Harri Haritonovici, legănat de gânduri plăcute și plin de speranțe adormi adânc și dormi fără vise, cum dormeau probabil oamenii în epoca de piatră.

Milițianul Gaevoi, de abia întors din oraș, de la serviciul de noapte, dormea și zâmbea fericit prin somn.

Adormise și Lena, după ce a plâns de necaz, supărată pe Krivoșein, dar și pe ea.

Dar nu toată lumea dormea… Plutonierul de miliție Golovorezov, care părea laboratorul noilor sisteme, lupta cu succes împotriva somnului; se postase la ușa clădirii, fuma și admira stelele de deasupra copacilor. Deodată aprinse lanterna. Dintre frunzele de brusture îl privea un iepure alb cu ochii roșii. Plutonierul se răsti la el și iepurele de casă dispăru în întuneric. Golovorezov habar n-avea ce fel de iepure de casă a fost.

Viktor Kraveț se tot sucea sub pătura de postav care mirosea a dezinfectant, pe somiera tare din celula arestului preventiv. Se afla în acea stare de surescitare nervoasă, când e imposibil să adormi.

„Ce va fi de-acum încolo? Ce se va întâmpla? O să se descurce aspirantul Krivoșein? Sau laboratorul și toată munca lor va pieri? Și ce pot face eu? Să neg mereu? Să mărturisesc? Ce anume? Tovarășe anchetator sunt vinovat de bune intenții — de bune intenții care n-au ajutat la nimic… De, probabil că e o vină gravă, dacă lucrurile au luat o asemenea întorsătură. Ne-am tot grăbit — mai repede, mai repede! — să stăpânim pe deplin descoperirea, să ajungem la o metodă care să prezinte o „siguranță absolută”. Și eu, de ce să n-o recunosc, așteptam să descoperim o asemenea metodă… Evoluția a introdus treptat în om fiecare informație nouă prin metoda micilor verificări și prin abateri mărunte, a verificat utilitatea ei în cadrul unui număr nesfârșit de experiențe naturale. Iar noi — noi am vrut să facem totul într-o singură experiență!

Trebuia, chiar de la început, să ne scoatem din cap ideile cu privire la eventualele consecințe sociale, să lucrăm deschis și liniștit ca toată lumea. La urma urmelor, oamenii nu sunt niște copii. Ei trebuie să înțeleagă singuri sensul lucrurilor. Am reușit să aflăm multe: că omul este un sistem de albumine cuantice-moleculare extrem de complex, că este produsul unei evoluții naturale, că reprezintă o informație înscrisă într-o soluție. Am omis doar un singur lucru: că omul este om. O ființă liberă. Stăpânul vieții și al forțelor sale. Libertatea lui a început cu mult înaintea tuturor năzuințelor și revoluțiilor, în ziua acea de demult, când maimuța antropoidă a căzut pe gânduri și și-a spus că te poți urca în pom și rupe fructele, dar poți să le dobori și de jos cu un băț ținut în labă. Cum e mai bine? Gândul acesta nu i-a venit doar așa, din întâmplare. Maimuța a văzut cum, în timpul furtunii, o cracă ruptă a doborât fructele… Libertatea înseamnă posibilitatea de a-ți alege variantele propriei comportări. Izvorul ei este cunoașterea. De atunci fiecare descoperire, fiecare invenție a oferit oamenilor posibilități noi, făcându-i din ce în ce mai liberi.

E adevărat că au existat și idei (puține la număr), care nu se pot realiza! Nu se poate construi un perpetuum mobile, nu poate fi depășită viteza luminii, nu se poate măsura concomitent cu precizie viteza și poziția electronului… Dar descoperirea noastră nu contrazice nimic și nu anulează nimic. E posibilă!

Libertate… Nu e de loc simplu să fii conștient de libertatea ta, în lumea contemporană, să alegi în mod inteligent și cu luciditate variantele comportării tale. Pe om îl apasă milioanele de ani ai trecutului, când legile biologice determinau comportarea strămoșilor săi, a animalelor, și totul ora foarte simplu. Și azi omul caută să atribuie greșelile și prostiile sale concursului de împrejurări, ceasului rău, să-și pună speranțele în dumnezeu, într-o personalitate puternică, în noroc… Iar atunci când nădejdile se prăbușesc oamenii caută și găsesc câte un țap ispășitor. Ei înșiși, oamenii care au sperat, nu-și asumă nici o vină! În fond, oamenii care merg pe linia minimei rezistențe nu cunosc libertatea…”

Micul disc de metal, de pe vizorul de la ușa celulei, fu dat deoparte, lăsând să pătrundă pentru o clipă o rază de lumină în încăpere. Apoi chipul gardianului de serviciu acoperi vizorul. Verifica, probabil, dacă neastâmpăratul, care se afla sub anchetă, n-a plănuit o nouă evadare. Viktor Kraveț izbucni în râs. Ce mai, pușcăria e locul cel mai potrivit pentru a cugeta despre libertate! Și el constată cu satisfacție, că deși trecuse prin atâtea neplăceri și mizerii, simțul umorului nu-l părăsise încă.

Dublura Adam Hercule ședea gânditor pe o bancă de lângă stația de troleibuz. Strada era pustie acum. Își aduse aminte că ieri, pe când venea de la gară, gândindu-se la influența celor trei izvoare de informație (știința, viața, arta) asupra omului, în mintea lui se născuse o idee vagă, nelămurită, dar extrem de importantă. Șirul gândurilor i-a fost întrerupt de cei trei indivizi, cu idioata lor verificare de acte, lua-i-ar… Și a rămas cu senzația că s-a apropiat de o idee foarte prețioasă. Mai bine n-ar fi avut senzația asta. Din cauza ei nu-și poate găsi liniștea acum!

„Să mai încercăm o dată. Va să zică, mă întrebam prin ce informație anume și în ce mod poate fi omul înnobilat și înălțat! Krivoșein avusese ideea de a sintetiza un cavaler „neînfricat și fără pată”. El mi-a trecut-o mie și acum nu mă pot lepăda de ea… Am renunțat la informația provenind de la mediul înconjurător ca și la informația furnizată de știință, pentru că acțiunea lor asupra omului poate fi, în egală măsură, și pozitivă și negativă… A rămas metoda „cultivării bunelor sentimente cu ajutorul muzelor”. E adevărat, arta le trezește, le cultivă. Numai că lira muzelor este un instrument imperfect. Cât timp răsună acordurile ei, omul este mai blând, dar îndată ce sunetele ei. S-au stins totul dispare. Ceva rămâne, desigur, dar prea puțin. Doar o amintire superficială despre spectacolul văzut sau despre cartea citită. Bine, dar dacă am introduce în „mașina-mamă” această