transformase structura oaselor în praf.

Vremea de acolo nu le putuse eroda în asemenea măsură. Rotulele păreau încă mari, iar toate încheieturile erau masive şi mult umflate. Acele proeminenţe erodate de pe fălcile masive nu erau dinţi. Reprezentau oase crescute mai târziu.

Protector.

Louis îşi plimbă degetele peste faţă. Oasele erau acoperite cu praf şi extrem de netede. Netezite de timp, pe măsură ce suprafaţa lor se transforma în praf.

Nu se găsea într-un mediu care ar fi favorizat eroziunea. Oasele acelea trebuie să fi avut, pe puţin, o mie de ani vechime.

Şoldul drept fusese zdrobit şi bucăţile fuseseră fixate separat. La fel, umărul stâng, cotul şi gâtul: toate erau fracturate sau zdrobite.

Trebuie să fi murit într-o căzătură, sau fusese bătut până la moarte într-o luptă.

Cei din neamul Pak îşi aveau originea undeva în centrul galactic. O colonie Pak sosită pe Pământ eşuase — arborele vieţii crescuse în solul terestru, nu însă şi virusul, ceea ce împiedicase apariţia