care au participat la înmormântarea Arianei  Dumbledore, a ridicat câteva semne de întrebare. De ce anume a dat Aberforth Dumbledore vina pe Albus pentru moartea  surorii lor? Oare a fost aşa cum pretinde Batty, doar o refulare a  durerii? Sau furia sa a avut motive mai întemeiate?

Grindelwald, care fusese exmatriculat de la Durmstrang pentru că-şi atacase nişte colegi şi aproape îi omorâse, a fugit din ţară  la doar câteva ore de la moartea fetei şi Albus (oare din cauza  ruşinii sau fricii?) nu l-a mai revăzut după aceea, decât când a  fost obligat să o facă, răspunzând rugăminţilor întregii lumi  vrăjitoreşti. Se pare că nici Dumbledore şi nici Grindelwald nu au vorbit niciodată despre această prietenie scurtă din tinereţe. Totuşi, nu încape nicio îndoială că Dumbledore a amânat atacul  asupra lui Gellert Grindelwald vreme de cinci ani plini de suferinţă, de crime şi dispariţii. Oare Dumbledore ezitase pentru că încă mai ţinea oarecum la omul acela sau pentru că se temea  că cel care îi fusese odată cel mai bun prieten avea să îl dea în  vileag? Oare Dumbledore a fost înduplecat cu greu să se ducă  să îl captureze pe cel care reprezentase un motiv de reală  bucurie pentru el la un moment dat?

Şi cum a murit misterioasa Ariana? Oare a fost victima  nevinovată a vreunui ritual întunecat? Oare auzise ceva ce nu ar fi trebuit, în timp ce cei doi tineri exersau, în încercarea lor de a obţine glorie şi putere? Oare este posibil ca Ariana  Dumbledore să fi fost prima persoană care a murit pentru „binele majoritâţii"?

Capitolul se încheia aici şi Harry îşi ridică privirea.

Hermione terminase de citit înaintea lui. Luă imediat cartea din  mâinile lui Harry, puţin cam alarmată de expresia lui, şi o închise fără să se uite la ea, ca şi când ar fi ascuns ceva  indecent.

— Harry...

Dar Harry clătină din cap. I se spulberase o certitudine interioară, simţea acelaşi lucru ca atunci când plecase Ron. Avusese încredere în Dumbledore, crezuse că el era imaginea  binelui şi a înţelepciunii. Nu mai rămăsese nimic din toate acestea. Câte mai avea să piardă? Ron, Dumbledore, bagheta cu  miez din pană de phoenix...

— Harry! zise Hermione, părând să-i fi citit gândurile.

Ascultămă.

Nu-nu este o lectură tocmai plăcută...

— Da, nu pot să spun că e.

— Dar, Harry, nu uita că este scrisă de Rita Skeeter.

— Ai citit şi tu scrisoarea aceea către Grindelwald, nu-i aşa?

— Da, a-aşa este.

Hermione ezita, iar pe chip i se citea supărarea; mâinile îi erau reci şi tot încerca să şi le încălzească ţinând strâns ceşcuţa cu  ceai.

— Cred că asta este partea cea mai neplăcută. Ştiu că  Bathilda credea că erau doar nişte discuţii, dar „Pentru binele majorităţii" a devenit sloganul lui Grindelwald, justificarea sa  pentru toate atrocităţile pe care le-a comis mai târziu. Şi... din  scrisoare... reiese că Dumbledore a fost cel care i-a dat ideea. Se spune că motto-ul acesta a fost chiar sculptat deasupra intrării  în Nurmengard.

— Ce este Nurmengard?

— Închisoarea pe care a construit-o Grindelwald pentru adversarii săi. El însuşi a ajuns acolo după ce l-a prins  Dumbledore. Oricum, este groaznic gândul că ideile lui  Dumbledore l-au ajutat pe Grindelwald să ajungă la putere.

Dar, pe de altă parte, nici măcar Rita nu poate pretinde că s-au cunoscut pentru mai mult de câteva luni, într-o vară când erau amândoi extrem de tineri, şi...

— Mă gândeam că o să spui asta, zise Harry.

Nu voia să îşi verse nervii pe ea, dar îi era greu să îşi menţină vocea calmă.

— Mă gândeam că o să spui că erau tineri. Aveau vârsta pe care o avem noi acum. Şi uită-te la noi, ne riscăm viaţa pentru a  lupta împotriva Magiei Negre, iar el plănuia împreună cu noul  său prieten cel mai bun cum să ajungă să deţină puterea  asupra Încuiaţilor.

Nu credea să-şi mai poată controla furia pentru multă vreme: se ridică şi făcu vreo câţiva paşi în jur, încercând să se mai  calmeze.

— Nu încerc să apăr ce a scris Dumbledore, spuse Hermione. Toate tâmpeniile alea cu „dreptul de a conduce" reprezintă exact „Magia înseamnă putere". Dar Harry, mama lui  tocmai murise, rămăsese singur în casă...

— Singur? Nu era singur! Avea un frate şi o soră care să-i  ţină companie, sora lui Non, pe care o ţinea închisă...

— Nu cred că e adevărat, zise Hermione. Se ridică şi ea în picioare.

— Indiferent ce probleme o fi avut fata aceea, nu cred că era  Non. Dumbledore pe care l-am cunoscut noi nu ar fi acceptat  niciodată...

— Dumbled ore pe care credeam noi că îl cunoaştem nu voia  să cotropească încuiaţi! strigă Harry, iar vocea îi răsună în  depărtare, peste dealul pustiu.

Câteva mierle îşi luară zborul, ciripind şi planând în spirală pe fundalul cerului sidefiu.

— S-a schimbat, Harry, s-a schimbat! Pur şi simplu! Poate chiar credea toate astea când avea şaptesprezece ani, dar tot restul vieţii şi l-a dedicat luptei împotriva Magiei Negre!  Dumbledore a fost cel care l-a oprit pe Grindelwald, cel care a  votat mereu pentru protejarea Încuiaţilor şi pentru drepturile celor cu părinţi Încuiaţi, care s-a opus de la bun început ŞtimNoi-Cui şi a murit încercând să îi submineze puterea!

Cartea Ritei se afla pe pământ, între ei, astfel încât Albus  Dumbledore le zâmbea amândurora cu amărăciune.

— Harry, îmi pare rău, dar cred că adevăratul motiv pentru care eşti atât de supărat este că Dumbledore nu ţi-a spus chiar  el nimic din toate astea.

— Poate că aşa este! strigă Harry şi îşi puse mâinile în cap,  fără a şti dacă încerca să-şi pună un zăgaz furiei sau să se apere de greutatea propriilor iluzii spulberate. Uită-te şi tu ce mi-a cerut, Hermione! Riscă-ţi viaţa, Harry! Iar! Şi iar! Şi iar! Şi  nu te aştepta să îţi explic totul, ai pur şi simplu încredere în  mine orbeşte, ai încredere că ştiu ce fac, ai încredere în mine,  cu toate că eu nu am în tine! Niciodată nu mi-a spus tot adevărul! Niciodată! Vocea îi cedă de-atâtea strigăte şi rămaseră uitându-se unul la  celălalt în mijlocul întinderii albe şi pustii, iar Harry simţi