Bunicul şi-a dus batista la gură ca să înăbuşe un nou acces de tuse, apoi şi-a lăsat mâna jos.

— Trebuie să vorbim ceva.

— Trebuie să te odihneşti.

Bertie s-a forţat să se ridice în capul oaselor. Păturile au căzut grămadă pe genunchi.

— Porumbeii sunt gata?

— Da.

Susan l-a cercetat cu privirea. Prea slăbit să se mai bărbierească, lăsase să-i crească ţepi albi pe toată faţa. Sub ochi îi atârnau pungi negre, iar respiraţia îi mirosea greu de la infecţia din plămâni.

Bertie a întins mâna şi a strâns-o uşor de degete. Susan s-a silit să zâmbească. I-a dat drumul mâinii, apoi şi-a pus păturile mai bine.

— Ce faci tu, Susan, înseamnă foarte mult pentru soarta războiului. Chiar dacă au pierit atâţia, porumbeii noştri aduc informaţii despre armatele lui Hitler.

Gândul lui Susan a zburat imediat la boxele goale, la sutele de păsări care nu se mai întorseseră.

— Ne trebuie mai mulţi porumbei pentru antrenament.

— Alţii nu mai primim, a spus el şi şi-a suflat nasul zgomotos.

— De unde ştii?

— Am vorbit deja cu Jonathan Wallace, de la Asociaţie.

— Nu este corect, a protestat Susan. Acum te simţi ceva mai rău, dar asta nu înseamnă că nu putem merge mai departe cu Operaţiunea Columba. Îl sun pe domnul Wallace, să-i spun că sunt în stare să preiau eu până te pui pe picioare.

Susan s-a ridicat şi s-a dus spre telefon.

— Nu e vorba de starea mea de sănătate, draga mea, a spus el, chinuindu-se să tragă aer în piept. E vorba de locul unde ne aflăm.

Susan s-a întors să-l privească.

— Crescătoria noastră e foarte aproape de aerodrom. North Weald e o ţintă pentru Luftwaffe, a spus el, luând cana să bea. Ne aflăm exact pe traiectoria lor de zbor când se duc să bombardeze Londra. Nu mai e un loc sigur.

— Dar ce e de făcut? a întrebat ea.

— Serviciul nostru pentru porumbei înfiinţează nişte crescătorii de antrenament în Northampton, departe de bombardamente, a spus el şi şi-a dres glasul. Jonathan are un post pentru tine.

— Nu plec de aici!

— Marea Britanie are nevoie de tine, a spus el şi a vârât batista murdară sub pătură, ca pentru a ascunde dovada sănătăţii lui şubrede. Cât de curând, n-o să mai primim nici un porumbel. Dacă nu mergi la Northampton, nu mai faci parte din Operaţiunea Columba.

Susan s-a dus lângă el.

— Nu te las singur.

— Vin şi eu mai târziu, draga mea, a spus Bertie şi s-a uitat la flaconul cu pastile de sulfamidă de pe măsuţă. Până mă fac bine, poate familia McCreary să treacă pe la mine.

— Prostii.

Susan şi-a încrucişat braţele. Doamna McCreary era o femeie cumsecade care, fără îndoială, avea să-l îngrijească pe Bertie din tot sufletul. Soţul ei însă, un fricos care stătea mai tot timpul ascuns în pivniţă, nu era de nici un folos. Oricum, nu avea de gând să-l părăsească pe Bertie. Niciodată. Nu l-a mai contrazis. S-a aplecat asupra lui şi i-a luat cana din mână.

— Vorbim mai târziu.

Apoi s-a dus la bucătărie să facă un ceai. În timp ce opărea frunzele, l-a auzit pe Bertie tuşind iar. A cuprins-o deodată un sentiment de neajutorare. Îi venea să plângă. Să renunţe. Şi-a muşcat însă buza, şi-a înghiţit lacrimile şi şi-a spus: Fii tare ca oul.

Pe când îi ducea lui Bertie ceaiul în sufragerie, a auzit un fâlfâit la etaj. A lăsat în grabă cana pe măsuţa lui, vărsând ceai pe podea. Când s-a întors, a văzut cum Ducesa vine în zbor pe scări şi se aşază pe sofa. S-a repezit la ea şi a luat-o în braţe. Îi simţea pe piele penele reci.

— Geamul lăsat deschis la dormitorul tău e foarte bun ca să scăpăm de soldaţi, a spus Bertie.

Susan a sărutat-o pe Ducesa pe căpşor. În timp ce îi scotea tubul de la picior, pe podea a căzut o pană din coadă. S-a oprit când a remarcat că penajul Ducesei, care strălucea mai înainte în nuanţe fluorescente, arăta acum spălăcit, ca decolorat de soare. Pe lângă faptul că inimioara îi bătea repede, Susan a băgat de seamă că Ducesa nu uguia. I-a suflat aer cald peste aripile aproape îngheţate. După câteva minute, Ducesa a început să uguie uşor. A mai suflat peste ea. A adus din bucătărie un borcan cu grăunţe şi a presărat câteva pe masă. Uşor, a aşezat porumbiţa lângă ele.

Ducesa a ciugulit de câteva ori, apoi s-a aşezat pe masă şi a închis ochii. Susan i-a împins grăunţele în faţă. Porumbiţa nici nu s-a uitat la ele.

— Nu mai poate s-o ţină aşa, i-a spus Susan lui Bertie. E prea mult.

Ducesa şi-a vârât căpşorul sub aripă.

Bertie s-a aplecat în faţă, încercând să o vadă mai bine din fotoliul său.

— Crede că asta e misiunea ei.

Susan a şovăit, apoi a deschis tubul şi a scos biletul.

— Nu e nevoie să mi-l citeşti pe tot, a spus Bertie. Doar informaţiile, ca să le pun pe hârtie pentru militari.

Susan a încuviinţat din cap.

Bertie a scos o pastilă de sulfamidă din flaconul de pe măsuţă şi a înghiţit-o cu puţină apă. S-a uitat la Susan.

— O să-l revezi, draga mea.

Susan s-a dus la el şi l-a îmbrăţişat.

— Nu aşa de aproape! Nu vreau să te îmbolnăveşti şi tu.

— Nu-mi pasă.

L-a strâns tare, simţindu-i oasele care ieşeau prin pijama. Slăbise atât de mult!

Ducesa a ridicat căpşorul, a întins aripile şi a zburat până la fotoliul lui Bertie, care a mângâiat-o cu un deget.

Susan a luat mesajul pe care îl scrisese deja pentru Ollie. A început să-l pună în tub, dar s-a oprit. A luat un creion şi cartea de coduri