Cäcilia Schmettenberg se înscrisese pe forum ca majoritatea, dar nu era deosebit de activă. El găsise o interogare de-a ei referitoare la boala unui papagal, rămasă fără un răspuns, o felicitare de Crăciun – bla, bla bla – veche de câțiva ani și un anunț referitor la o căsătorie din octombrie 1935.

Soțul ei, Alfred Theodor Schmettenberg, era însă activ, dar folosea Forumul german la fel de impersonal ca majoritatea oamenilor de afaceri: comunicate de presă, împăunarea cu succese, declarații de loialitate față de Reich și Führer și felicitări pentru angajații merituoși.

Contul lui la bancă era de-a dreptul impresionant. Tipul era putred de bogat, milioanele zburau în toate părțile. Și registrul cadastral era o lectură impresionată. Soții Schmettenberg posedau nenumărate imobile aproape în fiecare oraș german.

Când încercă să arunce o privire asupra cheltuielilor lor, se lovi de niște limite în privința căutărilor. Luă ca bază setările lăsate de Bodenkamp, care funcționaseră cu succes anterior, dar când le aplică la tabela „Cheltuieli”, răspunsul era de fiecare dată „Eroare”.

În cele din urmă șterse totul, puse mâna pe telefon și o chemă pe Bodenkamp.

— Arătați-mi cum listez cheltuielile, îi ceru el imediat ce aceasta veni.

Ea îl privi din nou ca iepurele pe șarpe și întrebă:

— Ce doriți să aflați?

— Simplu, cheltuielile unei anumite persoane, într-o anumită perioadă. Cum listez asta. Să zicem cheltuielile mele. Cât am cheltuit eu luna aceasta? Cum pot afla lista?

— Este simplu, răspunse ea. Vă pot arăta.

Ea se apropie și așteptă ca el să elibereze locul din fața calculatorului.

Dar el nu făcu asta.

— De data aceasta procedăm altfel. Eu scriu, dumneavoastră mă urmăriți și îmi spuneți unde greșesc.

Îl aprobă timidă:

— Cum doriți.

— Deci încep cu o interogare nouă, zise el în timp ce tasta.

Scrise solicitarea care nu funcționase mai înainte.

— Nu, la aceste tabele nu puteți folosi funcția „Perioada”. Aceasta funcționează doar la tabelele TELEPHON. ANMELDUNGEN.

El o privi neîncrezător.

— De ce?

Ea trase adânc aer în piept.

— Pentru că la apelurile telefonice nu este atât de simplu să îți dai seama cine a sunat la un moment dat undeva. Dacă vreți să știți doar cine a sunat între orele zece și unsprezece, atunci ar fi simplu să interogați asta, dar de cele mai multe ori este nevoie să știți cine este sunat în perioada asta și s-ar putea ca o persoană să fie sunată la opt ori la nouă și să nu se fi mișcat de atunci. Dacă se vrea să se afle asta, se folosește această funcție.

Lettke se gândi îndelung până înțelese ceva din ce îi spusese ea.

— Dar asta trebuie știut, nu?

— Da, răspunse ea. Trebuie.

— Și eu cum procedez aici?

— Accesați simplu câmpul „Data”. De exemplu puteți tasta DATA: luna = 7 și DATA: an = 1942.

— Cu două puncte?

— Da. Asta este o funcție de extragere. Prin ea arătați că vă interesează doar o parte a câmpului, respectiv luna și anul.

Lettke se încruntă, tastă și Helene îl corectă de mai multe ori. Femeile complică lucrurile astea intenționat! Să nu îl contrazică nimeni. El recunoștea imediat când era vorba despre un joc de putere.

Oricum, de această dată a funcționat. Aparatul căută un moment, apoi apăru o lungă listă a cheltuielilor lui, corecte la prima vedere.

— Pot sintetiza cumva toate acestea? Pe categorii, de exemplu cheltuieli pentru produse alimentare, pentru îmbrăcăminte și așa mai departe?

Ea confirmă.

— Asta se cheamă grupare. Puneți între paranteze interogările de până acum…

— Am făcut o greșeală de logică, zise Lettke.

— Și scrieți GRUPEAZĂ DUPĂ înainte și apoi, după cum vreți gruparea.

Fu ceva mai complicat, deoarece categoriile erau din alte tabele, dar în final se rezolvă.

— Acum le pot primi sortate? De la cel mai mare la cel mai mic, de exemplu?

— Da. Veți pune din nou paranteze.

— Vă plac parantezele, nu-i așa?

— Și tastați SORTEAZĂ DUPĂ. În acest caz după TOTAL: suma și DESCRESCĂTOR, altfel suma cea mai mare apare în capătul listei.

Rezultatul părea corect. De aici putea ieși ceva. Treptat, lucrurile începură să i se limpezească în minte.

— Bine, zise el. Pentru astăzi ajunge. Vă mai anunț, dacă…

În clipa aceea se auzi o bătaie în ușă și intră Dobrischowsky.

— Asta ce mai este? spuse el uimit. Învățați programare?

— Să o lăsăm pe mai târziu, ripostă calm Lettke și șterse interogarea de pe monitor. Pe moment învățăm să gătim și să spălăm șosete.

Dobrischowsky râse zgomotos. Ce surprinzător, își zise Lettke, că un impotent poate să râdă așa.

— Eu plec, spuse jenată Bodenkamp.

Lettke dădu afirmativ din cap. Îi plăcu să o vadă jenată. Asta însemna că își dădea seama că este la mâna lui. O urmări cu privirea cum se strecura pe lângă Dobrischowsky și dispărea pe coridor.

— Deci, despre ce este vorba? întrebă el apoi. Să nu îmi spuneți că v-a trimis Adamek să-mi dați bice din cauza afurisitului de proiect cu fumătorii!

Dobrischowsky închise ușa după el.

— Nu, dar de Adamek este vorba. Voiam să vă amintesc că strângem bani pentru un cadou de ziua lui de naștere.

Lettke se bucură de întorsătura pe care o lua discuția, înseamnă că se descurcase bine.

— Cine strânge banii? Dumneavoastră?

— Ca întotdeauna.

Lettke accesă programul financiar.

— Ce nu facem noi pentru iubitul nostru șef. Spuneți-mi numărul contului dumneavoastră.

Dobrischowsky i-l dictă.

— Am convenit să dăm zece Reichsmark de persoană. Și între timp am găsit și cadoul ideal pentru el.

— Ce? întrebă Lettke tastând 10 RM în rubrica sumei.

— Parsifal, dirijat de Furtwängler. Există o casetă splendid lucrată, greu de obținut, dar am făcut rost de ea.

Ideea era bună; Adamek era un admirator înfocat al lui Wagner. Lettke tastă cadou de ziua de naștere a lui Adamek, execută transferul și spuse:

— Să sperăm că nu îl are.

— Nu îl are, spuse triumfător Dobrischowsky. Prevăzător cum sunt, l-am însărcinat pe Fritz să îi verifice pe ascuns colecția de discuri.

Fritz Werner era tânărul care îl ajuta pe Adamek să ajungă de la agenție acasă, îi făcea cumpărăturile