Despre această creare a dualităţii între dragoste şi opusul ei vorbesc oamenii când se referă, în diferitele lor mitologii, la naşterea răului căderea lui Adam, revolta lui Satana şi aşa mai departe.

  Tot aşa cum aţi hotărât să personificaţi dragostea pură ca pe un personaj pe care-l numiţi Dumnezeu, la fel aţi hotărât să personificaţi frica abjectă ca pe un personaj pe care-l numiţi diavol.

  Pe Pământ, unii au elaborat mitologii destul de complicate în jurul acestui eveniment, completate cu scenarii despre bătălii şi războaie, soldaţi angelici şi războinici diavoleşti, forţe ale binelui şi răului, ale luminii şi întunericului.

  Această mitologie a fost încercarea timpurie a omenirii de a înţelege şi de a spune altora, într-un mod pe care ei îl puteau pricepe, un eveniment cosmic de care sufletul omenesc este profund conştient, dar pe care mintea îl poate concepe cu greu.

  Făcând ca universul să fie o versiune divizată a Lui Însuşi, Dumnezeu a produs din energie pură tot ceea ce există acum – atât cele văzute cât şi cele nevăzute. Cu alte cuvinte, a fost creat, astfel, nu numai universul fizic ci şi universul metafizic. Partea din Dumnezeu care formează a doua jumătate a ecuaţiei Sunt/Nu Sunt a explodat, de asemenea, într-un număr infinit de unităţi mai mici decât întregul. Voi numiţi aceste unităţi de energie, spirite.

  În câteva dintre mitologiile voastre religioase se spune că „Dumnezeu Tatăl” are mulţi copii întru duh2. Acest paralelism cu experienţele umane asupra vieţii care se multiplică pare a fi unicul mod prin care masele pot fi făcute să accepte ideea apariţiei spontane – a existenţei spontane – a nenumărate spirite în „Împărăţia Cerurilor”.

  În acest caz, poveştile şi basmele voastre mitologice nu sunt chiar foarte departe de realitatea supremă – pentru că spiritele nesfârşite care Mă cuprind în totalitate sunt, într-un sens cosmic, vlăstarele Mele.

  Scopul Meu divin pentru care M-am divizat a fost de a crea suficiente părţi din Mine, astfel încât să Mă cunosc pe Mine însumi ca experienţă.

  Există un singur mod prin care Creatorul se poate cunoaşte pe Sine Însuşi ca trăire a Sa de Creator şi acesta este prin a crea.

  Şi, astfel, Eu le-am dat nenumăratelor părţi din Mine (tuturor copiilor Mei întru spirit) aceeaşi putere de a crea pe care o am Eu ca întreg.

  Aceasta vor să spună religiile voastre atunci când se afirmă că aţi fost creaţi „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.3

  Aceasta nu înseamnă, după cum au sugerat unii, că trupurile noastre fizice arată la fel (deşi Dumnezeu poate să preia, pentru un anumit scop, orice formă fizică pe care o alege). Aceasta înseamnă că esenţa noastră este aceeaşi.

  Noi suntem construiţi din acelaşi material. Noi SUNTEM „acelaşi material”! Cu aceleaşi proprietăţi şi îndemânări, inclusiv îndemânarea de a crea – din nimic – realitate fizică!

  Scopul Meu atunci când v-am creat, vlăstarele Mele spirituale, a fost ca Eu să Mă cunosc pe Mine Însumi ca Dumnezeu. Nu am nici o altă modalitate de a face aceasta decât prin voi. Astfel, se poate spune (şi s-a şi spus de foarte multe ori) că scopul Meu în ceea ce vă priveşte este ca voi să vă cunoaşteţi pe voi înşivă ca fiind Eu.

  Aparent este un lucru extraordinar de simplu şi totuşi devine foarte complex, deoarece există un sigur mod ca voi să vă cunoaşteţi pe voi înşivă ca fiind Eu şi acesta e ca mai întâi să vă cunoaşteţi pe voi înşivă ca nefiind Eu.

  Acum încercă să urmăreşti ce-ţi spun – străduieşte-te să înţelegi deoarece totul devine foarte subtil. Eşti gata?

  Cred că da.

  Bine. Adu-ţi aminte că tu ai cerut această explicaţie. Ai aşteptat-o ani de zile. Ai cerut să fie în termeni laici, nu ca doctrină teologică sau teorie ştiinţifică.

  Da, ştiu ce am cerut.

  Şi ceea ce ai cerut, aceea vei primi.

  Deci, pentru a simplifica lucrurile, am de gând să folosesc modelul tău mitologic – copii ai lui Dumnezeu – ca bază pentru discuţie, deoarece este un model cu care eşti familiarizat şi care, în multe privinţe, nu este foarte departe de adevăr.

  Să ne întoarcem, aşadar, la modul în care trebuie să funcţioneze acest proces de autocunoaştere.

  Există o singură modalitate prin care aş fi putut să-i fac pe toţi copiii Mei spirituali să ştie că sunt parte din Mine şi aceasta ar fi prin a le-o spune, pur şi simplu. Şi asta am şi făcut. Dar, vezi tu, nu a fost suficient pentru Spirit să Se ştie, pur şi simplu, ca fiind Dumnezeu, o parte din Dumnezeu, copil al lui Dumnezeu sau moştenitor al împărăţiei, (sau orice mitologie vrei să foloseşti).

  După cum ţi-am explicat deja, a şti ceva şi a trăi ca experienţă sunt două lucruri complet diferite. Spiritul a tânjit să Se ştie ca experienţă (exact aşa cum am făcut şi Eu!). Cunoaşterea conceptuală nu a fost suficientă pentru voi. Aşa că am conceput un plan. Este ideea cea mai extraordinară din tot universul şi colaborarea cea mai spectaculoasă. Spun colaborare, pentru că toţi participaţi împreună cu Mine.

  Prin acest plan voi, ca spirit pur, intraţi în universul fizic proaspăt creat. Aceasta, deoarece a trăi fizic este singurul mod de a cunoaşte prin trăire ca experienţă ceea ce voi cunoaşteţi sub formă de concept. Este, de fapt, motivul pentru care am început prin a crea cosmosul fizic – împreună cu sistemul de relativitate care-l guvernează – cât şi toată creaţia.

  O dată aflaţi în universul fizic, voi, copiii Mei întru spirit, puteaţi trăi experienţa a ceea ce ştiţi voi despre voi înşivă, dar mai întâi trebuia să ajungeţi să cunoaşteţi opusul. Mai simplu spus, nu poţi să te cunoşti că eşti înalt, până când şi dacă nu devii conştient de