decît alții, care își închipuie că dacă au citit o sută de cărți și au bibliotecă în casă, au monopolizat ei inteligența…” „La cine te referi?” „La mulți! Chiar la rectorul nostru, care e cuprins de groază. Ne omoară, zice, sîntem totalmente descoperiți. Se referea la americani, care au bomba atomică și noi n-o avem, adică rușii n-o au, că noi ăștialalți…” „Păi avea dreptate, zic, chiar așa și e, sîntem cu mîinile goale, goi pușcă. Ce mai poți face cu armamentul clasic și cu o armată chiar puternică, în fața unei singure bombe atomice?”

Ion Micu mîncă multă vreme fără să răspundă. Avea însă un răspuns, se vedea după expresia senină a chipului. „Nu numai puterea de care vorbeam, dar și războiul e de origine divină, zise el aprinzîndu-și o țigară. Prin divinitate înțeleg puterile cosmosului, care veghează în general cu atenție asupra speciei umane. Nu în sensul că și în niște întreucideri dintre tribul Bambu și tribul Mambu vom descoperi voința divinității, deși… N-ai observat, de pildă, că sexul unui copil e determinat de o lege misterioasă? Nu știm ce lege, dar îi vedem efectele: de pildă îndată după un război, se nasc mulți copii de sex masculin; natura vrea să-și recupereze pierderile. În general statistica arată că se nasc dintr-o sută (bineînțeles că pe un teritoriu mare al unei țări) 49 de băieți și 51 de fete… Două fete deci rămîn nemăritate, sau mai degrabă, practic, toate se aranjează între ele și împart măritișul… Un număr de ani unele, alt număr de ani altele. Căsătoriile eșuate sînt și ele expresia acestei legi uimitoare… Are dreptate domnul Jenică, nu e după ei, un război nu poate să se declanșeze datorită avantajului pe care una din părți îl are sub forma unei bombe atomice. Trebuiesc milioane și milioane de alte avantaje, cum ar spune Tolstoi, pentru ca evenimentul să se producă.” „Adică? Starea de conflict există, de ce nu ar degenera într-un război?” „Starea asta de conflict o să degenereze în ceva, nu știm încă în ce, dar într-un război în care americanii să dea cu bomba. Să nu uităm că atunci cînd au făcut-o, la Hiroșima și Nagasaki, tot poporul american purta în el furia împotriva celor care le scufundaseră flota la Pearl Harbour, fără să li se fi declarat în prealabil război. În al doilea rînd, în Europa războiul încetase, Japonia însă îl continua, și încă cum. În mod normal, mulți americani trebuiau să mai moară ca să-i facă să capituleze. Or, americanii nu mai aveau nici un chef să mai moară, și atunci domnul Truman, în acord cu poporul său, a gîndit, de ce să nu moară ei, japonezii, dacă continuă să le placă războiul? (și trebuie să nu uităm că le cam plăcea și cam omorîseră o grămadă de chinezi timp de ani de zile), de ce să nu le dăm o bombă în cap să-i săturăm? Și le-au dat, s-au săturat și au depus armele… Or, în ce fel s-ar putea acum americanii înfuria pe ruși și zeii să le dea dreptate? Fiindcă împotriva ideii de cucerire a lumii abia au luptat și n-au nici un chef să urmeze un Hitler-american, care nu există și acum nici nu e posibil. Bineînțeles că bomba pe care o dețin ar putea să excite pe unii dintre ei, și să apară în politica lor externă o anumită tendință de dominație asupra lumii. Asta e altceva… Cine e puternic nu rezistă să nu te facă să simți această putere. Însă după cîte știu eu, bomba nu are un secret propriu-zis, poate s-o facă oricine dispune de cîțiva savanți și mijloace tehnice. Or, rușii dispun și de savanți și de mijloace tehnice, și fabricarea bombei e la ei chestie de cîțiva ani, poate chiar mai puțin. Și atunci folosirea ei de către una dintre părți devine și mai improbabilă, în afara cazului cînd forțele divine ar vedea ca inevitabilă, din motive care ne-ar rămîne inexplicabile, dispariția speciei umane de pe Terra. Să rămînă pe ea doar cîțiva troglodiți de prin pădurile Africii sau Australiei. Dar această viziune catastrofică, apocaliptică, nu poate fi susținută nici de forțele divine, deoarece specia umană, deși a dat în acest secol semne de degenerare, este încă și pentru multă vreme o specie dinamică, în plin avînt și departe de a-și fi epuizat forțele creatoare. Era atomică abia începe și cuceririle științei vor modifica și politic fața lumii. În bine, nu în rău. Stalin va muri și el și cele două lagăre ale lui Jdanov vor dispărea fără să se înfrunte, comunismul lui Stalin se va stinge treptat, lăsînd locul unui comunism pe care oamenii îl vor face potrivit naturii lor specifice. Într-un fel va arăta cel chinezesc (desigur cu chinezării) și altfel cel francez, care e greu de imaginat că va părăsi cuceririle anterioare ale revoluției burgheze; africanul va trebui să-și lepede repede belciugul din nas și concepția tribală, dacă poate fi numită concepție, și să cucerească ideea de națiune și de libertate, iar mulătrimea sud-americană să-și tempereze carnavalurile și să părăsească ideea că amorul singur le poate ajuta să-i alunge pe dictatori. Restul, ce va fi pe urmă, este imprevizibil… Puterea condițiilor, care ne ține astăzi înlănțuiți (foamea, frigul, lipsa de locuințe salubre), va slăbi treptat și va face, adică e de sperat că va face absurdă represiunea unora împotriva altora. Eu nu spun că lumea veche, capitalistă, e putredă, ea va supraviețui multă vreme atîta timp cît comunismul nostru nu va fi capabil să ofere omenirii o imagine ispititoare. Poate că aceste două lumi, resemnîndu-se cu ideea că nici una dintre ele nu e sortită pieirii, vor începe prin a se apropia și vor sfîrși prin a depune eforturi comune pentru a feri civilizația noastră de pericole mult mai mari decît reprezintă pentru una capitalismul și pentru alta comunismul?! Ăsta e însă secretul furnicarului uman și după cum nu știm de ce nașterile se reglează de la sine, tot așa nu știm care e legea coeziunii