Cărți «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein top cărți de citit într-o viață .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Aha, m-am mai gândit și la următoarele chestiuni: Între izvorul de informație al Artei și cel ce o recepționează — omul concret, real — există un fel de perete transparent. Ce fel de perete e acesta? Fir-ar să fie, oare experiența de viață va fi totdeauna factorul principal în formarea personalității omului? Trebuie să suferi tu însuți ca să înțelegi suferințele altora? Să greșești, ca să înveți să procedezi corect? Ca un copil — să te arzi, ca să nu mai întinzi degetele spre foc… Dar asta este o știință foarte grea — experiența vieții — și nu oricine și-o poate însuși. Viața te poate înnobila, dar te poate și înrăi. Ea îl poate face pe om înțelept, dar totodată îl poate transforma într-un tembel…”
Își aprinse o țigară și începu să se plimbe pe trotuar în preajma băncii pe care stătuse.
„Informația Artei nu se prelucrează de către om până la capăt, până la rezolvarea, pe baza ei, a propriilor probleme de viață. Ia stai! Informația nu se prelucrează până la rezolvarea problemei… Asta s-a mai întâmplat cândva! Când? Da, la începuturile experienței. Complexul inițial, „traductorii — cristaloblocul — calculatorul TVM-12 nu-și însușea informația de la mine… Adică de la Krivoșein… În sfârșit, tot aia el și atunci am introdus conexiunea inversă!”
Adam nu se mai plimba, ci începuse să alerge pe trotuarul murdar, între coșul de gunoi și stâlpul felinarului.
„Conexiunea inversă, fie ea blestemată! Legătura inversă care mărește de mii de ori eficacitatea sistemelor informaționale… Iată explicația „peretelui”, iată de ce eficacitatea Artei este atât de slabă. Nu există o legătură inversă între izvorul informației și cel ce o recepționează. E adevărat, există câte ceva: recenzii, păreri, conferințe pentru cititori, note critice, dar asta e altceva. Trebuie să existe o legătură inversă, tehnică, nemijlocită, pentru a adapta informația Artei introdusă în om, potrivit cu individualitatea lui, cu caracterul, memoria, aptitudinile, chiar cu înfățișarea exterioară și datele personale. Prin această metodă se poate reproduce, în cursul procesului de sinteză, comportarea lui în situațiile critice (lasă-l să greșească, să învețe din greșeli, să caute soluțiile juste!), poate fi dezvăluită personalitatea lui — și nu a unui erou imaginar, născocit — lumea sufletească, aptitudinile, calitățile și lipsurile. El poate fi ajutat să se înțeleagă și să se descopere pe sine… Și atunci această splendidă informație va deveni experiența sa de viață, paralel cu cea de toate zilele, va deveni pentru el adevăr generalizat, egal cu cel științific. Asta va fi deja o altă Artă — nici scriitoricească, nici actoricească, nici muzicală, ci toate împreună — exprimată în biocurenți și reacții chimice. Arta sintezei omului!” Deodată el se opri: „Da, dar cum să realizez lucrul acesta în „mașina-mamă”? Cum să introduci în ea o astfel de legătură? Nu e simplu… Desigur, e nevoie de experiențe, experiențe și iar experiențe. O să le facem! Doar am reușit să realizăm legătura inversă între blocurile complexului… Principalul e că există ideea!..”
În vila sa de lângă Moscova Vano Alexandrovici Androsiașvili nu dormea nici el. Stătea pe verandă și asculta răpăitul ploii în noapte… La ultima ședință de catedră s-au discutat rezultatele activității aspiranților. În lumina cea mai nefavorabilă a apărut aspirantul Krivoșein. Într-un an întreg el nu a susținut nici un examen. În ultimul timp a frecventat foarte rar. Orele de laborator și nu și-a ales încă tema pentru disertația de candidat în științe. Profesorul Vladimir Veniaminovici Valerno era de părere că ocupă inutil locul de aspirant, primește bursă degeaba și că n-ar fi rău să se creeze un loc vacant pentru un aspirant mai sârguincios. Vano Alexandrovici se hotărâse să tacă, dar nu s-a putut reține și i-a spus lui Vladimir Veniaminovici o mulțime de vorbe urâte despre rutina cu privire la aprecierea activității tinerilor cercetători, despre desconsiderarea lor… Valerno a rămas stupefiat. Acum, Androsiașvili se simțea jenat. În fond, Vladimir Veniaminovici nu merita asemenea reproșuri.
Vano Alexandrovici se gândise seri de-a rândul la vindecarea miraculoasă a aspirantului, după ce fusese lovit de un țurțure de gheață în greutate de aproape 15 kilograme, și-a amintit discuția pe care a purtat-o cu el, referitoare la dirijarea metabolismului în organism și a ajuns la concluzia că Krivoșein a descoperit și a aplicat asupra sa acea proprietate de regenerare rapidă a țesuturilor, care se întâlnește în natură numai la cele mai simple celenterate. Îl chinuia faptul că nu e în stare să înțeleagă cum a izbutit una ca asta. Se aștepta ca Krivoșein să vină la el și să-i povestească totul. Vano Alexandrovici era gata să uite jignirea, să jure — dacă va trebui — că va păstra tăcere, numai să afle! Dar Krivoșein rămânea mut.
Androsiașvili mai era supărat pe el însuși pentru că ieri, în timpul cât a fost chemat la videofonul miliției, n-a încercat să afle de ce a fost reținut aspirantul. „O fi făcut vreo poznă? Dar când a reușit s-o facă? Dimineața trecuse pe la catedră să anunțe că va pleca cu avionul pentru câteva zile la Dneprovsk! Asta e a doua taină a lui Krivoșein”. Se gândi profesorul și zâmbi. Dar nu reuși să-și alunge neliniștea. E bine dacă a fost doar o neînțelegere. Dar dacă acolo s-a întâmplat ceva serios? Orice s-ar spune, Krivoșein este autorul și deținătorul unei descoperiri importante. Această descoperire nu trebuie să se piardă.
„Trebuie să zbor la Dneprovsk”, îi trecu deodată prin minte. Sângele mândru de muntean și de membru corespondent al Academiei prinse să fiarbă. El, Vano Androsiașvili, va pleca urgent să-l scoată din încurcătură pe aspirantul prins într-o afacere îndoielnică! Pe aspirantul pe care el l-a luat din milă la catedră și care l-a jignit profund cu neîncrederea sa!
„Phi, vei pleca la dracu! Vano Alexandrovici își scutură capul încercând să se potolească. În primul rând,
