DRUMUL NEBĂTUT

Două drumuri mi se arătară în pădurea aurie

Şi tare regretam că-mi fusese dat tocmai mie

Să aleg. Călător fiind, am stat acolo îndelung

Şi am privit departe pe cel ce dădea într-un crâng

Iar copacii îmi părură dintr-odată întinşi la pământ.

După ce am apucat-o pe celălalt drum

Crezând că poate am ales mai bine acum

Căci parcă avea mai multă iarbă

Mi-am spus repede, în barbă,

Că sunt cam la fel.

În acea dimineaţă semănau atât de mult

Frunzele nu fuseseră călcate de demult

Oh, am pornit-o pe cel dintâi şi a doua zi

Deşi ştiam exact unde mă voi opri.

Şi atunci m-am îndoit de el.

Vă spun toate acestea cu un oftat,

S-a întâmplat cândva, pe înnoptat,

În pădure două drumuri am văzut -

L-am apucat pe cel mai puţin bătut

Şi asta a contat.

Robert Frost [1916]

Şi într-adevăr a contat enorm.

De-a lungul anilor, m-am gândit adesea la poezia lui Robert Frost. Faptul că am ales să nu ascult sfatul învăţatului meu tată şi să nu preiau atitudinea sa faţă de bani a fost o hotărâre dureroasă, dar ea mi-a modelat întreaga existenţă.

De îndată ce m-am hotărât pe cine să ascult, a început şi educarea mea în spiritul banilor. Tatăl meu cel bogat m-a învăţat vreme de 30 de ani, până am împlinit 39. S-a oprit atunci când şi-a dat seama că deja învăţasem şi înţelesesem perfect ceea ce încercase să bage în capul meu sec.

Banii sunt o formă de putere. Dar şi mai puternică este educaţia financiară. Banii vin şi se duc, dar dacă ai o anumită educaţie în privinţa felului în care acţionează banii, poţi câştiga de pe urma acestei învăţături şi poţi să începi să-ţi construieşti averea. Motivul pentru care simpla gândire pozitivă nu funcţionează este acela că majoritatea oamenilor au făcut şcoală, dar n-au învăţat niciodată despre felul în care funcţionează banii, aşa încât îşi petrec viaţa muncind pentru bani.

Pentru că aveam doar 9 ani când am început, lecţiile pe care mi le-a dat tatăl cel bogat au fost foarte simple. După ce mi-a spus totul, n-au mai rămas decât şase lecţii principale, pe care mi le-a repetat 30 de ani. Această carte se referă la aceste şase lecţii, explicate cât se poate de simplu de către tatăl meu cel bogat pentru a fi pe înţelesul meu. Aceste lecţii nu intenţionează să fie nişte răspunsuri, ci nişte puncte de reper. Puncte de reper care vă vor ajuta pe voi toţi şi pe copiii voştri să vă îmbogăţiţi, indiferent ce s-ar întâmpla pe lumea asta întotdeauna plină de schimbări şi nesiguranţă.

Lecţia întâi - Cei bogaţi nu muncesc pentru bani

Lecţia a doua - De ce trebuie predat alfabetul financiar

Lecţia a treia - Vezi-ţi singur de afacerea ta

Lecţia a patra - Istoria impozitelor şi a puterii companiilor

Lecţia a cincea - Cei bogaţi inventează banii

Lecţia a şasea - Munciţi ca să învăţaţi - nu munciţi pentru bani

CAPITOLUL 2

LECŢIA 1

Cei bogaţi nu muncesc pentru bani

„Tăticule, Poţi Să-mi Spui Cum Să Mă Îmbogăţesc?”

Tatăl meu a lăsat ziarul de seară şi mi-a zis: „De ce vrei să te îmbogăţeşti, fiule?”

„Pentru că azi m-a dus cu maşina mama lui Jimmy, care are un Cadillac nou, şi ei toţi urmau să meargă în week-end la casa lor de pe malul mării. Jimmy i-a invitat pe trei dintre prietenii lui, dar Mike şi cu mine nu ne-am numărat printre ei. Ni s-a spus că nu suntem invitaţi pentru că suntem «copii săraci»”.

„Aşa au zis?” m-a întrebat tatăl meu neîncrezător.

„Da, chiar aşa”, i-am replicat eu pe un ton jignit.

Tatăl meu a dat tăcut din cap, şi-a împins ochelarii pe nas şi s-a apucat iar să citească. Eu am rămas să aştept un răspuns.

Era în anul 1956. Aveam 9 ani. Cu totul întâmplător, mergeam la aceeaşi şcoală publică la care oamenii bogaţi îşi trimiteau copiii. Iniţial, aici a fost un oraş cu o mare plantaţie de zahăr. Proprietarii plantaţiei, precum şi alte persoane importante din oraş, cum ar fi doctori, oameni de afaceri, bancheri, îşi trimiteau copiii în clasele I-VI la această şcoală. După clasa a VI-a, copiii lor erau trimişi de obicei la şcoli particulare. Cum familia mea locuia chiar pe această stradă, am mers la şcoala respectivă. Dacă aş fi locuit peste drum, aş fi mers la altă şcoală, la una cu copii din familii cam ca a mea. După clasa a VI-a, împreună cu aceşti copii, am fi continuat studiile tot la o şcoală publică şi apoi la un liceu de acelaşi fel. Nu existau şcoli particulare pentru cei ca noi.

În sfârşit, tata a lăsat ziarul. Era clar că se gândise profund.

„Ei bine, fiule”, a început el lent, „dacă vrei să fii bogat, trebuie să înveţi să faci bani.”

„Şi cum se fac banii?” am întrebat.

„Ei, pune-ţi capul la contribuţie, fiule”, mi-a spus el zâmbind. De fapt, asta însemna: „Asta e tot ce am să-ţi spun” sau „Nu ştiu răspunsul, aşa încât nu mă mai deranja.”

Se formează un parteneriat

A doua zi dimineaţa i-am spus celui mai bun prieten al meu, Mike, ce mi-a zis tata. Din câte îmi dădeam eu seama, Mike şi cu mine eram singurii copii săraci din această şcoală. Şi Mike era aici tot din pură întâmplare. Cineva stabilise în funcţie de zonă cine merge la această şcoală, şi aşa ne-am trezit noi cu copiii bogaţi. Nu eram chiar săraci, dar ne simţeam astfel pentru că toţi ceilalţi băieţi aveau mănuşi noi de baseball, biciclete noi şi totul nou.

Mama şi cu tata ne asiguraseră un minim necesar, cum ar fi mâncarea, un acoperiş deasupra capului, hainele. Dar cam asta era tot. Tatăl meu obişnuia să spună: „Dacă vrei ceva, munceşte pentru asta.” Noi vroiam tot felul de lucruri, dar nu erau suficiente locuri de muncă, mai ales pentru băieţii de 9 ani.

„Şi atunci ce putem face ca să producem bani?” m-a întrebat Mike.

„Nu ştiu”, am spus. „Dar nu vrei să fii partenerul meu?”

A fost de acord şi astfel, în acea sâmbătă dimineaţă, Mike a devenit primul meu partener de afaceri. Ne-am petrecut toată dimineaţa încercând să găsim idei despre cum să facem bani. Din când în când, vorbeam şi despre „băieţii mişto” care erau în