biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Hotul de carti top romane conteporane de citit gratis .pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Hotul de carti top romane conteporane de citit gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 78 79 80 ... 118
Mergi la pagina:
de vise şi fură o poveste numită Un cântec în întuneric. Ca de obicei, a fost luată din casa primarului. Singura diferenţă a fost că s-a dus singură până în partea de sus a oraşului. În acea zi, nu a fost cu Rudy.

 

Era o dimineaţă cu soare din plin, dar şi cu nori spumoşi.

Liesel stătea în biblioteca primarului, cu degete lacome şi cu titluri de cărţi pe buze. De data aceasta, era suficient de relaxată pentru a-şi trece degetele pe rafturi – o mică replică a primei sale vizitei în acea cameră – şi rostea în şoaptă multe dintre titluri pe măsură ce înainta.

Sub cireş.

Al zecelea locotenent.

Evident, multe dintre titluri o tentau, dar, după mai bine de un minut sau două, s-a oprit la Un cântec în întuneric, cel mai probabil pentru că era verde şi încă nu avea o carte de această culoare. Scrisul gravat pe copertă era alb, iar între titlu şi numele autorului era desenul unui flaut. A luat-o şi s-a urcat pe pervaz, spunând mulţumesc la ieşire.

Fără Rudy, se simţea destul de singură, dar, în acea dimineaţă, dintr-un oarecare motiv, hoţul de cărţi era fericit să fie singur. Şi-a continuat misiunea şi s-a dus pe malul râului Amper, îndeajuns de departe de cartierul general al lui Viktor Chemmel şi a fostei găşti a lui Arthur Berg. Nimeni nu a venit, nimeni nu a întrerupt-o, iar Liesel citi patru dintre foarte scurtele capitole şi se simţi fericită.

Erau plăcerea şi satisfacţia.

Unui furt profitabil.

 

O săptămână mai târziu, trilogia fericirii a luat sfârşit.

În ultimele zile ale lunii august, un cadou a sosit sau, de fapt, a fost observat.

Era după-amiază târziu. Liesel o privea pe Kristina Muller cum sărea coarda pe strada Himmel. Rudy Steiner derapă şi se opri în faţa lui Liesel, pe bicicleta fratelui său.

– Ai ceva timp? întrebă el.

Ea ridică din umeri.

– Pentru ce?

– Cred că mai bine ai veni.

Îşi abandonă bicicleta şi se duse să o ia pe cealaltă de acasă. Liesel urmări pedala învârtindu-se în faţa ei.

 

Se duseră pe biciclete până pe Grande Strasse, unde Rudy se opri şi aşteptă.

– Ei, întrebă Liesel, ce este?

Rudy îi făcu semn să privească.

– Uită-te mai de-aproape.

Încet, îşi găsiră o poziţie mai bună, în spatele unui molid albastru. Printre crengile pline de ghimpi, Liesel observă fereastra deschisă şi apoi un obiect sprijinindu-se de geam.

– Aia e…?

Rudy încuviinţă.

 

Au discutat chestiunea câteva minute bune, până când au fost de acord că trebuia făcut. Fusese pus acolo intenţionat şi, dacă era o capcană, merita.

Printre crengile de un albastru prăfos, Liesel spuse:

– Un hoţ de cărţi ar face-o.

Lăsă bicicleta, cercetă strada şi traversă grădina. Umbrele norilor erau îngropate în iarba întunecată. Oare existau gropi în care să cadă sau porţiuni umbrite unde să se ascundă cineva? Imaginaţia o trimise alunecând într-una dintre acele găuri, direct în ghearele diabolice ale primarului. În lipsă de altceva, acele gânduri îi distraseră atenţia şi se pomeni lângă fereastră mai repede decât sperase.

Era ca şi cum ar fi furat din nou Omul care fluiera.

Din pricina încordării, mâinile i se umeziră.

Mici şiroaie de transpiraţie îi clipoceau sub braţe.

Când îşi înălţă capul, reuşi să citească titlul. Dicţionarul Duden complet. Se răsuci către Rudy şi rosti muteşte cuvintele. „E un dicţionar.” El dădu din umeri şi îşi ridică mâinile.

Ea procedă metodic, ridicând fereastra, întrebându-se cum ar arăta acest lucru din interiorul casei. Îşi imagină priveliştea mâinii hoaţe, care se întinde în sus, făcând geamul să se ridice până când cartea era doborâtă. Părea să cedeze uşor, ca un copac în cădere. Gata!

Aproape că nu se produse nicio dezordine sau zgomot.

Cartea pur şi simplu se aplecă spre ea, iar fata o luă cu mâna liberă. Chiar închise fereastra uşor şi cu grijă, apoi se răsuci şi se îndepărtă prin iarba pe care umbrele norilor arătau ca nişte găuri.

– Tare, zise Rudy dându-i bicicleta.

– Mulţumesc.

Se îndreptară spre colţul străzii şi abia acolo înţeleseră importanţa acelei zile. Liesel ştia. Avea din nou acel sentiment că o urmărea cineva. O voce pedală în interiorul ei. De două ori.

Uită-te la fereastră! Uită-te la fereastră!

A fost silită.

Ca o mâncărime care cerea să fie scărpinată, simţi o dorinţă acută de a se opri.

Puse picioarele pe pământ şi îşi întoarse capul spre casa primarului şi fereastra bibliotecii şi văzu. Cu siguranţă, trebuia să ştie că aşa ceva s-ar putea întâmpla, dar nu-şi putu ascunde şocul care zăbovi în sinea ei când o observă pe soţia primarului în spatele geamului. Era transparentă, dar era acolo. Părul ei zburlit arăta ca întotdeauna, iar ochii ei răniţi şi gura, şi expresia de pe chip erau înălţate pentru a privi.

Foarte încet, a ridicat mâna către hoţul de cărţi din stradă. Un salut încremenit.

Şocată, Liesel nu spuse nimic – lui Rudy, sieşi. Se rezemă de ghidon şi ridică o mână, pentru a arăta că luase cunoştinţă de prezenţa soţiei primarului la fereastră.

SENSUL #2 DIN DICŢIONARUL DUDEN Verzeihung – iertare: a înceta să mai simţi furie, animozitate sau resentimente.Cuvinte înrudite: dezlegare, achitare, îngăduinţă.

În drum spre casă, s-au oprit la pod şi au cercetat cartea neagră, grea. Pe când Rudy frunzărea paginile, dădu peste o scrisoare.

– Are numele tău pe ea.

Râul gonea la vale.

Liesel luă hârtia.

SCRISOAREA

„Dragă Liesel,

Ştiu că mă consideri jalnică şi detestabilă (caută acest cuvânt în dicţionar dacă nu îl ştii), dar trebuie să-ţi spun că nu sunt atât de proastă, încât să nu-ţi văd urmele în bibliotecă. Atunci când am observat lipsa primei cărţi, m-am gândit că pur şi simplu am pus-o eu în altă parte, dar apoi am văzut în anumite porţ

1 ... 78 79 80 ... 118
Mergi la pagina: