Frank Herbert - Dune 1 citește cărți care te fac să zîmbești online pdf 📖

Part 1 CARTEA ÎNTÂI – Dune

  Chapter 1

  Începutul este momentul în care trebuie acordată cea mai mare atenţie corectitudinii echilibrelor. Fiecare soră Bene Gesserit ştie lucrul acesta. Iată de ce, atunci când începeţi studiul vieţii lui Muad'Dib, aveţi mai întâi grijă să îl plasaţi în timp: s-a născut în cel de-al 57-lea an al Împăratului Padişah Shaddam IV. Apoi, luaţi bine aminte la locul lui Muad'Dib în spaţiu: planeta Arrakis. Nu vă lăsaţi amăgiţi de faptul că a văzut lumina zilei pe Caladan şi că şi-a petrecut primii cincisprezece ani din viaţă acolo. Patria sa veşnică este Arrakisul, planeta cunoscută şi sub numele Dune.

  Fragment din „Manualul lui Muad'Dib” de prinţesa Irulan.

  ÎN SĂPTĂMÂNA dinaintea plecării pe Arrakis, când agitaţia ultimelor pregătiri ajunsese aproape de nesuportat, o femeie bătrână o vizită pe mama lui Paul.

  Era o noapte caldă la Castelul Caladan şi străvechiul edificiu, cămin al familiei Atreides timp de douăzeci şi şase de generaţii, era învăluit în răcoarea umedă care preceda întotdeauna schimbarea vremii.

  Bătrâna fu introdusă prin uşa dosnică de la capătul galeriei boltite ce ducea la dormitorul lui Paul şi putu să arunce o privire în camera băiatului.

  Paul era întins în pat, dar nu dormea. La lumina slabă a unei lămpi cu suspensie, lăsată să plutească deasupra podelei, băiatul desluşi în cadrul uşii silueta înaltă a necunoscutei, în spatele căreia stătea mama sa. Bătrâna părea spectrul unei vrăjitoare – părul ca o pânză de păianjen încâlcită, chipul umbrit, ochii asemeni unor diamante scânteietoare.

  — Nu-i prea mic pentru vârsta lui, Jessica? Întrebă bătrâna. Vocea era răguşită şi zbârnâitoare, ca un baliset* dezacordat.

  * Instrument cu coarde.

  Mama lui Paul răspunse cu glas catifelat de contralto:

  — E lucru ştiut că Atreizii încep să crească târziu, Cuvioşia-Ta.

  — Am auzit şi eu, spuse bătrâna. Dar are deja cincisprezece ani.

  — Da, Cuvioşia-Ta.

  — Nu doarme, observă bătrâna şi râse scurt. Ştrengarul ăsta viclean trage cu urechea. Dar cei de viţă domnească trebuie să fie vicleni. Şi dacă-i într-adevăr Kwisatz Haderach… atunci…

  În obscuritatea patului, Paul ţinea ochii întredeschişi, două fante înguste. Ochii bătrânei – mari şi rotunzi ca ochii unei păsări de noapte – îl fixau cu intensitate, parcă tot mai mari, mai strălucitori.

  — Somn uşor, ştrengar viclean, zise bătrâna. Mâine să mi te scoli în puteri ca să înfrunţi gom jabbarul.

  Apoi se întoarse şi ieşi, împingând-o pe mama lui Paul, închizând uşa cu o bufnitură surdă.

  Paul se întrebă: Ce-i gom jabbarul?

  Niciunul dintre evenimentele frământate ale ultimelor zile nu i se păruse atât de straniu ca ivirea zgripţuroaicei de adineaori.

  Cuvioşia-Ta.

  Şi felul în care îi spusese mamei pe nume, „Jessica”, de parcă s-ar fi adresat unei servitoare, nu unei Doamne Bene Gesserit, concubina unui duce şi mama moştenitorului ducal.

  Să fie gom jabbarul vreunul dintre lucrurile pe care trebuie să le aflu despre Arrakis înainte de-a ajunge acolo! Se întrebă.

