Cronica pasarii-arc-1 de Haruki Murakami. Pdf📚 citeste carti gratis PDf 📖
- AUTOR: Haruki Murakami
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 160
- LIMBA: Română
Cărți «Cronica pasarii-arc-1 de Haruki Murakami. Pdf📚 citeste carti gratis PDf 📖». Rezumatul cărții:
In „Cronica pasarii-arc”, Haruki Murakami redeschide o alta usa catre acel tarim de granita dintre vis si realitate, pe care ii place atit de mult sa-l exploreze. Actiunea romanului debuteaza intr-o suburbie linistita din Tokyo, unde tinarul Toru Okada isi duce existenta deloc iesita din comun alaturi de sotia sa. O intimplare aparent banala – disparitia motanului familiei – da peste cap viata protagonistului, care se vede prins in paienjenisul unei lumi fantastice, ce intersecteaza in mod straniu realitatea de zi cu zi. In virtejul evenimentelor neobisnuite care se succeda ametitor, Toru Okada se vede nevoit sa faca fata disparitiei misterioase a sotiei.
Filmul cautarii acesteia e o serie de intilniri pline de semnificatii cu personaje care si schimba permanent perspectiva asupra propriei existente: doua surori bizare, din care una practica prostitutia la nivel spiritual, un politician tarat psihic, o pustoaica morbida in virsta de saisprezece ani si un veteran al razboiului din Manciuria, marcat pentru totdeauna de ororile la care a fost martor.
Fragment:
" Când a sunat telefonul, fierbeam spaghete în bucătărie şi fredonam
Coţofana hoaţă a lui Rossini, care tocmai se transmitea la radio.
Consider că muzica aceasta se potriveşte perfect cu prepararea
spaghetelor.
Am vrut să las telefonul să sune, nu numai pentru că spaghetele erau
aproape gata, dar mai ales pentru că orchestra simfonică din Londra, sub
bagheta lui Claudio Abbado, atingea punctul culminant, în cele din urmă
însă am dat focul mai mic şi m-am dus în sufragerie să răspund. Mă
gândeam să nu fie cumva vreo cunoştinţă care mă anunţă că mi-a găsit o
nouă slujbă.
— Te rog sa-mi acorzi zece minute, zise o voce de femeie fără nici un
preambul.
In general recunosc imediat vocile la telefon, dar aceasta îmi era
complet necunoscută.
— Vă rog să mă scuzaţi, dar cu cine doriţi să vorbiţi? am întrebat eu
politicos.
— Chiar cu tine. Zece minute, te rog. Nu vreau decât să-mi acorzi zece
minute şi o să vezi că ne înţelegem, zise femeia. Avea o voce joasă şi
blândă, dar mie mi se părea cam alunecoasă.
— Adică ce să înţelegem ?
— Să ne înţelegem sentimentele, reciproc.
Mi-am lungit gâtul şi m-am uitat prin uşa de la bucătărie. Spaghetele
mele fierbeau, cuminţi, iar Abbado îşi vedea mai departe de Coţofana
hoaţă.
— Scuză-mă, te rog, dar tocmai îmi pregăteam nişte spaghete. Poţi să
suni un pic mai târziu?
— Spaghete? întrebă femeia surprinsă. Spaghete la zece şi jumătate
dimineaţa?
— Nu cred că te priveşte pe tine ce mănânc şi când mănânc, am ripostat
eu puţin cam iritat.
— Ai dreptate. Am să revin, spuse ea sec.
Am sesizat imediat că i s-a schimbat starea de spirit.
— Ia stai puţin, am zis. Dacă ai cine ştie ce prostioare de vânzare,
renunţă. Poţi să tot dai la telefoane, că nu mă interesează. Am rămas fără
slujbă şi n-am bani. "
Filmul cautarii acesteia e o serie de intilniri pline de semnificatii cu personaje care si schimba permanent perspectiva asupra propriei existente: doua surori bizare, din care una practica prostitutia la nivel spiritual, un politician tarat psihic, o pustoaica morbida in virsta de saisprezece ani si un veteran al razboiului din Manciuria, marcat pentru totdeauna de ororile la care a fost martor.
Fragment:
" Când a sunat telefonul, fierbeam spaghete în bucătărie şi fredonam
Coţofana hoaţă a lui Rossini, care tocmai se transmitea la radio.
Consider că muzica aceasta se potriveşte perfect cu prepararea
spaghetelor.
Am vrut să las telefonul să sune, nu numai pentru că spaghetele erau
aproape gata, dar mai ales pentru că orchestra simfonică din Londra, sub
bagheta lui Claudio Abbado, atingea punctul culminant, în cele din urmă
însă am dat focul mai mic şi m-am dus în sufragerie să răspund. Mă
gândeam să nu fie cumva vreo cunoştinţă care mă anunţă că mi-a găsit o
nouă slujbă.
— Te rog sa-mi acorzi zece minute, zise o voce de femeie fără nici un
preambul.
In general recunosc imediat vocile la telefon, dar aceasta îmi era
complet necunoscută.
— Vă rog să mă scuzaţi, dar cu cine doriţi să vorbiţi? am întrebat eu
politicos.
— Chiar cu tine. Zece minute, te rog. Nu vreau decât să-mi acorzi zece
minute şi o să vezi că ne înţelegem, zise femeia. Avea o voce joasă şi
blândă, dar mie mi se părea cam alunecoasă.
— Adică ce să înţelegem ?
— Să ne înţelegem sentimentele, reciproc.
Mi-am lungit gâtul şi m-am uitat prin uşa de la bucătărie. Spaghetele
mele fierbeau, cuminţi, iar Abbado îşi vedea mai departe de Coţofana
hoaţă.
— Scuză-mă, te rog, dar tocmai îmi pregăteam nişte spaghete. Poţi să
suni un pic mai târziu?
— Spaghete? întrebă femeia surprinsă. Spaghete la zece şi jumătate
dimineaţa?
— Nu cred că te priveşte pe tine ce mănânc şi când mănânc, am ripostat
eu puţin cam iritat.
— Ai dreptate. Am să revin, spuse ea sec.
Am sesizat imediat că i s-a schimbat starea de spirit.
— Ia stai puţin, am zis. Dacă ai cine ştie ce prostioare de vânzare,
renunţă. Poţi să tot dai la telefoane, că nu mă interesează. Am rămas fără
slujbă şi n-am bani. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
