Poţi să ştii că eşti generos, dar, dacă nu faci ceva să-ţi arăţi generozitatea, nu ai decât un concept. Tu poţi să ştii că eşti amabil, dar, dacă nu faci ceva pentru cineva, nu ai decât o idee despre tine însuţi.

  Singura dorinţă a sufletului tău este să transforme acest concept grandios despre el însuşi în cea mai măreaţă experienţă. Până când conceptul nu devine experienţă, totul este speculaţie. Eu fac speculaţii despre Mine Însumi de multă vreme. De mai multă vreme decât ne-am putea aduce aminte amândoi. De mai multă vreme decât vârsta universului, înmulţită cu vârsta întregului univers. Vezi deci cât de tânără este – cât de nouă este – experienţa Mea despre Mine Însumi.

  Iar sunt în ceaţă. Experienţa Ta despre Tine Însuţi?

  Da. Stai să-ţi explic în felul acesta:

  La început, ceea ce Este, este tot ce a fost, şi nu a fost nimic altceva. Totuşi, Tot Ceea Ce Este nu se putea cunoaşte – pentru că Tot Ceea Ce Este e tot ceea ce era şi nu era nimic altceva. Şi, astfel, Tot Ceea Ce Este. nu era. Pentru că, în absenţa a altceva, Tot Ceea Ce Este, nu este.

  Acesta este marele Este/Nu Este la care s-au referit misticii încă de la începutul timpurilor.

  Tot Ceea Ce Este ştia că era tot ceea ce era – dar aceasta nu era destul, deoarece îşi putea cunoaşte grandoarea totală numai ca un concept şi nu ca experienţă. Totuşi, experienţa despre el însuşi este ceea ce îşi dorea, pentru că voia să ştie cum te simţi să fii atât de magnific. Dar aceasta era imposibil, pentru că însuşi termenul „magnific” este un termen relativ. Tot Ceea Ce Este nu putea să ştie cum e când eşti magnific, decât dacă apărea ceea ce nu este. În absenţa lui ceea ce nu este, ceea ce ESTE, nu este. Înţelegi?

  Cred că da. Continuă.

  Bine.

  Ceea Ce Este ştia un singur lucru: şi anume că nu există nimic altceva. Şi, astfel, El nu putea şi nu voia niciodată să se cunoască pe El Însuşi dintr-un punct de referinţă exterior Lui Însuşi. Un astfel de punct de referinţă nu exista. Exista unul singur şi acela era locul unic din interior. Acel „Este-Nu Este”. Acel Sunt nu Sunt.

  Însă Totul din Toate a hotărât să se cunoască pe El Însuşi prin experienţă. Această energie, această energie pură, nevăzută, neauzită, neobservată şi deci necunoscută de nimeni altcineva – a hotărât să trăiască experienţa Sinelui ca pe o totală măreţie, ceea ce şi era.

  Pentru a face aceasta, şi-a dat seama că trebuia să folosească un punct de referinţă din interior.

  S-a gândit foarte corect că orice porţiune din Sine Însuşi va trebui, în mod necesar, să fie mai puţin decât întregul şi, astfel – dacă, pur şi simplu, Se împărţea în porţiuni, fiecare porţiune, fiind mai puţin decât întregul, putea să privească la restul Sinelui şi să-i vadă măreţia.

  Şi, astfel, Tot Ceea Ce Este s-a împărţit – devenind într-un moment minunat ceea ce este aceasta şi ceea ce este aceea. Pentru prima dată, aceasta şi aceea au existat separate una de cealaltă -şi totuşi amândouă au existat simultan. Şi tot aşa exista ceea ce era niciuna dintre ele.

  Astfel au existat simultan trei elemente: ceea ce este aici. Ceea ce este acolo. Şi ceea ce este nici aici, nici acolo – dar care trebuie să existe, pentru ca aici şi acolo să existe.

  Nimicul ţine la un loc totul. Non-spaţiul ţine la un loc spaţiul.

  Întregul ţine la un loc părţile. Poţi să înţelegi toate astea?

  Mă poţi urmări?

  Cred că da. Nu ştiu dacă mă crezi, dar ai folosit o descriere atât de clară încât, realmente, înţeleg.

  O să merg mai departe. Acest nimic care ţine la un loc totul este ceea ce oamenii numesc Dumnezeu. Dar acesta nu este termenul potrivit, pentru că sugerează că există ceva ce Dumnezeu nu este – şi anume tot ceea ce nu este „nimic” Dar Fu sunt Tot Ce Există – văzute şi nevăzute – astfel încât, descrierea Mea ca Marele Nevăzut – Ceea-Ce-Nu-Există sau Spaţiul Dintre – o definiţie mistică, esenţialmente orientală, a lui Dumnezeu, nu e nici ea mai potrivită decât descrierea esenţialmente occidentală şi practică a lui Dumnezeu, ca fiind tot ceea ce se vede. Aceia care cred că Dumnezeu este Tot Ceea Ce Este şi Tot Ceea Ce Nu Este sunt cei a căror înţelegere e cea corectă.

  Creând ceea ce este „aici” şi ceea ce este „acolo”, Dumnezeu I-a dat posibilitatea lui Dumnezeu să se cunoască pe El Însuşi. În momentul acestei mari explozii din interior, Dumnezeu a creat relativul – cel mai mare cadou pe care Dumnezeu Şi L-a făcut vreodată Lui Însuşi.

  Astfel, relaţia dintre voi este cel mai mare cadou pe care vi l-a dat vreodată Dumnezeu, o idee pe care o vom discuta în detaliu mai târziu.

  Deci, din Ceea Ce Nu Există a ţâşnit Totul – un eveniment spiritual în perfectă concordanţă cu ceea ce savanţii voştri au numit teoria Big Bangului.

  În timp ce elementele întregului înaintau în viteză, a fost creat timpul, pentru că ceva a fost mai întâi aici, apoi a fost acolo şi perioada necesară de a ajunge de aici acolo putea fi măsurată,.

  Pe măsură ce părţi din El Însuşi care pot fi văzute au început să se contureze „în relaţie” una cu cealaltă, acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu părţile care nu pot fi văzute.

  Dumnezeu a ştiut că, pentru ca Dragostea să existe şi să se cunoască pe ea însăşi ca dragoste pură, trebuia să existe şi opusul ei identic. Astfel că Dumnezeu a creat de bună voie marea polaritate opusul absolut a! dragostei tot ceea ce dragostea nu este – ceea ce