Haruki Murakami – Elefantul a disparut. pdf📚 citește cărți de top online gratis .Pdf 📖
- AUTOR: Haruki Murakami
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 292
- LIMBA: Română
Cărți «Haruki Murakami – Elefantul a disparut. pdf📚 citește cărți de top online gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
Un barbat vede cum elefantul sau preferat se volatilizeaza pur si simplu, un cuplu de tineri casatoriti sufera atacuri de bulimie care ii determina sa jefuiasca un McDonald’s la miezul noptii, iar o tanara descopera ca un mic monstru verde care si-a gasit adapost in curtea din spatele casei a facut o pasiune devastatoare pentru ea. Obsedante si hilare, bizare si emotionante, nuvelele din volumul Elefantul a disparut arata, inca o data, uluitoarea abilitate a lui Haruki Murakami de a sterge granitele dintre realitate si iluzie.
Fragment:
Fragment:
" Nici acum nu sunt pe deplin convins că am făcut alegerea corectă
atunci când i-am spus soţiei mele despre atacul la brutărie. Probabil
că e o problemă care nu poate fi judecată în termeni de corectitudine.
Ce vreau să spun e că în lume există atât alegeri greşite care conduc
la un rezultat corect, precum şi alegeri corecte care duc la un rezultat
greşit. Pentru a evita o astfel de absurditate – cred că o pot numi aşa
– ar trebui adoptată atitudinea conform căreia de fapt, noi nu facem
nicio alegere. De regulă, acesta este modul în care gândesc eu. Ce-a
fost a fost, ce-o să fie urmează să aflăm.
Judecând lucrurile din această perspectivă, pot afirma că, în orice
caz, i-am spus soţiei mele despre atacul la brutărie. Lucrurile spuse
rămân spuse, iar întâmplările care au luat naştere mai departe s-au
întâmplat deja. Iar dacă oamenilor li se par ciudate aceste întâmplări,
cred că motivul ar trebui căutat în circumstanţele globale din jurul
lor. Însă modul în care gândesc eu nu schimbă cu nimic lucrurile.
Este pur şi simplu un mod de gândire, nimic mai mult.
Am ajuns să-i pomenesc soţiei mele despre atacul la brutărie
pornind de la un fleac. Nu îmi propusesem să fac asta şi nici nu mi-
am amintit, atunci, şi am început cu „apropo...”. Uitasem complet
de acest episod până în momentul în care am rostit în faţa soţiei mele
cuvintele „atac la brutărie”.
Ceea ce m-a făcut să-mi amintesc a fost o senzaţie de foame de
nesuportat. Era ora două noaptea. Eu şi soţia mea am luat o cină
uşoară pe la şase, la nouă şi jumătate eram în pat, gata de culcare,
când, nu se ştie de ce, ne-am trezit brusc. La puţin timp după ce am
deschis ochii, asupra noastră s-a abătut o foame cotropitoare, ca
tornada din Vrăjitorul din Oz. Era, aş putea spune, absolut
copleşitoare.
În frigider nu aveam însă absolut nimic care s-ar fi putut califica
drept aliment. Am găsit doar nişte sos franţuzesc, şase sticle de bere,
două cepe sfrijite, unt şi absorbant de mirosuri. Eram căsătoriţi de
doar două săptămâni şi încă nu ajunseserăm la un consens cu privire
la regimul alimentar. Pe atunci aveam o grămadă de lucruri de pus
la punct.
Eu lucram la un birou de avocatură, iar soţia mea era secretară la o
şcoală de design. Eu aveam douăzeci şi opt sau douăzeci şi nouă de
ani (nu ştiu de ce, dar nu-i chip să-mi amintesc în ce an ne-am
căsătorit), iar ea e mai mică decât mine cu doi ani şi opt luni.
Duceam o viaţă foarte agitată, întortocheată ca o peşteră plină de
cotloane şi numai la provizii nu ne stătea nouă mintea.
Ne-am dat jos din pat, ne-am dus în bucătărie şi ne-am aşezat la
masă, faţă în faţă. Eram prea hămesiţi ca să mai putem adormi la loc
– era chinuitor şi să stăm lungiţi în pat –, dar şi ca să rămânem treji şi
să facem ceva. Nu aveam nici cea mai vagă idee de unde şi cum
venise foamea aceasta atât de puternică.
Cu o rază de speranţă, am deschis pe rând uşa frigiderului de
câteva ori, dar conţinutul său rămânea neschimbat. Bere, ceapă, unt,
sos şi absorbant de mirosuri. Am fi putut să călim nişte ceapă în unt,
dar două cepe sfrijite nu ne-ar fi ajuns nici pe o măsea. Ceapa nu se
poate mânca decât ca garnitură, nu e un aliment care să-ţi potolească
foamea de unul singur.
— Ce zici, nişte absorbant de mirosuri în sos franţuzesc? am
propus eu în glumă, dar, după cum mă aşteptam, soţia mea m-a
ignorat.
— Hai să luăm maşina şi să căutăm un restaurant non-stop, i-am
zis eu. Ieşim în şosea şi sigur găsim o mulţime.
Soţia mea mi-a refuzat totuşi propunerea. Mi-a zis că nu-i surâde
deloc să iasă în oraş să mănânce.
— Nu e normal să mănânci în oraş după miezul nopţii, a zis ea. În
astfel de privinţe era cumplit de demodată."
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
