Somn. Iar câteva sute de masculi dintre Giganţii Ierbii aşteptau…

— Acum nu pot să mă angajez în rishathra, spuse Vala.

Îşi scosese din memorie împerecherea cu Kay. Acest lucru ar fi putut avea consecinţe.

— Să dormim în vehicule, interveni Kaywerbrimmis. Cel puţin, pentru noaptea asta. Hei…

Mâna lui i se aşeză pe umăr, făcând-o să se întoarcă. Aveau companie. Nouă Giganţi ai Ierbii şi o armură argintie veneau spre ei. Se putea vedea şi simţi de la distanţă faptul că erau epuizaţi.

— Cum stau Oamenii-Maşină? întrebă Thurl.

— Jumătate din noi lipsesc, preciză Valavirgillin.

— Nu ne-am aşteptat la atât de mulţi, completă Whand. Credeam că avem arme pentru orice.

— Călătorii povestesc că Vampirii ne cântă pieirea definitivă.

— Jumătate din înţelepciune este formată din lucrurile neînvăţate, interveni Kay.

— Noi eram pregătiţi pentru un inamic greşit. Miasma lor! N-am bănuit-o niciodată. Dar acum i-am pus pe fugă! răsună vocea lui Thurl. Oare n-ar trebui să-i urmărim şi să-i vânăm prin ierburi?

Whand îşi ridică braţele şi se dădu la o parte.

Vala, Kay şi Spash se priviră surprinşi. Dacă războinicii Giganţi ai Ierbii mai puteau lupta… Whand era terminat, stors de vlagă, dar cineva trebuia să reprezinte Oamenii-Maşină.

Îi urmară pe războinici peste miriştea udă.

Forme se ridicară la baza zidului. Doi hominizi goi. Arbaletele şi armele zăngăniseră, în poziţie de tragere. Braţe care-i împing deoparte, voci care răstesc ordine. Nu! Nu sunt Vampiri! O femeie masivă şi un bărbat mititel se ajutau reciproc să rămână în picioare.

Nu erau Vampiri, nu! O femeie din rasa Giganţii Ierbii şi…

— Barok!

Figura lui Sabarokaresh împietrise de teroare. Se uita la Valavirgillin ca şi cum ea ar fi fost stafia, nu el. Pe jumătate nebun, murdar, epuizat, speriat, dar în viaţă.

Credeam că eu sunt obosită! Vala îl plesni peste umăr, bucuroasă să-i simtă carnea tare sub palmă. Unde-i era fiica? Nu-l întrebă asta.

— Probabil că ai multe de povestit. Vorbim mai târziu, da?

Thurl îi ordonă ceva arbaletierului Paroom. Paroom îi trase pe Barok şi pe femeia gigant pe rampă în sus.

Apoi, căpetenia se îndepărtă în grabă de zid şi porni spre tribord, în sensul de rotaţie. Oamenii săi şi Oamenii-Maşină îl urmau, târându-şi picioarele. O noapte de teroare, fără somn şi împerecherile sălbatice îi lăsase pe toţi fără vlagă.

Trecură pe lângă cadavre de Vampiri. Nimic din frumuseţea lor nu supravieţuise după moarte. Un gigant se opri să examineze o femelă străpunsă de săgeata unei arbalete. Spash se oprise şi ea.

Vala îşi reaminti că făcuse la fel, cu patruzeci şi trei de falani în urmă. Mai întâi, miroşi carnea intrată în putrefacţie. Apoi, celălalt miros îţi explodează în creier…

Gigantul Ierbii se aplecă brusc. Ţinea capul coborât şi vomita; după câteva clipe, se îndreptă, dar continuă să-şi ascundă faţa. Spash se ridică brusc, porni împleticindu-se spre Vala şi îşi ascunse faţa pe umerii ei.

— Spash, draga mea, spuse Valavirgillin, n-ai făcut nimic! Ţi s-a părut că vrei să te împerechezi cu un cadavru, dar nu mintea ta te-a îndemnat.

— Nu mintea mea. Vala, dacă nu putem să-i examinăm, nu putem afla nimic despre ei!

— Este o parte din ceea ce îi face atât de temuţi. Plăcerea şi mirosul de carne putrezită nu au loc împreună într-un creier.

Vampirii din apropierea zidului aveau săgeţi de arbaletă înfipte în ei. Cei mai îndepărtaţi fuseseră loviţi de schije sau gloanţe. Vala remarcă faptul că Oamenii-Maşină făcuseră de o sută de ori mai multe victime decât Giganţii Ierbii.

La o distanţă de două sute de paşi depărtare de zid, nu mai găsiră nici un Vampir. Giganţii Ierbii morţi zăceau goi sau pe jumătate dezbrăcaţi, emaciaţi, cu obrajii şi ochii supţi şi cu răni îngrozitoare pe gât, pe încheieturi, pe umeri.

Figura aceea imobilă… Vala o văzuse pe acea femeie fugind în întuneric doar cu câteva ore în urmă. Unde avea rănile? Gâtul îi părea neatins. Braţul stâng era întins pe orizontală, cu încheietura neatinsă; braţul drept atârna de-a lungul corpului… Nu se zărea nici o picătură de sânge pe tunica mototolită… Vala se opri şi îi ridică mâna dreaptă.

Antebraţul era smuls şi plin de sânge. Un bărbat gigant se întoarse clătinându-se, cu faţa spre zid, şi începu să vomite.

Femeie mare, Vampir mic. N-a putut să-i ajungă la gât. Spash are dreptate, avem de învăţat.

Ceva mai încolo, aproape de zona ierburilor înalte, se zăreau câteva elemente de îmbrăcăminte strălucitoare. Vala porni în fugă într-acolo, apoi se opri brusc. Recunoscuse hainele de lucru ale lui Taratarafasht.

Vala le ridică. Erau curate. Pe ele nu exista nici o pată de sânge sau de pământ. De ce fusese Tarfa adusă atât de departe? Unde era acum?

Thurl se depărtase destul de mult. Aproape că ajunsese la iarba necosită. Oare cât cântărea acea armură? Se urcase pe o mică movilă de vreo treizeci de picioare înălţime şi se oprise în vârful ei, aşteptându-i pe ceilalţi să i se alăture.

— Nici urmă de Vampiri, spuse el. Probabil că se ascund pe undeva. Călătorii spun că nu rezistă la lumina soarelui…

— Povestea asta este adevărată, răspunse Kay.

— Atunci, vă zic că au dispărut, continuă Thurl. Nimeni nu-i răspunse.

— Beedj! urlă Thurl din toate puterile.

— Thurl!

Un bărbat se apropie în fugă: matur, mai masiv decât majoritatea, vioi, indecent de vioi.

— Vii cu mine, Beedj! Tarun, vom da ocol şi ne vom întâlni de cealaltă parte. Dacă n-o să fiţi acolo, voi presupune că a trebuit să luptaţi.

— Am înţeles.

Beedj şi Thurl porniră într-o direcţie, în timp ce restul giganţilor o luară în direcţie opusă. Vala ezită pentru o clipă, apoi îl urmă pe Thurl.

Thurl o zărise. Încetini ritmul, pentru a-i da posibilitatea să-l ajungă. Beedj vru să aştepte şi el, dar gestul lui Thurl îl determină să continue.

— N-o să găsim Vampiri vii ascunşi în iarbă. Iarba creşte drept în sus. Noaptea alunecă peste soare, dar soarele nu se mişcă