Eugen Barbu descarcă carți bune online gratis .PDF 📖

EUGEN BARBU

GROAPA

CUM AM SCRIS GROAPA

Pe la optsprezece ani, influenţat şi de moda literară care bântuia pe atunci, imaginam aventuri şi idile consumate pe insule îndepărtate de care nu mai auzisem. Ne aflam în plin război şi se pare că această nevoie de a evada din realitatea înconjurătoare, detestabilă, îşi avea o explicaţie firească.

Într-o sâmbătă seară, spre toamnă, într-unul din acele ceasuri când simţi că urci pe rând toate treptele nevăzute ale melancoliei, m-am trezit în faţa unui geam aburit de frizerie prin care se desluşeau umbrele mai multor muşterii. Cineva scrisese cu degetul pe placa de sticlă o invitaţie simplă: treci şi te tunde!

Prăvălia aceasta mică, cu streaşină ca un cozoroc de şapcă, mai există şi azi, undeva în apropierea şoselei Ştefan cel Mare. Mi se pare că, dacă aş mai trece într-o sâmbătă seară pe acolo, aş mai putea auzi acea pasăre bătrână, un sticlete cu duh, pe care l-am ascultat cu ani în urmă, când uşa acelei frizerii s-a deschis şi s-a născut ideea de a scrie „Groapa”…

Eugen Barbu, JURNAL, 1974

Se apropie Paştele. N-am niciun ban. O disperare cruntă mă copleşeşte. Vecinii cară miel şi vin în damigene. În toată mahalaua pluteşte miros dulce de cozonac. Eu aş suporta aceste lucruri dar bunica mea plânge în fiecare zi. E bătrână şi se agaţă de orice bucurie. Nu pot s-o ajut cu nimic. Mă întreabă de ce nu-mi iau un serviciu. Ce să-i răspund? Că vreau să-mi termin cartea? Prietenii m-au părăsit şi nu le fac din asta vreo vină. Unii sunt la fel de săraci ca şi mine, dar au cel puţin o familie. Mă închid în casă, strâng din dinţi. Muzica de la radio îmi face bine. Sunt singur şi mă simt foarte puternic…

Jurnal, 1966

Şi „Groapa” şi „Princepele” sunt fructul unei mânii prelungite. În 1957 apărea prima carte primită cu huiduieli şi cu scrisori de la preoţi, învăţători şi făcători de bine. Ce urau aceşti oameni? Violenţa stilului, lumea aceea atât de pestriţă, descrisă needulcorat. Când o scriam, mă gândeam că se va întâmpla ce s-a şi întâmplat, că voi fi primit cu strigăte şi scrâşnete şi ştii de ce?

Pentru că asta doream, să răstorn masa…

„Groapa”, mahalaua nemernică în care sunt obligaţi să trăiască aceşti oameni aruncaţi la marginea societăţii, nu este o lume izolată, o entitate geografică de sine stătătoare, ci o consecinţă zguduitoare a unui fel de viaţă odios, în care fericirea este dată numai unora şi se obţine, aşa cum se vede şi în această carte, cu mijloace care îngrozesc pe cititor. Voiam să mai adaug că titlul cărţii nu are referinţe numai la un spaţiu cunoscut, ci şi la „groapa morală”, în care erau siliţi să trăiască mahalagii Cuţaridei. Aici vreau să amintesc că târguitul miresei din capitolul „Nunta” nu e deloc întâmplător, că asemenea căsătorii la mahala, în care părintele îşi vindea copila unui om „cu situaţie” sau care ar putea avea „situaţie”, erau curente şi că înfăţişând acest târg ruşinos am umplut inima cititorului de oroare…

Jurnal, 1974

… La apariţia Gropii am fost etichetat „scatolog naţional” titlu de care s-au bucurat alde Arghezi şi Cocea. M-am obişnuit cu contestaţiile. Un autor primit prea bine e susceptibil de bănuieli. El e, ori cu totul mediocru, ori deţine un rang social care inspiră linguşeala. De pildă, toţi preşedinţii Uniunii Scriitorilor au o presă excepţională.

Timpul, iată supremul arbitru…

… Regula criticii, elementara regulă a criticii, cere ca opera să fie despărţită de individ. N-a fost un Popescu-Doreanu, care a