Cărți «Hotul de carti top romane conteporane de citit gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Uneori, în acea pivniţă, se trezea gustând sunetul acordeonului în urechi. Putea simţi arsura dulce a şampaniei pe limbă.
Câteodată, stătea sprijinită de perete, tânjind ca degetul cald de vopsea să se mai plimbe încă o dată în jos pe nasul ei sau să privească pielea ca şmirghelul a mâinilor lui papa.
Numai de ar mai putea fi atât de inocentă din nou, să simtă atâta iubire fără să o ştie, să o confunde cu râsetele şi pâinea cu doar o aromă de gem întinsă pe ea.
A fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii ei.
Dar a fost un covor de bombe.
Să nu vă îndoiţi.
Cutezătoare şi luminoasă, trilogia fericirii va continua pe toată durata verii şi până în toamnă. Apoi, brusc, va lua sfârşit, pentru că strălucirea arătase suferinţa din calea sa.
Soseau vremuri grele.
Ca o paradă.
SENSUL #1 DIN DICŢIONARUL DUDEN Zufriedenheit – fericire: vine de la fericit – încântat şi mulţumit.Cuvinte înrudite: veselie, încântare, norocos, prosper.
TrilogiaÎn timp ce Liesel lucra, Rudy alerga.
Făcea tururi de pistă la Hubert Oval, fugea în jurul blocului şi se întrecea cu aproape oricine din capătul străzii Himmel până la Frau Diller, oferindu-i fiecăruia un avans.
Uneori, când Liesel o ajuta pe mama în bucătărie, Rosa se uita pe fereastră şi spunea:
– Ce mai face Saukerl-ul ăla de data asta? Cu toată alergătura asta pe-afară.
Liesel se apropia de fereastră.
– Măcar nu s-a înnegrit singur din nou.
– Ei, asta e ceva, nu-i aşa?
MOTIVELE LUI RUDY La mijlocul lunii august, se ţinea un carnaval al Tineretului Hitlerist, iar Rudy avea intenţia de a câştiga patru competiţii: cea de 1500, de 400, de 200 şi, bineînţeles, de 100 de metri. Îi plăceau noii săi lideri de la Tineretul Hitlerist şi voia să le facă pe plac, şi dorea să-i dea peste nas vechiului său prieten Franz Deutscher.
– Patru medalii de aur, îi zise lui Liesel într-o după-amiază, când au făcut împreună patru tururi la Hubert Oval. Ca Jesse Owens în ’36.
– Nu mai eşti obsedat de el, nu?
Picioarele lui Rudy aveau ritmul respiraţiei lui.
– Nu chiar, dar ar fi frumos, nu-i aşa? Le-aş arăta tuturor acelor ticăloşi care au zis că sunt nebun. Ar vedea ei că nu am fost aşa prost în cele din urmă.
– Dar chiar poţi câştiga toate cele patru competiţii?
S-au oprit la capătul pistei, iar Rudy şi-a pus mâinile în şolduri.
– Trebuie.
Timp de şase săptămâni, s-a antrenat şi apoi, la mijlocul lunii august, a venit ziua carnavalului, iar cerul era fierbinte datorită soarelui şi lipsit de nori. Iarba era călcată în picioare de tinerii hitlerişti, de părinţi şi de numeroşi lideri în cămăşi brune. Rudy Steiner era în cea mai bună dispoziţie.
– Uite! arătă el. Deutscher e acolo.
Printre grupurile din mulţime, chintesenţa blondă a standardelor Tineretului Hitlerist dădea instrucţiuni pentru doi membri din divizia lui. Aceştia încuviinţau din cap şi, ocazional, făceau întinderi. Unul dintre ei îşi ferea cu mâna ochii de soare ca într-un salut.
– Vrei să-l saluţi? întrebă Liesel.
– Nu, mulţumesc. O să fac asta mai târziu. „Când voi fi câştigat.”
Cuvintele nu au fost rostite cu voce tare, dar, cu siguranţă, erau prezente acolo, undeva între ochii albaştri ai lui Rudy şi mâinile lui Deutscher care dădeau sfaturi.
A avut loc marşul obligatoriu în jurul terenului.
Imnul.
Heil Hitler.
Abia apoi putură începe.
Când grupa de vârstă a lui Rudy a fost chemată pentru proba de 1500 de metri, Liesel i-a urat noroc într-un mod tipic nemţesc.
– Hals und Beinbruch, Saukerl.
Îi spusese să-şi rupă gâtul şi un picior.
Băieţii s-au adunat în partea îndepărtată a terenului circular. Câţiva îşi făceau încălzirea, alţii se concentrau şi restul erau acolo pentru că trebuiau să fie.
Lângă Liesel, mama lui Rudy, Barbra, stătea cu copiii cei mai mici. O pătură subţire era plină ochi de copii şi iarbă ruptă.
– Îl vedeţi pe Rudy? îi întrebă ea. E cel din stânga, din margine.
Barbra Steiner era o femeie amabilă, al cărei păr părea întotdeauna pieptănat recent.
– Unde? zise una dintre fete. Probabil, Bettina, cea mai mică. Nu-l văd deloc.
– Ultimul. Nu, nu acolo. Acolo.
Încă se străduiau să-l identifice când a fost tras focul de start, în acompaniamentul fumului şi zgomotului. Micii Steineri au alergat spre gard.
În primul tur, un grup de şapte băieţi conducea cursa. În al doilea, numărul a scăzut la cinci şi apoi la patru. Rudy era al patrulea alergător în fiecare tur, cu excepţia ultimului. Un bărbat din dreapta spunea că băiatul al doilea arăta cel mai bine. Era cel mai înalt.
– Stai, îi zise soţiei sale confuze. Cu două sute de metri înainte de finiş, o să se detaşeze.
Bărbatul greşea.
Un oficial uriaş, în cămaşă maro informă grupul că nu mai rămăsese decât un tur. Era limpede că nu suferea din pricina raţionalizărilor. Strigă în vreme ce grupul conducător trecea linia, însă nu al doilea băiat a fost cel care a accelerat, ci al patrulea. Dar cu două sute de metri mai devreme.
Rudy alerga.
Nu se uită deloc înapoi.
Ca o funie care se întinde, el se distanţă tot mai mult, până când gândul că altcineva ar putea câştiga a dispărut cu totul. A înconjurat pista, timp în care cei trei alergători din spatele lui se luptau pentru locul doi. În apropierea liniei de sosire,