Adolf Hitler citește cartți gratis PDf 📖

ADOLF HITLER

LUPTA MEA

MEIN KAMPF

PREFAŢĂ

La 1 aprilie 1924, Tribunalul popular din München dispunea încarcerarea mea la Landsberg-am-Lech.

Pentru prima dată, după ani de muncă neîntreruptă, aveam astfel posibilitatea de a mă consacra unei opere pe care mulţi stăruiau s-o scriu şi pe care eu însumi o consideram oportună pentru cauza noastră. M-am hotărât aşadar să expun în aceste două volume, nu numai ţelurile mişcării noastre, ci şi geneză ei. O astfel de lucrare va fi mai rodnică decât un tratat pur doctrinar.

În plus, aveam astfel ocazia să prezint propria mea formare, în măsura în care acest lucru este necesar pentru înţelegerea cărţii şi poate servi la distrugerea legendei create în jurul persoanei mele de presa evreiască.

Această lucrare nu se adresează străinilor, ci acelor partizani ai mişcării cărora le-a câştigat inima şi a căror raţiune caută acum o explicaţie mai temeinică.

Ştiu bine că oamenii se cuceresc mai uşor prin cuvinte decât prin cărţi: toate mişcările importante înregistrate de istorie datorează mult mai mult oratorilor decât scriitorilor.

Nu este mai puţin adevărat că o doctrină nu-şi poate apăra unitatea şi uniformitatea decât statornicită în scris, odată pentru totdeauna. Acest volum constituie piatra pusă de mine la edificiul comun.

AUTORUL

Închisoarea din Landsberg-am-Lech.

La 9 noiembrie 1923, la douăsprezece şi jumătate, în faţa Feldherrnhalle şi în curtea fostului Minister de Război, bărbaţii al căror nume urmează mai jos au căzut pentru credinţa lor fidelă în deşteptarea poporului lor:

ALFARTH Felix, negustor, născut la 5 iulie 1901.

BAURIEDL Andreas, pălărier, născut la 4 mai 1879.

CASELLA Theodor, funcţionar bancar, născut la 8 august 1900.

EHRLICH Wilhelm, funcţionar bancar, născut la 10 august 1894.

FAUST Martin, funcţionar bancar, născut la 27 ianuarie 1901.

HECHENBERGER Ant., lăcătuş, născut la 28 septembrie 1902.

KORNER Oskar, negustor, născut la 4 ianuarie 1875.

KUHN Karl, pivnicer, născut la 26 iulie 1897.

LAFORRE Karl, elev inginer, născut la 28 octombrie 1904.

NEUBAUER Kurt, servitor, născut la 27 martie 1899.

PAPE Claus (von), negustor, născut la 16 august 1904.

PFORDTEN Theodor (von der), consilier la Tribunalul regional superior, născut la 14 mai 1873.

RICKMERS Joh, căpitan de cavalerie, născut la 7 mai 1881.

SCHEUBNER RICHTER Max-Erwin (von), Dr. inginer, născut la 9 ianuarie 1884.

STRANSKY Lorenz-Ritter (von), inginer, născut la 14 martie 1899.

WOLF Wilhelm, negustor, născut la 19 octombrie 1898.

Autorităţile naţionale le-au refuzat, după moarte, acestor eroi un mormânt comun.

Dedic acest volum memoriei lor, pentru ca martiriul lor să strălucească neîncetat asupra partizanilor noştri.

Închisoarea Landsberg-am-Lech, 16 octombrie 1924

ADOLF HITLER

VOLUMUL I

BILANŢ

CAPITOLUL I

CASA PĂRINTEASCĂ

O predestinare fericită a făcut să mă nasc la Braunau-am-Inn, târguşor aşezat tocmai la graniţele acelor două state germane a căror nouă contopire ni se pare a fi misiunea fundamentală a vieţii noastre, care trebuie urmărită prin toate mijloacele.

Austria germană trebuie să se întoarcă la marea patrie germană, şi aceasta nu în virtutea unor oarecare raţiuni economice. Nu, nu: chiar dacă, din punct de vedere economic, această contopire este lipsită de interes sau chiar prejudiciabilă, ea trebuie să aibă loc. Unui aceluiaşi imperiu îi aparţine acelaşi sânge. Poporul german nu va avea dreptul la vreo activitate politică colonială atâta timp cât nu îşi va fi reunit fiii în acelaşi stat. Atunci când teritoriul Reichului îi va include pe toţi germanii, şi dacă acesta se va dovedi incapabil să-i hrănească, din nevoile acestui popor se va naşte dreptul său moral de a cuceri pământuri străine. Atunci sabia va lua locul plugului şi lacrimile războiului vor pregăti recoltele lumii viitoare.

De aceea aşezarea oraşului meu natal mi se pare a fi simbolul unei îndatoriri importante El are şi alte merite menite să-l întipărească în minte. Acum mai bine de un secol, acest colţişor îndepărtat a fost teatrul unei tragedii îngrozitoare, care va rămâne veşnic în analele naţiunii germane. Într-adevăr, acolo a murit pentru acea Germanie pe care o iubea atât de înflăcărat chiar şi în nenorocire, în vremea celei mai complete prăbuşiri pe care a cunoscut-o patria noastră, Johannes Palm, un librar din Nürnberg, naţionalist înverşunat şi duşman al francezilor. Refuzase cu încăpăţânare să-şi dea în vileag complicii, de altfel principalii responsabili. Aşa cum făcuse Leo Schlageter, ca şi acesta, el fusese denunţat Franţei de un reprezentant al guvernului. Un şef al poliţiei din Augsburg şi-a câştigat această tristă faimă, dând astfel exemplu autorităţilor neo germane ale Reichului de la Severing.

În acest orăşel de pe Inn, aureolat de acel martir german, orăşel bavarez de sânge, dar politiceşte austriac, locuiau părinţii mei către anul 1890. Tatăl meu era un funcţionar conştiincios, mama vedea de casă, plină de grijă şi de dragoste faţă de copiii ei. Perioada aceasta mi s-a întipărit puţin în minte, fiindcă peste câţiva ani tatăl meu a ocupat un alt post, ceva mai jos pe Inn, la Passau, aşadar chiar în Germania.

Dar soarta unui funcţionar al vămilor austriece comporta pe atunci multe deplasări În scurt timp, tatăl meu s-a întors la Linz şi a ieşit la pensie Pentru dragul meu bătrân, asta nu avea să însemne odihnă. Fiu al unui biet muncitor agricol cu ziua, odinioară mai fusese nevoit să plece de acasă. La treisprezece ani abia împliniţi, şi-a făcut bagajele şi a părăsit cantonul silvic care era ţinutul său natal. În ciuda sfatului unor săteni cu experienţă, a plecat la Viena, să înveţe o meserie. Acestea se petreceau pe la 1850. Această plecare, această pornire la drum către necunoscut fără bani în buzunar a constituit o hotărâre dureroasă. Peste patru ani devenise meseriaş, şi totuşi nu era mulţumit. Dimpotrivă. Mizeria persistentă a acelei epoci i-a întărit hotărârea de a renunţa la meseria lui, pentru a deveni cineva “mai important”. În vreme ce, odinioară, bietului tânăr situaţia preotului din sat i se părea summum-ui condiţiei umane, acum când marele oraş îi lărgise orizontul, el punea mai presus de orice demnitatea de funcţionar. Cu toată străşnicia celor pe care mizeria şi