Uşa odăii se deschise şi mama sa privi înăuntru. Pe ovalul impasibil al feţei, ochii verzi îl fixau, gravi. Părul ei, de culoarea bronzului vechi, era strâns cu o panglică neagră, trecută peste coroană.

  — Văd că eşti treaz, spuse ea. Ai dormit bine?

  — Da.

  În timp ce îi alegea hainele de pe rafturile dulapului, Paul îi privi silueta înaltă, văzu în poziţia umerilor semnele încordării. Un ochi obişnuit n-ar fi remarcat nimic, dar pe el îl învăţase totul chiar ea, antrenându-l după Metoda Bene Gesserit, educându-i spiritul de observaţie. Mama se întoarse. Îi întinse o tunică semiprotocolară, cu şoimul roşu – blazonul Casei Atreides – brodat deasupra buzunarului de la piept.

  — Îmbracă-te repede! Cucernica Maică aşteaptă.

  — Mi s-a arătat, odată, în vis. Cine e?

  — Fosta mea educatoare de la Şcoala Bene Gesserit. Acum e Dreptvorbitoarea Împăratului. Paul… (Mama şovăi, apoi urmă:) Să-i povesteşti despre visele tale.

  — Bine. Datorită ei am obţinut Arrakisul?

  — Nu am obţinut Arrakisul.

  Jessica scutură praful imaginar de pe o pereche de pantaloni pe care îi atârnă apoi, împreună cu tunica, pe cuierul de lângă pat.

  — Grăbeşte-te. Să n-o lăsăm pe Cucernica Maică să aştepte!

  Paul se ridică în capul oaselor şi îşi strânse genunchii cu braţele.

  — Ce-i gom jabbarul? Întrebă.

  Din nou, deprinderile pe care i le formase tot ea îi dezvăluiră o ezitare aproape imperceptibilă, o trădare infimă a nervilor, în care Paul recunoscu spaima.

  Jessica se apropie de fereastră, dădu în lături draperiile, privi o clipă dincolo de lunca râului, spre muntele Syubi.

  — Ai să afli curând ce-i… gom jabbarul, rosti ea.

  Paul desluşi frică în glasul ei şi constatarea îl intrigă.

  Jessica spuse fără să-şi întoarcă faţa:

  — Cucernica Maică aşteaptă în salonul meu. Grăbeşte-te, te rog.

  *

  Aşezată într-un jilţ tapiţat, Cucernica Maică Gaius Helen Mohiam îşi ridică privirea când mama şi fiul intrară. De-o parte şi de alta, ferestrele salonului dominau panorama meandrelor sudice ale râului şi covorul verde al domeniilor familiei Atreides, dar Cucernica Maică ignoră priveliştea. În dimineaţa aceasta îşi simţea vârsta şi nu prea reuşea să-şi înăbuşe iritarea. Dădu vina pe lipsa de confort a voiajului ca şi pe contactul cu odioasa Ghildă Spaţială şi maşinaţiile ei misterioase. Era însă vorba de o misiune care necesita intervenţia unei Bene-Gesserit-cu-darul-Vederii. Nici măcar Dreptvorbitoarea Împăratului Padişah nu se putea sustrage de la anumite îndatoriri.

  Afurisita asta de Jessica! Gândi Cucernica Maică. Măcar de ne-ar fi născut o fată, după cum i s-a poruncit!

  Jessica se opri la trei paşi de jilţ şi făcu o plecăciune discretă, abia atingându-şi fusta cu mâna stângă. Paul se înclină scurt, aşa cum îl învăţase maestrul său de dans să salute „când rangul persoanei este îndoielnic”.

  Cucernicei Maici nu-i scăpă amănuntul.

  — Un băiat prudent, Jessica.

  Jessica îşi lăsă mâna pe umărul lui Paul şi strânse cu putere. Preţ de-o bătaie de inimă, în palmă îi pulsă frica. Apoi îşi regăsi calmul şi spuse:

  — Aşa a fost învăţat, Cuvioşia-Ta.

  De ce-i e frică? Se întrebă Paul.

  Bătrâna îl studie cu o singură privire sfredelitoare. Ovalul feţei lui semăna cu al Jessicăi, însă băiatul avea oase puternice. Moştenise de la taică-său, Ducele, părul negru ca pana corbului, dar sprâncenele erau ale bunicului dinspre mamă, cel al cărui nume trebuia să rămână secret… La fel şi nasul subţire, dispreţuitor… În schimb, ochii verzi aveau căutătura cutezătoare a bătrânului Duce, răposatul bunic din partea tatălui.

  Un bărbat care a ştiut într-adevăr să fie cutezător… până la moarte, gândi Cucernica Maică.

  — Învăţătura e una, spuse cu voce tare, ingredientul de bază, alta. Vom vedea.

  Ochii ei bătrâni o fulgerară pe Jessica.

  — Lasă-ne singuri. Îţi recomand să practici meditaţia de liniştire.

  Jessica îşi luă mâna de pe umărul lui Paul.

  — Cuvioşia-Ta, aş…

  — Jessica, ştii că trebuie s-o fac.

  Nedumerit, Paul îşi privi mama.

  Jessica îşi îndreptă spatele.

  — Da… desigur.

  Paul îşi întoarse privirea spre Cucernica Maică. Deferenţa şi smerenia pe care mama le arăta bătrânei pledau pentru prudenţă. Dar, din cauza fricii pe care o radia făptura mamei sale, îl cuprinse un sentiment de revoltă amestecată cu nelinişte.

  — Paul… (Jessica se opri, respiră adânc.) Paul, încercarea la care vei fi supus… contează foarte mult pentru mine.

  — Încercarea? Întrebă Paul, privind-o.

  — Nu uita că eşti fiul unui Duce, mai spuse Jessica, apoi se răsuci şi, în foşnetul uscat al fustei lungi, ieşi cu paşi repezi din încăpere. Uşa se închise în urma ei.

  Paul se întoarse către bătrână, stăpânindu-şi furia.

  — De când a ajuns Doamna Jessica să fie expediată ca o servitoare?

  Un zâmbet adânci pentru o clipă zbârciturile din colţurile gurii bătrânei.

  — Doamna Jessica, băiete, mi-a fost servitoare vreme de paisprezece ani de şcoală. (Dădu din cap.) Şi încă o servitoare foarte bună. Apropie-te!

  Porunca îl şfichiui ca un bici. Paul se pomeni dându-i ascultare înainte de a fi apucat să gândească. A folosit Glasul, îi fulgeră prin minte. Se opri la semnul pe care i-l făcu şi rămase nemişcat, aproape de genunchii bătrânei.

  — Priveşte, spuse ea.

  Scoase din faldurile rasei sale lungi un cub de metal verde, cu latura de vreo cincisprezece centimetri. Îl roti şi Paul văzu că una din laturi era deschisă – neagră şi înfricoşător de stranie. În cavitatea neagră a cutiei nu pătrundea lumina.

  — Vâră-ţi mâna dreaptă în cutie, porunci bătrâna.

  Pe Paul îl săgetă frica. Dădu să se retragă, dar femeia zise:

  — Aşa-ţi asculţi mama?

  Băiatul îşi ridică privirea către ochii de bufniţă ai bătrânei. Încet, simţind constrângerea, dar incapabil s-o înlăture, Paul îşi vârî mâna în cutie. La început, când gaura neagră îi înghiţi mâna, simţi doar o senzaţie de răceală, apoi