Cărți «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein top cărți de citit într-o viață .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Să mă însor tocmai acum, când pregătim această experiență?… Ei și! În cel mai rău caz va rămâne în urma mea o amintire din cele mai trainice. Un fiu sau o fiică. Odinioară oamenii plecau pe front, părăsindu-și nevestele și copiii. De ce n-aș proceda și eu la fel?
Poate că nu e prea cinstit să te însori, atunci când există posibilitatea să lași în urma ta o văduvă. Dar să mă condamne cei ce au pornit sau vor porni la o asemenea acțiune. Lor le dau voie s-o facă!”
„12 mai.
— Mărită-te cu mine, Lena! O să fim tot timpul împreună. O să avem copii, frumoși ca tine și deștepți ca mine. Ce zici?
— Te crezi, într-adevăr, deștept?
— Păi cum? Ei, ce zici?
— Dacă ai fi deștept, nu ai propune așa ceva.
— Nu înțeleg…
— Vezi? Și vrei să ai copii deștepți.
— Te rog, explică-mi despre ce e vorba? De ce nu vrei să te măriți cu mine?
Ea își înfipse în păr ultimul ac și se întoarse din fața oglinzii către mine.
— Îmi place grozav să te văd bosumflat, cu buzele răsfrânte. Dragul meu Valea! Roșcovanul meu! Înseamnă, deci, că ai intenții serioase? Ah, minunăția mea!
— Așteaptă! i-am spus, eliberându-mă. Ești de acord să te măriți cu mine?
— Nu, dragostea mea.
— De ce?
— Pentru că mă pricep la viața de familie ceva mai bine decât tine. Știu că din toate astea n-o să iasă nimic bun. Adu-ți aminte: am avut noi măcar o dată vreo discuție serioasă? Doar ne întâlneam și petreceam timpul împreună… Amintește-ți de câte ori n-am venit la tine, iar tu erai ocupat cu gândurile, cu treburile tale, și nu te bucurai, erai chiar nemulțumit că am venit. Desigur, te prefaci, te străduiești din toate puterile ca eu să nu observ lucrul acesta, dar eu îl simt… Imaginează-ți ce o să fie, atunci când vom fi tot timpul împreună?
— Înseamnă… înseamnă că tu nu mă iubești?
— Nu, Valea. Ea mă privea deschis și cu o undă de tristețe. Și nici n-am să te iubesc vreodată. Nu vreau să te iubesc. Înainte doream acest lucru… în fond, dacă ar fi să vorbim cinstit, m-am apropiat de tine cu un gând ascuns. M-am gândit așa, omul acesta liniștit și lipsit de frumusețe fizică mă va iubi și mă va prețui… Tu nici nu-ți închipui, Valea, câtă nevoie aveam de asta. Simțeam nevoia să mă încălzesc! Numai că lângă tine nu m-am încălzit. Pentru că nici tu nu mă iubești prea mult… Tu nu ești al meu, știu. Tu o ai pe alta: Știința! Ea râse cu răutate. V-ați scornit tot felul de jucării: știința, tehnica, politica, războiul. Iar femeia e doar așa, printre altele. Dar eu nu vreau acest rol. Se știe că noi muierile suntem proaste. Luăm totul în serios. Nu cunoaștem măsură în dragoste și nu putem să facem nimic în privința asta… Vocea îi tremură și ea se întoarse. Eu ți-aș fi spus oricum toate astea odată și odată…
Da, Lena s-a înșelat pentru a doua oară!
De fapt, amănuntele n-au nici un rost. Am dat-o afară. Și acum stau și caut să-mi revin scriind jurnalul.
Va să zică, totul era numai calcul: „Să nu-ți iei un bărbat frumos, ci unul nearătos!” Iar eu am vrut să întemeiez o familie sănătoasă…
E frig. Oh, ce frig el…
„De ce să mă iubească Frasquita? Nu am nici bani”… Vorba operetei. Ei, dar n-are rost să vorbesc despre mine! Lena nu e așa. Dar cum e? În fond, a spus-o foarte bine: parcă cu nu-mi dădeam seama de toate? Și încă cum! Dar înainte îmi conveneau astfel de relații superficiale cu ea… „Vă convine?” cum se spune prin magazine, când ți se propune o marfă oarecare.
În viață nimic nu trece fără să lase urme sau fă ă pedeapsă. Să luăm chiar cazul meu. M-am schimbat, mi-am dat seama de sentimentele mele, dar viață a năruit totul… M-am lăsat furat de o iluzie, ca în romane. Sunt un caraghios! Am vrut puțină căldură. Dar pentru ea n-am fost decât o stație de transbordare.
Asta e tot. În viața mea nu va mai fi nimic altceva. Nu mai găsesc eu o femeie ca Lena. Cât despre legăturile ieftine, nu sunt de acord cu ele.
Lena n-a vrut să devină văduva mea.
E frig…
Noi ne-am pierdut sinceritatea, aptitudinea de a acționa la porunca sentimentelor, de a crede fără rezerve, pentru că credeam, de a iubi, pentru că iubim. S-ar putea ca asta să se întâmple pentru că fiecare s-a fript nu o dată din cauza acestei sincerități, sau pentru că la teatru sau la cinematograf vedem cum se confecționează toate sentimentele, sau din cauza complexității vieții în care trebuie să chibzuiești și să calculezi totul. Nu cunosc „Gingășia sufletelor descompusă în șirul lui Taylor”… Am descompus-o…
Acum trebuie să înțelegem din nou, cu ajutorul rațiunii, cât de importante sunt în viața omului sentimentele integre și puternice. Cine știe, poate e bine că lucrul acesta trebuie dovedit. Asta se poate dovedi. Și se va dovedi. Și atunci oamenii vor căpăta o nouă naturalețe a sentimentelor și faptelor, consolidate de rațiune, vor înțelege că altfel viața nu e viață.
Dar deocamdată e frig…
Ah, Lena, Lena, sărmana mea fetiță speriată de viață! Se pare că acum te iubesc, într-adevăr!”
La ora opt și jumătate dimineața anchetatorul Onisimov se apropie de Laboratorul noilor sisteme. Plutonierul de serviciu Golovorezov ședea în bătaia soarelui, sprijinit