se datorează lui în întregime. După cum dezvălui în capitolul 16, Ivor Dillonsby susţine că el  descoperise deja opt întrebuinţări ale sângelui de dragon când Dumbledore i-a „împrumutat  însemnările. Dar îndrăznesc să  spun că importanţa unora dintre reuşitele lui Dumbledore nu  poate fi trecută cu vederea. Ce părere aveţi de celebra înfrângere a lui Grindelwald ?

— Ah, mă bucur că ai amintit de Grindelwald, spune Skeeter, zâmbind cu subînţeles. Mă tem că cei cărora li se umezesc ochii de lacrimi la gândul victoriei spectaculoase a lui  Dumbledore trebuie să se pregătească pentru un şoc de proporţii. O afacere foarte murdară... Tot ce pot să spun este să  nu fiţi prea siguri că duelul a fost chiar atât de spectaculos cum  se spune. După ce vor citi cartea, oamenii s-ar putea să fie nevoiţi să ajungă la concluzia că Grindelwald a scos, pur şi  simplu, o batistă albă din capătul baghetei sale şi s-a predat de bunăvoie! Skeeter a refuzat să dea mai multe detalii despre acest subiect captivant, aşa că ne îndreptăm atenţia spre relaţia  care mai mult ca sigur că îi va fascina pe cititori mai mult decât  orice altceva.

— O, da, spune Skeeter, încuviinţând veselă din cap, am  dedicat un capitol întreg relaţiei dintre Potter şi Dumbledore. Sa spus că este nesănătoasă, ba chiar funestă. Din nou, cititorii  Profetului vor trebui să cumpere cartea ca să afle toată  povestea, dar nu încape nici o îndoială că Dumbledore a fost  deosebit de interesat de Potter, chiar din prima clipă. Dacă  această relaţie a fost, într-adevăr, spre binele băiatului... asta  rămâne de văzut. Desigur, adolescenţa frământată a lui Potter este un secret public. Am întrebat-o pe Skeeter dacă a păstrat  legătura cu Harry Potter, căruia i-a luat un interviu de notorietate cu un an în urmă: un articol de senzaţie, în care Potter vorbea în exclusivitate despre convingerea sa că StimNoi-Cine s-a întors.

— A, da, am devenit foarte apropiaţi, spune Skeeter. Bietul  Potter are foarte puţini prieteni adevăraţi şi ne-am întâlnit în  unul dintre cele mai grele momente din viaţa lui — Turnirul  celor Trei Vrăjitori. Probabil că sunt una dintre singurele persoane rămase în viaţă, care poate spune că îl cunoaşte pe adevăratul Harry Potter. Ajungem astfel la numeroasele zvonuri  care încă mai circulă despre ultimele ore ale lui Dumbledore. Oare Skeeter crede că Potter a fost acolo când a murit Dumbledore!

-Ei bine, nu vreau să spun prea multe - totul este în carte,  dar martori oculari din castelul Hogwarts l-au văzut pe Potter fugind de la locul crimei la câteva clipe după ce Dumbledore a  căzut, a sărit sau a fost împins. Potter a adus mai târziu dovezi  împotriva lui Severus Plesneală, cineva pe care toată lumea ştie că îl detestă. Oare chiar este totul aşa cum pare? Asta rămâne să hotărască cei din comunitatea vrăjitorească - după ce vor citi  cartea mea.

Îmi iau la revedere cu aceste cuvinte care stârnesc curiozitatea.

Nu încape nici o îndoială că Rita Skeeter a scris un bestseller garantat. Între timp, armata de admiratori ai lui Dumbledore sar putea să tremure în faţa secretelor care urmează să apară legate de eroul lor.

Harry ajunse la sfârşitul articolului, dar continuă să se uite în gol la pagină. Simţi cum greaţa şi furia puseră stăpânire pe el, făcu ziarul ghemotoc şi îl aruncă în perete cu toată forţa,  lângă restul gunoaielor strânse în jurul coşului arhiplin. Începu să se plimbe absent prin cameră, deschizând sertare goale şi ridicând cărţi doar pentru a le pune la loc pe aceeaşi  grămadă, fără să îşi dea seama exact ce făcea, amintindu-şi  diverse fraze din articolul Ritei Skeeter: „Un capitol întreg  despre relaţia dintre Potter şi Dumbledore... S-a spus că este nesănătoasă, ba chiar funestă... A avut şi el câte ceva de-a face cu Magia Neagră în tinereţe... Am avut acces la o sursă pentru care majoritatea ziariştilor şi-ar da propriile baghete..."

— Minciuni! strigă Harry şi îl văzu pe geam pe vecinul de alături, care era pe cale să pornească din nou maşina de tuns  iarba, cum îşi ridică privirea intrigat.

Harry se aşeză furios pe pat. Bucata de oglindă zbură cât colo; o ridică şi o învârti între degete, gândindu-se la Dumbledore şi la minciunile cu care îl ponegrea Rita Skeeter. Văzu o sclipire de albastru deschis. Harry rămase înmărmurit,  degetul rănit alunecându-i iar pe marginea tăioasă. Probabil că  era imaginaţia lui. Se uită peste umăr, dar peretele avea o culoare dezagreabilă de piersică, aleasă de mătuşa Petunia: nu  era nimic albastru care să se fi putut reflecta în oglindă. Se uită  din nou, drept în fragmentul de oglindă, şi nu văzu nimic  altceva în afară de ochiul său verde. I se păruse, nu avea cum  să fie altă explicaţie; îşi imaginase asta pentru că se gândise la  directorul său, care murise. Dacă ceva era sigur, acesta era  faptul că Albus Dumbledore nu avea să-1 mai străpungă  niciodată cu ochii săi albaştri strălucitori.

 

 

Capitolul III

Plecarea familiei Dursley

 

Uşa de la intrare se trânti, zgomotul răsunând în sus pe scări, şi o voce strigă:

— Alo! Băi!

După şaisprezece ani în care i se vorbise aşa, Harry îşi  dădu seama imediat la cine se referea unchiul său; cu toate acestea, nu răspunse de îndată. Privea în continuare în bucata  de oglindă în care avusese senzaţia că văzuse, pentru o fracţiune de secundă, ochii lui Dumbledore. Abia când unchiul  său strigă „Băiete!", Harry se ridică încet şi se duse spre uşa  camerei sale, oprindu-se să pună bucata de oglindă în rucsacul  plin cu lucruri pe care avea să le ia cu el.

— Dar ştiu că nu te-ai prea grăbit! răcni Vernon Dursley  când Harry apăru în capul scărilor. Vino imediat aici, vreau să  vorbesc cu tine!

Harry coborî încet, cu mâinile băgate adânc în buzunarele pantalonilor. Ajunse în sufragerie, unde îi găsi pe toţi cei trei membri ai familiei Dursley. Erau îmbrăcaţi de drum: unchiul  Vernon purta o jachetă din piele întoarsă cu fermoar, mătuşa Petunia purta o haină imaculată de culoarea somonului, iar Dudley, vărul mai mare, blond şi musculos al lui Harry, purta o