un cap de om, brăzdat de șănțulețe în formă de spirală și începu să sfîrîie, să troznească și să fumege, în bătaia ploii. În jurul lor, pretutindeni, se auzeau cînd ici, cînd colo loviturile și pocniturile pietrelor ce cădeau.

— Înapoi în adăposturi! strigă Makșeev. Mormăilă a început să tragă cu artileria grea.

Se grăbiră toți să se ascundă în vizuinele lor, de unde priveau cu inima cît un purice, dar cu viu interes, cum cădeau și sfîrîiau pietroaie de diferite mărimi. Unele din ele, lovindu-se de cîte un bloc, se făceau țăndări, ca o grenadă ce explodează. În schimb, ploaia încetă curînd. O învăluire fierbinte de vînt izbucni la vale. Mirosea a pucioasă și a ars. Norii începură să se împrăștie sau să se ridice mai sus. Nici ghiulele nu mai cădeau. Makșeev îndrăzni cel dintîi să scoată capul din mica lui peșteră.

— Mormăilă și-a luat căciula de pe cap și scoate limba la noi! exclamă el.

Ceilalți ieșiră și ei din adăposturi și priviră în sus, cu capul dat pe spate.

Printre norii negri se întrezărea din cînd în cînd vîrful vulcanului, pe care atîrna dintr-o parte o limbă scurtă, roșie, de lavă incandescentă. Puteai crede că vulcanul se strîmbă la oamenii care au cutezat să-i tulbure singurătatea seculară.

— Da, s-a revărsat lava! spuse Kaștanov.

— Stăm din ce în ce mai bine! La început, vulcanul a vrut să ne înece în noroi sau în apă, pe urmă să ne ucidă cu pietre, iar cînd a văzut că n-o poate scoate la capăt cu noi, a recurs la ultimul mijloc și acum vrea să ne îngroape de vii în lavă! glumi Gromeko.

— Curaj, Semion Semionovici! Acum ți s-a-nfundat! rîse Makșeev.

— Lasă-mă în pace! se burzului zoologul. Dacă primejdia ar fi într-adevăr atît de mare, ai fi luat-o din loc cel dintîi, cum ai făcut atunci cînd a dat năvală puhoiul de noroi.

— Lava curge încet, așa că nu trebuie să ne grăbim! zise Kaștanov.

Dar de plecat n-aveau încotro să plece. În cele două albii goneau mînioase puhoaiele de noroi, cu neputință de străbătut. Iar sus, limba de foc se lungea mereu, dispărînd cînd și cînd în rotocoalele de aburi albi ce se înălțau de pe suprafața ei.

— Mormăilă ne-a udat bine și acum și-a pus de gînd să ne usuce! Cînd lava o să se apropie de noi, la început o să ne uscăm hainele, iar pe urmă…

— Pe urmă o să ne udăm leoarcă din nou cînd o să străbatem puhoiul; asta, firește, dacă n-o să ne înecăm în el, încheie Papocikin gluma lui Gromeko.

Ploaia de cenușă încetase și ea, iar norii dispăruseră și se ivi Pluton, ale cărui raze începură sa zvînte coastele vulcanului. Blocurile negre de lavă fumegau, încinse parcă de un foc subteran.

Exploratorii își scoaseră hainele și le întinseră pe pietre, după ce le stoarseră bine. Gromeko se dezbrăcă chiar pînă la piele și începu să se încălzească la razele lui Pluton, sfătuindu-i pe ceilalți să-i urmeze pilda.

— Ce ne facem dacă Mormăilă ne tratează cu o nouă porție de ghiulele? Nu cred că ar fi prea comod să stăm goi în vizuinele noastre, zise Makșeev.

— Îndeobște, după ce apare lava, exploziile și erupția materiilor friabile încetează, îi lămuri Kaștanov.

— Dar dacă se apropie lava, n-o să avem timp să ne îmbrăcăm.

În clipa aceasta, din vîrful vulcanului țîșni un nor alb de aburi și pe marginea craterului apăru un șuvoi de foc, care luneca repede la vale.

— Primul puhoi de lavă s-a scurs în valea lacului, observă Kaștanov. Asta poate ajunge chiar pînă la noi!

— Peste cît timp? întrebară ceilalți.

— Peste vreun ceas poate, sau mai tîrziu. Depinde de proprietățile lavei; dacă e grea și ușor fuzibilă, atunci e lichidă și curge repede, iar dacă lava e ușoară, vîscoasă, bogată în siliciu, atunci e greu fuzibilă și înaintează încet..

— Și cu ce lavă ne tratează Mormăilă?

— Pînă acum, după cît am putut constata cercetînd torenții vechi, nu s-a revărsat din ei decît lavă grea. E de presupus să se întîmple la fel și de data asta. În general, judecînd după caracterul tuturor rocilor din Plutonia, roci foarte grele, bogate în olivin și metale, nu ne putem aștepta ca vulcanii de aici să arunce o lavă ușoară, bogată în siliciu.

— Va să zică trebuie s-o ștergem cît mai repede de aici.

— Întocmai. Sper însă că înainte ca lava să ajungă pînă la noi, puhoaiele de noroi vor seca și vom putea trece ușor prin albia unuia din ele.

Razele lui Pluton, care luceau acum pe cerul fără pic de nori, precum și vîntul fierbinte ce sufla dinspre vulcan, uscară repede hainele exploratorilor. Aceștia se îmbrăcară și, așteptînd să poată pleca, continuau să privească vulcanul. Capătul limbii de lavă dispăruse după creastă și cobora pare-se în valea versantului vestic al lui Mormăilă, unde se afla înainte lacul. Alte și alte puhoaie de lavă ce se revărsau din crater curgeau parte pe aci, parte mai spre nord, formînd probabil un al doilea puhoi, care cobora pe versantul nordic sau nord-vestic; în acest caz din urmă era de presupus că el se îndrepta spre exploratorii noștri. Întrucît însă aceștia aveau în față grămezi de lavă, nu puteau vedea încotro o ia puhoiul.

În cele două albii, cu deosebire în cea din stînga, debitul de apă murdară scădea văzînd cu ochii. Aici nu mai curgea un torent furios, ci un pîrîiaș murdar care putea fi trecut destul de ușor.

LA ANANGHIE

Trecu așa vreo jumătate de ceas. Erupția continua potolit și în crater nu se auzeau decît arar explozii înăbușite. Iată însă că în vîrful dealului, chiar deasupra locului unde se aflau exploratorii, se auzi un vuiet surd și un fîșîit asemenea aceluia pe care îl fac sloiurile de gheață cînd gonesc la suprafața unui fluviu. În locul de unde venea vuietul se înălța o culme alcătuită din blocuri uriașe de lavă — pesemne frontul unui puhoi vechi ce se oprise acolo.

— E timpul, cred, să plecăm, spuse Kaștanov, sculîndu-se în