Marțianul carte online gratis carti .pdf 📖

ANDY WEIR

MARȚIANUL

Original: The Martian (2014)

Traducere din limba engleză și note de:

IULIA ANANIA

virtual-project.eu

2015

„Pentru a scrie Marțianul, Andy Weir a trebuit să studieze mecanica cerească, astronomia și istoria zborurilor în spațiu cu echipaj uman. Rezultatul este o poveste despre supraviețuire atât de realistă, încât te va face să te întrebi: chiar ar putea supraviețui un astronaut părăsit pe Marte?”

Science Friday

„Marțianul este cel mai grăitor exemplu de roman SF în care apare știință reală. Centrată în mare parte asupra unui singur personaj și cu puțin dialog, povestea este de-a dreptul fascinantă.”

The Wall Street Journal

„Pe scurt, Marțianul este povestea astronautului Mark Watney, care rămâne singur pe Marte după ce colegii lui de echipaj sunt nevoiți să plece fără el. Ceea ce face unică această carte, devenită o adevărată poveste de succes, este faptul că autorul ei introduce pe tot parcursul intrigii probleme de știință reală.”

Business Insider

„Inteligentă, amuzantă și palpitantă, cartea are dozajul potrivit de limbaj specializat și umor caracteristic genului… Weir își dovedește măiestria în probleme tehnice fără să își neglijeze cititorii. Rezultatul este o poveste în egală măsură plauzibilă și seducătoare. Autorul creează un personaj principal cu un ascuțit simț al umorului… iar unii cititori ar putea să parcurgă romanul râzând în hohote, când de fapt ar trebui să stea ca pe jar.”

Kirkus

„Această poveste captivantă se desfășoară pe mai multe planuri, toate de un realism surprinzător.”

USA Today

„Soluțiile de supraviețuire găsite de Watney sunt plauzibile, iar Weir introduce detalii tehnice cu suficientă pricepere cât să-i mulțumească atât pe devoratorii de romane SF, cât și pe cititorii altor genuri literare.”

Publishers Weekly

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 6

Sunt cam dus pe copcă.

Asta e părerea mea, la care am chibzuit.

Dus pe copcă.

Sunt într-a șasea zi din ceea ce ar fi trebuit să fie cele mai grozave două luni din viața mea, care s-au transformat într-un coșmar.

Nici măcar nu știu cine o să citească ăsta. Cred că în cele din urmă o să dea cineva peste el. Poate peste o sută de ani.

Ca să se știe: nu am murit în ziua solară 6. Sunt convins că restul echipajului asta crede, și nu pot să-i învinovățesc. Poate că o să declare o zi de doliu național pentru mine, iar pe pagina mea de Wikipedia o să scrie: „Mark Watney este singurul om care a murit pe Marte”.

Și probabil că va fi adevărat. Pentru că sigur voi muri aici. Doar că nu în ziua solară 6, când crede toată lumea că s-a întâmplat.

Să vedem… de unde să încep?

Programul Ares. Omenirea face eforturi să ajungă pe Marte ca să trimită pentru prima oară oameni pe o altă planetă și să lărgească orizonturile umanității, bla-bla. Echipajul de pe Ares 1 și-a făcut treaba și membrii lui s-au întors eroi. Au fost ovaționați, au câștigat faimă și dragostea lumii întregi.

Ares 2 a făcut același lucru, într-un alt loc de pe Marte. Când s-au întors acasă s-au ales cu o strângere fermă de mână și cu o cană caldă de cafea.

Ares 3. Ei bine, asta a fost misiunea mea. În fine, nu a mea per se. Era condusă de comandantul Lewis. Eu am fost doar un membru al echipajului. De fapt, am avut rangul cel mai mic din echipaj. Aș fi „condus” misiunea numai dacă rămâneam singur.

Și ce să vezi? O conduc.

Mă întreb dacă jurnalul ăsta o să fie recuperat înainte ca restul echipajului să moară de bătrânețe. Presupun că s-au întors cu bine pe Pământ. Băieți, dacă citiți asta: n-a fost vina voastră. Ați făcut ce trebuia să faceți. În locul vostru, și eu aș fi făcut același lucru. Nu vă învinovățesc și mă bucur că ați supraviețuit.

•

Presupun că trebuie să explic cum funcționează misiunile către Marte, pentru orice profan care ar putea citi asta. Am ajuns pe orbita Pământului pe calea normală, cu ajutorul unei nave spațiale obișnuite care se îndrepta către Hermes. Toate misiunile Ares îl folosesc pe Hermes pentru a se duce și a se întoarce de pe Marte. E foarte mare și a costat o grămadă de bani, așa că NASA a construit un singur exemplar.

Odată ce-am ajuns pe Hermes, patru misiuni suplimentare fără personal ne-au adus combustibil și provizii, în timp ce ne pregăteam pentru călătorie. Odată ce totul a fost pus la punct, am pornit către Marte. Dar nu foarte rapid. S-au dus zilele combustibilului chimic greu și ale orbitelor de injecție trans-marțiană.

Hermes e propulsat de motoare ionice. Acestea aruncă argon prin coada navei, foarte rapid, pentru a obține o oarecare accelerație. Chestia e că nu e nevoie de multă masă reactivă. Așadar un pic de argon (și un reactor nuclear care să alimenteze totul) ne permite să accelerăm constant pe toată durata drumului. Ai fi surprins de cât de rapid ajungi să te deplasezi cu un dram de accelerație pe o perioadă lungă de timp.

Aș putea să te delectez cu povești despre cât de bine ne-am distrat în călătorie, dar n-o s-o fac. Nu-mi arde să retrăiesc asta chiar acum. E de ajuns să-ți spun că după 124 de zile am ajuns pe Marte fără să ne strângem de gât unul pe celălalt.

De acolo, am luat VCM-ul (vehiculul de coborâre pe Marte) până pe suprafața planetei. VCM-ul e, în principiu, o cutie mare de tablă care are atașate niște propulsoare ușoare și niște parașute. Singurul lui scop este să transporte șase oameni de pe orbita lui Marte pe suprafață, fără să omoare niciunul.

Și ajungem la adevărata șmecherie a explorării lui Marte: să ai totul adus acolo dinainte.

Un total de paisprezece misiuni fără personal au