comunicare cu lumea externă trebuie să fie în permanenţă accesibilă. Praful îmbibat cu transpiraţie, alte impurităţi şi substanţe eliminate prin piele ne izolează de lumea din care am venit şi fără de care fiziologia noastră suferă. În acelaşi sens trebuie înţeleasă necesitatea contactului cu apa, aerul, soarele şi pământul de care civilizaţia modernă ne îndepărtează tot mai mult prin izolarea noastră în cuburi de sticlă şi beton, prin vestimentaţia din fibre artificiale etc.

  Rolul respiraţiei ritmate în controlul fiziologiei umane constituie o informaţie de excepţională valoare, venită din antichitatea asiatică şi care, pentru ştiinţele moderne, este total surprinzătoare şi greu de înţeles. Performanţele atinse prin tehnici de antrenament psihosomatic, în care se include şi respiraţia ritmată, au fost de mulţi ani confirmate în laboratoarele moderne. Deoarece există o literatură special consacrată, nu vom intra în detalii.

  Energia cu care funcţionăm este, bineînţeles, dependentă şi de tipul de alimentaţie şi de modul în care ne alimentăm. La baza alimentaţiei noastre stau mai mult tradiţiile decât o cunoaştere profundă a nevoilor organismului. O alimentaţie normală trebuie să ne aducă în mod echilibrat toate acele elemente implicate în structura şi fiziologia noastră. Nici aici nu vom insista mai mult, problema făcând obiectul unei alte lucrări; ne vom limita însă a spune că modul grăbit în care ne hrănim, nerespectarea intervalului dintre mese dictat de fiziologie şi excesul cantitativ sunt profund dăunătoare sănătăţii. Obezitatea, diabetul cu consecinţele lor ulterioare – bolile vasculare ale inimii şi creierului – sunt urmări şi ale acestui mod defectuos de a ne hrăni.

  În fine, în efortul nostru de perfectare spirituală nu poate fi neglijat rolul artei, al muzicii şi al culturii în general. Mă refer, desigur, la acea cultură care înalţă spiritul şi nu la maculatura comercială care îl reţine în lut. Toţi oamenii, fără excepţie, au nevoie de o formă sau alta de cultură, prin intermediul căreia să se poată conecta conştient la Univers. Poate că puterea de a "transporta" spiritul, de a-1 pune în armonie cu sine şi cu lumea, amplificându-i energia de manifestare o are în cea mai largă măsură muzica. Ne amintim că şi plantele reacţionează favorabil la muzică, îndeosebi la cea clasică.

  Datele de mai sus impun ideea că arta şi ştiinţa unei trăiri optime în toate laturile sale constă în a avea în permanenţa în atenţie o înţelepciune de viaţă impusă de legile naturii, ale experienţei umane fi ale observaţiei ştiinţifice.

  A trăi este o ştiinţă, chiar dacă puţini oameni sunt dispuşi s-o înveţe. Această ştiinţă se bazează pe adevărul despre noi şi Univers, pe relaţia dintre om şi Univers. Suntem vital dependenţi de tot ceea ce ne înconjoară, atât ca fenomen cât şi ca esenţă, vizibil şi invizibil.

  Când omul va reuşi să coboare în sine luminându-şi tenebrele care în permanenţă îl agită, când va reuşi să facă saltul de la teorie la acţiune fi de la inteligenţă la înţelepciune, atunci se va împăca cu sine şi în lume va domni pacea. Atâta vreme cât un singur om va provoca altui om suferinţă, lumea nu va avea linişte. Pentru că oricât de mult s-ar strădui unele teorii să ne convingă de apariţia noastră prin hazard, viaţa are un sens.

  Noi suntem aici, în acest colţ de Univers, expresia ultimă a evoluţiei. Mâna inteligentă a unui arhitect nevăzut ne-a desprins de lut şi ne-a construit după un plan din care transpare unicitatea sursei, treaptă cu treaptă, până la nivelul gândirii capabile să se gândească pe sine. Tot ceea ce s-a întâmplat pentru noi s-a întâmplat. Suntem rezultatul tuturor evenimentelor fericite şi triste care ne-au precedat şi cauza celor ce ne vor urma. Noi suntem cei ce lăsăm în urmă splendorile spiritului şi ruinele nimicniciei, pentru că omul este singura fiinţă de pe Terra căreia i s-a dat posibilitatea să se implice în creaţie prin extensia inteligenţei sale. Aceasta este responsabilitatea sa de a fi. Omul nu poate trăi pur şi simplu, nu poate avea o existenţă pasivă. Cu sau fără voia sa, el se implică în fizica Universului. Prin gânduri, prin acţiune, prin faptele sale bune, prin faptele sale rele. Este, poate, cel mai profund adevăr al acestei cărţi. Şi când adevărul acesta ne va pătrunde, abia atunci, în clipa astrală a devenirii noastre, se va aprinde în noi lumina inteligenţei ce s-a regăsit pe sine după o lungă rătăcire pe cărări de Univers.

  8 martie 1992

 

 

          SFÂRŞIT