biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Hotul de carti top romane conteporane de citit gratis .pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Hotul de carti top romane conteporane de citit gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 92 93 94 ... 118
Mergi la pagina:
decât să ghicească motivele pentru care acei bărbaţi se aleseseră cu o asemenea sarcină şi, în schimb, ei se întrebară acelaşi lucru despre el. Liderul lor, sergentul Boris Schipper, l-a chestionat direct. Când îi explică despre pâine, evrei şi biciuire, sergentul cu faţă rotundă izbucni într-un râs scurt.

– Ai noroc că eşti în viaţă. Şi ochii lui erau rotunzi şi îi ştergea întruna. Erau ori obosiţi, ori iritaţi, ori plini de fum şi de praf. Doar adu-ţi aminte că, aici, inamicul nu este în faţa ta.

Hans fu pe cale să pună întrebarea evidentă, când o voce se auzi din spate. Ataşat de ea era chipul suplu al unui tânăr cu un rânjet batjocoritor. Reinhold Zucker.

– La noi, spuse el, inamicul nu este peste deal sau în vreo direcţie anume. E peste tot. Îşi îndreptă din nou atenţia către scrisoarea pe care o scria. O să vezi.

În decurs de câteva luni pline de mizerii, Reinhold Zucker va fi mort. Va fi omorât de locul pe bancă al lui Hans Hubermann.

 

Pe măsură ce războiul invada Germania cu o intensitate tot mai mare, Hans va afla că toate turele lui începeau în acelaşi mod. Bărbaţii se adunau lângă camion pentru a fi informaţi rapid despre locul care fusese lovit în timpul pauzei lor, care va fi cel mai probabil următoarea ţintă şi cine va lucra cu cine.

Chiar şi atunci când nu aveau loc raiduri, volumul de muncă tot era mare. Mergeau prin oraşe distruse şi făceau curat. În camion erau doisprezece bărbaţi cocârjaţi, toţi săltându-se şi căzând la loc în funcţie de hârtoapele drumului.

De la început, fu clar că toţi aveau un scaun.

 

Al lui Reinhold Zucker era în mijlocul rândului din stânga.

Hans Hubermann stătea în spate de tot, unde lumina zilei era meschină. Învăţă rapid să fie cu ochii în patru după orice mizerie care putea fi aruncată de oriunde din interiorul camionului. Hans avea un respect special pentru chiştoacele de ţigară care încă ardeau, în timp ce ei treceau fluierând mai departe.

O SCRISOARE COMPLETĂ, TRIMISĂ ACASĂ „Către dragele mele Rosa şi Liesel, totul este în regulă aici. Sper că amândouă sunteţi în regulă. Cu dragoste, papa.”

La sfârşitul lunii noiembrie, simţi pentru prima oară gustul fumegând al unui raid adevărat. Camionul era plin de moloz, iar oamenii alergau şi ţipau. Se porniseră incendii şi ruinele clădirilor formau mormane uriaşe. Structurile de rezistenţă erau aplecate. Bombele fumigene erau ca nişte chibrituri înfipte în pământ, sufocând plămânii oraşului.

Hans Hubermann se afla într-un grup de patru oameni. Formau un şir. Sergentul Boris Schipper era în faţă, cu braţele ascunse de fum. În spatele lui urmau Kessler, apoi Brunnenweg şi Hubermann. În timp ce sergentul încerca să stingă focul cu un furtun cu apă, ceilalţi doi îl stropeau pe sergent şi, doar ca să fie siguri, Hubermann îi stropea pe toţi trei.

În spatele lui, o clădire gemu şi se prăbuşi.

Căzu cu faţa înainte, la câţiva metri de încălţările lui. Betonul mirosea de parcă era nou şi peretele de praf năvăli către ei.

– Gott verdammt, Hubermann!

Vocea se luptă să iasă din flăcări. Fu imediat urmată de trei bărbaţi. Aveau gâtul plin de cenuşă. Chiar şi după ce reuşiră să ajungă după colţ, departe de epicentrul dezastrului, pâcla iscată de prăbuşirea clădirii încercă să-i urmeze. Era albă şi caldă, şi se strecura în spatele lor.

Aflaţi într-o siguranţă temporară, tuşiră şi înjurară cu spor. Sergentul îşi exprimă din nou sentimentele de mai devreme.

– Fir-ar să fie, Hubermann! Îşi şterse buzele de praf. Ce dracului a fost asta?

– A căzut pur şi simplu, chiar în spatele nostru.

– Asta ştiu şi eu deja. Întrebarea e cât de mare era. Trebuie să fi avut vreo zece etaje.

– Nu, domnule, doar două, cred.

– Isuse. Îl apucă un acces de tuse. Hristoase! Îşi îndepărtă amestecul de transpiraţie şi praf din ochi. Nu prea ai ce să faci în cazul ăsta.

Unul dintre ceilalţi bărbaţi îşi şterse faţa şi spuse:

– Măcar o dată mi-ar plăcea să fiu de faţă când e lovit un bar, pentru numele lui Dumnezeu. Mor după o bere.

Cei patru bărbaţi se lăsară pe spate.

Puteau cu toţii să simtă gustul berii stingându-le incendiul din gât şi domolind fumul. Era un vis plăcut, dar imposibil. Erau conştienţi că orice bere găsită pe acele străzi nu ar fi fost deloc bere, ci un fel de băutură cu lapte sau terci.

Toţi cei patru bărbaţi erau acoperiţi din belşug cu praf alb şi cenuşiu. Când se ridicară în picioare, pentru a-şi relua munca, se putură vedea doar câteva mici rupturi în uniforme.

Sergentul se îndreptă către Brunnenweg. Îl lovi puternic de mai multe ori pe piept, pentru a alunga praful.

– Aşa e mai bine. Aveai nişte praf aici, prietene. În timp ce Brunnenweg râdea, sergentul se întoarse spre cel mai nou recrut. Ia-o tu primul, de data asta, Hubermann!

 

Stinseră incendii vreme de mai multe ore şi apelară la tot felul de soluţii pentru a convinge o clădire să rămână în picioare. Uneori, când pereţii laterali erau afectaţi, plafoanele rămase întregi ieşeau în afară ca nişte coate. Acesta era punctul forte al lui Hans Hubermann. Aproape că ajunse să-i placă atunci când găsea o grindă fumegândă sau o bucată dislocată de beton cu care să sprijine acele coate, să le ofere ceva pe care să se proptească.

Mâinile lui erau acoperite cu aşchii, iar dinţii – plini de moloz. Buzele îi erau întărite de praf umed şi nu mai exista nici măcar un buzunar, o aţă sau o cută ascunsă din uniforma sa care să nu fi fost acoperită de praful din aerul încărcat.

Cea mai rea parte slujbei o reprezentau oamenii.

Uneori, mai întâlneau câte o persoană care cutreiera stăruitoare prin pâclă şi, aproape întotdeauna, nu spunea decât un cuvânt. Mereu, striga un nume.

Câteodată, era Wolfgang.

– L-ai văzut pe Wolfgang al meu?

Amprentele lor îi rămâneau pe haină.

– Stephanie!

– Hansie!

– Gustel! Gustel Stoboi!

Pe măsură ce praful se aşeza, strigătul numelor şchiopăta pe străzile distruse, câteodată sfârşind cu o îmbrăţişare plină de cenuşă sau cu un

1 ... 92 93 94 ... 118
Mergi la pagina: