Şi, în cele din urmă, nu poţi să trăieşti experienţa ta ca ceea ce eşti, până când nu ai întâlnit ceea ce nu eşti. Acesta este scopul teoriei relativităţii şi a întregii vieţi fizice. Tu însuţi eşti definit prin ceea ce nu eşti.

  Şi acum, în cazul cunoaşterii supreme – a cunoaşterii tale în postură de Creator – nu poţi să trăieşti experienţa Sinelui tău ca un creator, decât dacă şi până când nu creezi.

  Şi nu poţi să creezi tu însuţi până când nu non-creezi.

  Într-un anumit sens, trebuie mai întâi, „să nu fii”, ca să fii. Mă urmăreşti?

  Cred că da.

  Fii atent!

  Desigur că nu există ca tu să nu fii cine şi ce eşti – tu, pur şi simplu, eşti, ai fost şi vei fi întotdeauna (spirit pur creator). Aşa că tu ai făcut încă un lucru foarte bun, Ai făcut în aşa fel încât să uiţi Cine Eşti cu Adevărat.

  Intrând în universul fizic, ai renunţat la amintirea despre tine însuţi. Aceasta îţi permite să alegi să fii Cine Eşti, mai degrabă decât să primeşti totul de-a gata, ca să zic aşa.

  În această hotărâre de a alege să fii, mai degrabă decât să ţi se spună că eşti, se află o parte din Dumnezeu, pe care, ca fiinţă, o trăieşti ca experienţă – având pe deplin liber arbitru. De fapt, aceasta înseamnă – prin definiţie – Dumnezeu. Dar cum poţi să ai liber arbitru în privinţa a ceva pentru care nu există alegere? Tu nu poţi să nu fii vlăstarul Meu, oricât de tare te-ai strădui, dar poţi să uiţi acest lucru.

  Tu eşti, ai fost întotdeauna şi vei fi întotdeauna o parte divină a întregului divin, un membru al corpului. De aceea, gestul de a te reuni cu întregul, de a te întoarce la Dumnezeu se numeşte re-amintire. Tu de fapt alegi să-ţi re-aminteşti Cine Eşti cu Adevărat, sau să pui la un loc diferitele părţi din tine pentru a trăi experienţa întregului tău – adică a Întregului Meu.

  Treaba ta pe pământ este deci nu să înveţi (deoarece tu ştii deja), ci să-ţi re-aminteşti Cine Eşti. Şi să le re-aminteşti tuturor cine sunt. De aceea, o mare parte din treaba ta este să aminteşti altora (adică să le re-aduci în minte) astfel încât şi ei să-şi poată re-aminti. Exact asta au făcut până acum toţi minunaţii învăţători spirituali.

  Acesta este singurul tău scop. Adică, scopul sufletului tău.

  Doamne, este atât de simplu – şi atât de. simetric. Vreau să spun că totul se potriveşte! Totul se potriveşte dintr-o dată! Acum văd o imagine pe care nu am putut-o vizualiza niciodată înainte.

  Bine. E bine. Acesta este scopul dialogului de faţă. Mi-ai cerut răspunsuri. Ţi-am promis că ţi le voi da.

  Vei face din acest dialog o carte şi vei reda cuvintele Mele în aşa fel încât să fie accesibile multor oameni. Este parte din munca ta.

  Ai multe întrebări, multe nedumeriri despre viaţă. Acum ai pus o piatră de temelie. Ai pus bazele pentru a înţelege alte lucruri. Să trecem la următoarele întrebări.

  Şi nu-ţi face griji. Dacă în ceea ce am discutat până acum există ceva ce nu ai înţeles foarte bine, în curând se va lămuri totul.

  Sunt atât de multe lucruri despre care vreau să întreb. Sunt atât de multe întrebări. Cred că ar trebui să încep cu cele mari, cu cele evidente. Cum ar fi: de ce este lumea aşa cum e?

  Dintre toate întrebările pe care omul le-a pus lui Dumnezeu aceasta este cea mai des întâlnită. Omul a pus-o chiar de la începuturi. Asta este ceea ce aţi vrut să ştiţi din prima clipă – de ce trebuie să fie aşa?

  Formularea clasică a întrebării e de obicei cam aşa: Dacă Dumnezeu este absolut perfect şi a toate iubitor, de ce a creat mizeria şi foametea, războiul şi boala, cutremurele şi tornadele şi uraganele şi toate formele de dezastre naturale, profundele dezamăgiri personale şi calamităţile de pretutindeni? Răspunsul la această întrebare se află în misterul cel mai profund al universului şi în sensul cel mai înalt al vieţii.

  Eu nu Îmi arăt bunătatea, creând numai ceea ce voi numiţi perfecţiune în jurul vostru. Eu nu Îmi arăt dragostea, nepermiţându-vă vouă să o arătaţi pe a voastră.

  După cum ţi-am explicat deja, nu poţi să-ţi arăţi dragostea, până când nu ai arătat non-dragostea. Un lucru nu poate să existe fără opusul lui, decât în lumea absolutului. Dar această împărăţie a absolutului nu ne-a satisfăcut nici pe Mine, nici pe tine. Eu am existat acolo în eternitate şi de acolo veniţi şi voi.

  În absolut nu există trăire prin experienţă, ci numai cunoaştere.

  Cunoaşterea este o stare divină – dar, cu toate acestea, cea mai mare bucurie este să exişti. A exista se realizează numai după experienţă. Evoluţia este aceasta: a cunoaşte, a trăi o experienţă, a fi.

  Aceasta este Sfânta Treime – Trinitatea care este Dumnezeu.

  Dumnezeu Tatăl este a cunoaşte – părintele a tot ceea ce înţelegi, iniţiatorul a tot ceea ce înseamnă experienţă, pentru că tu nu poţi să trăieşti o experienţă legată de ceva ce nu cunoşti.

  Dumnezeu Fiul este a trăi o experienţă – întruparea, acţiunea legată de tot ceea ce Tatăl ştie despre El însuşi, deoarece tu nu poţi să fii ceea ce nu ai trăit ca experienţă.

  Dumnezeu Sfântul Duh înseamnă a fi destruparea a tot ceea ce Fiul a trăit ca experienţă de Sine; starea de a fi simplă, remarcabilă, posibilă numai prin amintirea a ceea ce ştii şi a ceea ce trăieşti ca experienţă.

  Această stare simplă de a fi este o binecuvântare. Este o stare a lui Dumnezeu după ce te-ai cunoscut pe Tine Însuţi