de ușa de intrare, cu chipiul lăsat pe ochi. În jurul gurii deschise și pe obraji îi umblau muștele. Plutonierul încerca să le alunge prin tresăriri ale mușchilor feței, dar nu se trezea.

— O să arzi în timpul serviciului, tovarășe plutonier, vorbi cu severitate Onisimov.

Plutonierul de serviciu se trezi dintr-odată, își îndreptă chipiul și se ridică în picioare.

— Totul e în ordine, tovarășe căpitan, noaptea nu s-a întâmplat nimic.

— E clar. Cheile sunt la dumneata?

— Da, vă rog, și plutonierul scoase cheile din buzunar. Așa cum mi-au fost înmânate, așa le păstrez.

— Să nu lași pe nimeni înăuntru.

Onisimov descuie ușa de la intrare, o deschise, apoi o trânti în urma lui. Orientându-se cu ușurință în coridorul întunecos, în care erau îngrămădite lăzi și aparate, găsi ușa ce ducea la laborator.

Odată ajuns în laborator, se uită cu atenție în jurul său. Pe dușumea rămăseseră băltoacele asemănătoare unui jeleu, ale căror margini se uscaseră și se răsuciseră în sus. Furtunurile „mașinii-mamă” atârnau moale în jurul buteliilor și baloanelor. Becurile de pe panoul mașinii electronice nu erau aprinse. Mânerele tabloului de comandă luceau vag în semiobscuritate. Onisimov trase cu îndoială în piept aerul stătut din încăpere și clătină din cap: „Ehe!” Apoi își scoase haina gri, o așeză cu grijă pe speteaza scaunului, își suflecă mânecile cămășii și se apucă de treabă.

Înainte de toate spălă cu apă, ridică și așeză la locul său rezervorul, apoi făcu legătura cu toate furtunurile și capetele cablurilor. Cercetă cablul de energie electrică și descoperi jos, la îmbinarea dintre dușumea și perete, locul ars și mâncat de acizi, unde se produsese scurtcircuitul. Luă din dulap mănușile de cauciuc, scoase dintr-un sertar instrumentele, se înapoie la cablu și se apucă să curețe, să răsucească și să izoleze firele de cupru topite.

După câteva minute totul fu gata. Onisimov, suflând din greu, se îndreptă de spate și conectă curentul electric. Transformatoarele calculatorului TVM-12 începură să zumzăie ușor, se auzi zgomotul ventilatoarelor de aerisire, motorul de evacuare porni accelerându-și turația.

Pe panoul de comandă al mașinii începură să licărească, în dezordine, beculețe roșii, albastre, verzi și galbene.

Onisimov, mușcându-și de emoție buza de jos, luă cu un balon mare de apă din distilator și începu s-o toarne în toate buteliile, completându-le. Scoase din sertarul mesei de lucru a lui Krivoșein jurnalul de laborator și, consultând însemnările, se apucă să toarne reactivi în butelii și baloane. După ce termină toate aceste operații, se opri în mijlocul încăperii și așteptă.

Lumina pâlpâindă a becurilor de semnalizare fugea de la o margine a panoului la alta, de jos în sus și de sus în jos, fugărindu-se ca într-o reclamă luminoasă de cinematograf. Dar, treptat-treptat, licăririle lipsite de noimă începură să se ordoneze într-o imagine alcătuită din linii frânte. Liniile drepte, verzi, le dublau pe cele albastre și galbene. Licărirea becurilor roșii deveni mai slabă, rărindu-se. Curând, ele se stinseră cu totul. Onisimov aștepta cu încordare ca dintr-o clipă într-alta în partea superioară a panoului să se aprindă semnalul, Stop!” Dar trecură cinci minute, zece, cincisprezece și semnalul nu se aprinse.

Se pare că funcționează… Onisimov își trecu palma peste față, frecându-se cu putere.

Acum trebuia să aștepte. Ca să suporte mai ușor această chinuitoare stare de tensiune nervoasă, turnă apă într-o căldare, găsi niște cârpe în coridor și se apucă să spele dușumeaua. Apoi înfășură cu bandă izolatoare capetele rupte ale firelor și cablurilor de la „coiful lui Monomah”, citi însemnările din jurnal, mai prepară încă vreo câteva soluții și le turnă în butelii. Acum nu mai avea ce face.

Pe coridor se auziră pași. Onisimov se întoarse brusc spre ușă. Întră plutonierul Golovorezov.

— Tovarășe căpitan, secretarul științific Hilobok insistă să intre. Spune că vrea să discute ceva cu dumneavoastră. Să-i dau drumul?

— Nu. Lasă-l să aștepte. Și eu am de discutat cu dânsul.

— Am înțeles. Plutonierul părăsi încăperea.

„De, ce să-i faci, va trebui să stau de vorbă și cu Harri! Onisimov râse în sinea lui. Este momentul cel mai potrivit să-i aduc aminte de recentele evenimente”.

„… 17 mai. Ce ți-e și cu Harri Haritonovici ăsta. Când mi-a spus atunci că n-are de gând să-și scrie disertația, totul n-a fost decât un șiretlic. Mare șmecher! Am aflat că ieri a avut loc susținerea prealabilă a tezei sale de doctorat, în ședința închisă a consiliului nostru științific. La noi, ca și în multe alte institute, există o regulă. Înainte de a-l lăsa pe candidat să zboare în sferele exterioare, el e audiat în cerc restrâns, în „familie”. Peste câteva zile va avea loc susținerea oficială în sala de ședințe a Biroului de construcție, unde lucrează Lena.

Eh, nu degeaba face Harri pe șiretul! Aici se ascunde ceva”.

„18 mai. Astăzi am ciocănit în ferestruica deasupra căreia nu știu care poet din institut, pentru orice eventualitate, a ținut să rămână anonim, a scris cu creionul pe perete:

FII DEMN DE PRIMA UNIFORMA.

DUȘMANUL NU DOARME!

Maiorul Pronin

Eu eram probabil demn. De aceea Iohann Iohannovici m-a lăsat să intru în sala de lectură și mi-a dat să consult un exemplar din lucrarea candidatului în științe tehnice H. H. Hilobok, prin care urmărea obținerea titlului de doctor în științe tehnice. Tema… O, dar, de fapt, n-am voie să vorbesc despre asta.

Ei, fraților!.. În primul rând, tema amintită se apropie teribil de acea elaborare a blocurilor memoriei la care odinioară am lucrat împreună cu Valerka. Reieșea că Harri ar fi fost un fel de autor și conducător al lucrării. Nu se spunea direct, dar se putea ghici. În al doilea rând, el a recurs la o improvizație liberă atunci când a fost vorba de interpretarea rezultatelor obținute și aici s-a încurcat definitiv. În al treilea rând, până și faptele de multă vreme cunoscute și rezolvate de sistematicieni și electroniști de peste hotare, au fost însăilate după fraza „Cercetările au stabilit…” Cum de a putut consiliul nostru științific să dea drumul la o asemenea lucrare? E luna mai. Jumătate din oameni sunt plecați în deplasare sau în concediu.

Nu, asta nu