  Murmură pentru sine cuvintele stranii: „Gom jabbar… Kwisatz Haderach… „

  Trebuise să înveţe puzderie de lucruri. Arrakis era o lume cu totul diferită de Caladan şi mintea lui Paul era o vâltoare de cunoştinţe noi. Arrakis… Dune… Planeta-deşert…

  Explicaţiile i le dăduse Thufir Hawat, Maestrul Asasin al tatălui său: duşmanii lor de moarte, Harkonnenii, stăpâniseră vreme de optzeci de ani Arrakisul, cu statut de semifief, în virtutea unui contract încheiat cu Compania CHOAM pentru exploatarea melanjului, mirodenia geriatrică. Acum, Harkonnenii aveau să plece, urmând ca planeta să treacă în stăpânirea Casei Atreides, cu statut de fief deplin. La prima vedere, o victorie pentru Ducele Leto. Dar, precizase Hawat, aparenta izbândă ascundea o primejdie de moarte, pentru că ducele Leto se bucura de popularitate în rândul Caselor Mari ale Landsraadului.

  „Un om popular stârneşte invidia celor puternici”, spusese Hawat.

  Arrakis… Dune… Planeta-deşert…

  Paul adormi. Visă că se afla într-o cavernă arrakiană, înconjurat de oameni tăcuţi care se mişcau în lumina palidă a unor licurigloburi.

  Domnea o atmosferă solemnă, ca într-o catedrală. De undeva îi ajungea la urechi un zgomot abia ghicit – clipocitul unor picături de apă. Deşi prins în mrejele visului, Paul ştiu că-şi va aminti totul când se va trezi. Îşi amintea întotdeauna visele premonitorii.

  Visul se spulberă.

  Paul se trezi în căldura patului… Gândurile îl năpădiră iarăşi…

  Poate că lumea Castelului Caladan, unde nu avusese parte de tovarăşi de joacă de vârsta lui, nu merita gânduri triste la despărţire. Doctorul Yueh, învăţătorul lui, îi dăduse de înţeles că pe Arrakis sistemul de clasă al faufrelucilor nu era respectat cu prea multă stricteţe. Planeta adăpostea oameni care trăiau liberi la marginea deşertului, fără caid sau bashar… oameni asemenea mirajelor pustiului: fremenii, care nu figurau în nici un recensământ al Domeniilor Imperiale.

  Arrakis… Dune… Planeta-deşert…

  Paul îşi simţi tensiunile lăuntrice, se hotărî să pună în aplicare una din lecţiile pentru minte-şi-trup pe care le învăţase de la mama sa. Trei respiraţii rapide declanşară procesul: trecu în starea de percepţie flotantă… Îşi adaptă conştiinţa. Apoi… dilataţie aortică… evitarea mecanismului neadaptat al conştiinţei… conştiinţa preferenţială… Îmbogăţirea sângelui şi irigarea rapidă a regiunilor suprasolicitate… Nu se poate obţine hrană-siguranţă-libertate numai pe baza instinctului… Conştiinţa animală nu depăşeşte momentul, după cum nu recunoaşte posibilitatea dispariţiei victimelor… animalul distruge, fără să producă… plăcerile animale rămân la nivel senzorial, percepţia le scapă… omul are nevoie de o grilă prin intermediul căreia să observe universul… adaptarea preferenţială a conştiinţei creează o asemenea grilă… perfecţiunea corpului rezultă din concordanţa fluxului nervos şi sanguin, cu înţelegerea profundă a necesităţilor celulare… lucruri/celule/fiinţe… toate sunt trecătoare, toate luptă pentru a dobândi fluxul permanenţei…

  Lecţia se depănă mai departe şi mai departe, în conştiinţa flotantă…

  Când lumina galbenă a dimineţii atinse pervazul ferestrei, Paul o simţi prin pleoapele lăsate. Deschise ochii, recunoscu decorul familiar al grinzilor de pe tavanul dormitorului, auzi din nou ecourile vieţii