Desigur că tu ai trecut de momentul în care trebuie să ţi se explice că descrierea lui Dumnezeu ca tată-fiu nu are nimic de a face cu genul. Eu folosesc aici limbajul pitoresc al scripturilor voastre cele mai recente.

  Scrierile sfinte mult mai timpurii au plasat această metaforă într-un context mamă-fiică. Niciunul dintre ele nu este corect. Mintea ta poate cel mai bine să înţeleagă relaţia ca: părinte-vlăstar, sau: ceea ce face să se înalţe şi ceea ce este înălţat.

  Adăugând a treia parte a Treimii, obţinem relaţia:

  Ceea ce face să se înalţe/Ceea ce este înălţat/Ceea ce este.

  Această Realitate a Trinităţii este semnătura lui Dumnezeu. Este modelul divin. Trei în Unul poate fi găsit pretutindeni în împărăţia sublimului. Nu poţi să îl ocoleşti în probleme legate de timp şi spaţiu, Dumnezeu şi conştiinţă, sau orice altă relaţie subtilă. Pe de altă parte, nu vei găsi Adevărul Trinităţii în niciuna dintre relaţiile grosiere din viaţă.

  Adevărul Trinităţii este recunoscut în relaţiile subtile din viaţă de către oricine implicat în ele. Unii dintre teologii voştri au descris Adevărul Trinităţii ca fiind Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Unii dintre psihiatrii voştri folosesc termenii: supraconştient, conştient şi subconştient. Unii dintre spiritualiştii voştri spun: minte, trup şi spirit. Unii dintre savanţii voştri îl văd ca: energie, materie, eter. Unii dintre filosofii voştri spun că un lucru nu este adevărat pentru voi, decât dacă este adevărat în gând, cuvânt şi faptă. Când discutaţi despre timp, vorbiţi numai despre trei timpuri: prezentul, trecutul şi viitorul. Tot aşa, în percepţia voastră există trei momente: înainte, acum şi după. În termeni de relaţii spaţiale, fie dacă este vorba de puncte ale universului sau de diferite puncte din camera voastră, voi recunoaşteţi: aici, acolo şi spaţiul dintre.

  În ceea ce priveşte relaţiile grosiere, voi nu recunoaşteţi nici un „spaţiu dintre”. Aceasta, deoarece relaţiile grosiere sunt totdeauna bivalente, în timp ce relaţiile din împărăţia cea mai de sus sunt invariabil trivalente. De aici vine dreapta-stânga, sus-jos, mare-mic, repede-încet, fierbinte-rece, şi cea mai mare pereche creată vreodată, mascul-femelă. Nu există între în aceste perechi. Un lucru este ori unul ori celălalt, sau o versiune în mai mare sau mai mică măsură a uneia dintre aceste polarităţi.

  În domeniul relaţiilor grosiere nu poate să existe nimic conceptualizat, fără o conceptualizare a opusului lui. Majoritatea experienţei voastre de zi cu zi este bazată pe această realitate.

  În domeniul relaţiilor sublime, nimic din ceea ce există nu are un opus. Totul Este Unul şi totul avansează de la unul la altul, într-un cerc fără de sfârşit.

  Timpul este un astfel de domeniu sublim în care ceea ce voi numiţi trecut, prezent şi viitor există în inter-relaţie. Adică, ele nu sunt opuse, ci doar părţi ale aceluiaşi întreg; aceeaşi idee în mişcare continuă; cicluri ale aceleiaşi energii; aspecte ale aceluiaşi Adevăr imuabil. Dacă ai tras concluzia că trecutul, prezentul şi viitorul există ca unul şi acelaşi „timp”, ai dreptate. (Totuşi, nu este acum momentul să discutăm aceasta. O să intrăm în detalii când vom explora întregul concept de timp, ceea ce va fi mai târziu.)

  Lumea este aşa cum este, deoarece nu putea să fie altfel – şi încă există în domeniul grosier al fizicului. Cutremurele şi uraganele, inundaţiile şi tornadele şi ceea ce tu numeşti dezastre naturale nu sunt altceva decât mişcări ale elementelor de la o polaritate la alta. Întregul ciclu naştere-moarte este o parte a acestei mişcări. Acestea sunt ritmurile vieţii şi tot ceea ce există în realitatea grosieră li se supune, deoarece viaţa însăşi este un ritm. Este un val, o vibraţie, o pulsaţie chiar în inima a Tot Ceea Ce Este.

  Boala şi starea de rău sunt opusurile sănătăţii şi stării de bine şi se manifestă în realitatea ta, din porunca ta. Tu nu poţi să fii bolnav fără ca, la un anumit nivel, să-ţi cauzezi boala şi poţi să te faci iarăşi bine într-o clipă, pur şi simplu decizând aceasta. Dezamăgirile personale profunde sunt răspunsuri pe care le-ai ales şi calamităţile de pretutindeni sunt rezultatul conştiinţei de pretutindeni.

  Întrebarea ta implică faptul că Eu aleg aceste întâmplări, că este voinţa şi dorinţa Mea ca ele să apară. Şi totuşi Eu nu vreau ca aceste lucruri să existe, Eu, pur şi simplu, observ cum le produceţi voi. Şi Eu nu fac nimic ca să le opresc pentru că, a o face, ar însemna să Mă împotrivesc voinţei voastre. Aceasta la rândul ei v-ar lipsi pe voi de experienţa de a fi Dumnezeu, experienţă pe care voi şi cu Mine am ales-o împreună.

  De aceea, să nu condamnaţi ceea ce voi numiţi rău în lume. Mai degrabă puneţi-vă întrebarea: ce anume aţi considerat voi ca fiind rău şi ce vreţi să faceţi ca să schimbaţi lucrurile, în caz că vreţi să faceţi ceva.

  Întrebaţi-vă în sinea voastră, mai degrabă, decât cu voce tare „Ce parte din Sinele meu vreau eu să trăiască o experienţă, acum când sunt pus în faţa acestei calamităţi? Ce aspect al lui a fi aleg eu să pun în mişcare?”

  Asta, pentru că toată viaţa există ca un instrument al propriei voastre creaţii şi toate întâmplările apar, pur şi simplu, ca ocazii ca voi să decideţi şi să fiţi Cine Sunteţi. Acesta este un adevăr valabil pentru fiecare suflet şi, îţi dai seama deci că în univers nu există victime, ci numai creatori. Toţi Maeştrii care au umblat pe această planetă ştiu acest lucru.

  De aceea, indiferent ce Maestru Mi-ai da ca exemplu, niciunul nu şi-a închipuit că este o victimă deşi mulţi au fost crucificaţi în adevăratul sens al cuvântului. Fiecare suflet este un Maestru – deşi unele nu-şi amintesc originea sau ceea ce au moştenit. Totuşi, fiecare creează situaţia şi circumstanţele pentru menirea sa cea mai înaltă şi pentru ca să-şi amintească cât mai repede – în fiecare clipă numită acum.