La curtile dorului citește cele mai bune cărți 2022 online gratis PDf 📖

La curţile dorului

1938

 

 

* LA CURŢILE DORULUI

 

Prin vegherile noastre - site de in-

vremea se cerne, şi-o pulbere albã

pe tâmple s-aşazã. Aurorele încă

se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm

o singură oră să ne-mpărtăşim

din verde imperiu, din raiul sorin.

 

Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide

lungi zile pierduţi şi străini.

Oaspeţi suntem în tinda noii lumini

la curţie dorului. Cu cerul vecini.

 

Aşteptăm să vedem prin columne de aur

Evul de foc cu steaguri păşind,

şi fiicele noastre ieşind

să pună pe frunţile porţilor laur.

 

Din când în când câte-o lacrim-apare

şi fără durere se-ngroaşă pe geană.

Hrănim cu ea

nu ştim ce firavă stea.

 

[1938]

 

* ANI, PRIBEGIE ŞI SOMN

 

Anii se vor lungi

încet, încet, cu tot mai mari paşi

de la oraş la oraş.

Mă opresc cu ochii în huma săracă,

mi se pare că anii aceştia

de osteniri fără zare,

de rătăciri şi aureole amare,

vor ţine până la urmă,

ca un vânt ce mă-mbracă

şi-mi zvântă fiinţa.

 

Acestui cutreier nu-i chip să-i dărui

temeiul promis

şi mersul de-un mal să-1 anin,

subt călcâie

nu se iveşte ţărâna şi piatra

ce mi se cuvin.

Cum steaua nu are deasupra mea

nici un nume,

n-o pot ruga

nici să se stingă, nici să rămâie.

 

Pân' la cercul de miazănoapte,

unde auzi scârţâind în viforniţă

osia bolţii, umblat-am prin feluri de locuri.

Subt semn capricornic

răzbii printre pinii cu umbra zgârcită.

Seminţii, pretutindenea altele,

aprind alte focuri,

şi soarele-mpinge alt orruc.

Fâlfâind ca din steaguri cu

zariştea-ntreagă,

soarta îşi face cu mine jocul potrivnic.

Un negru noroc prin văzduhuri străine

îmi ţine de strajă,

nu mă dezleagă.

 

Văd anii crescând şi paşii lungind

peste toate văile, muchile, iernile, verile,

peste toate clopotele şi toate tăcerile.

Podişul m-alungă, şesul mă cere, tot altul.

Singură vatra nu mi-e-ngăduită,

şi cum aş slăvi scânteia-mpământenită,

cenuşa şi pravila, fumul - înaltul!

 

Stau acu iarăşi cu faţa spre ţară.

Întoarcerea va să rămână un vis,

să nu calc o nespusă poruncă

sau poate fiindcă făpturii aşa-i este scris.

Numai noaptea, în fiece noapte,

somnul mai vine,

sosindu-mi din depărtatele plaiuri

mi-aduce un pic de-ntuneric,

ca un pumn de ţărână din patria mumelor,

din cimitire de raiuri.

 

[1937]

 

* ANNO DOMINI

 

Intrat-a noaptea-n burg, fără de vamă.

Şi-i dat să ningă iar sub ore sure.

Tânjesc pe streşinile catedralei

medievale duhuri de pădure.

 

Bătaia ceasului stârneşte liliacul

din somnul lung, în care s-aşezase.

Cenuşa îngerilor arşi în ceruri

ne cade fulguind pe umeri şi pe case.

 

[1937]

 

 

*  LÂNGĂ CETATE

 

Nebunul cetăţii spre turn

priveşte, călcând pe coturn.

Ce spornic e timpul, ce lin

prin noi strecuratul venin!

 

Bang-bang! Cât de bine ar fi

cetatea să uite o zi

că ceasul îi este stăpân!

Dar ornicul bate bătrân.

 

Izbânzile cui n-au căzut?

Şi inima cui n-a tăcut?

Ah, luntrele toate spre-apus

un val aherontic le-a dus!

 

[1937]

 

 

 * IN PREAJMA STRĂMOŞILOR

 

Pe lespezi dacă te-apleci

auzi scarabei sărutând părinteştile luturi,

crengile noastre căzute-n adânc, în ţinuturi

amare şi reci.

 

Pe lespezi urechea de-o pui, audu-se viermi

cu freamăt porniţi pe căile vremii

cu carnea noastră să se cuminece

pe rând în nouă duminece.

 

[1937]

 

* CORBUL

 

Câmp alb. Descinde-ntrupat din funingei

un corb.Îl vezi, fetiţa mea, Ana?

În toamnă pe-aici se stingea aurie povestea,

ţâşnea veveriţa, cădea castana.

 

Corbul îşi măsură pasul, scrie-n zăpadă

nou testament, sau poate o veste cerească,

pentru cineva care ar trece prin ţară

şi n-a uitat de tot să cetească.

 

Noi, oamenii, noi am uitat.

 

[1937]

 

* IEZERUL

 

În pâlnia muntelui iezerul netulburat

ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis.

Oglindeşte un zbor prea înalt şi ceasul

curat ce i-a fost odată promis.

 

Cată lung Ochiul spre Nord şi spre vârste,

şi mulcom apoi spre vânătul cer.

Visează-n amiazi despre rodii de aur,

care se coc, senine, în ger.

 

[1937]

 

* TREZIRE

 

Mocneşte copacul. Martie sună

Albinele-n faguri adună

şi-amestecă învierea,

ceara şi mierea.

 

Nehotărât între două hotare,

cu vine trimise subt şapte ogoare,

în văzduhuri zmeu,

doarme alesul, copacul meu.

 

Copacul meu.

Vântul îl scutură, Martie sună.

Câte puteri sunt, se leagă-mpreună,

din greul fiinţei să mi-l urnească,

din somn, din starea dumneyeiască.

 

Cine vântură de pe muncel

atâta lumină peste el ?

 

Ca lacrimi - mugurii l-au podidit.

Soare, soare, de ce l-ai trezit?

 

[1937]

 

 

 

* BUNĂVESTIRE PENTRU FLOAREA MĂRULUI

 

Bucură-te, floarea mărului, bucură-te!

Uite în preajmă-ţi pulberi de aur

ca un nor în aer!

Ţâşnesc firele ca dintr-un caier

de pretutindeni şi de nicăiri! Nici o făptură

nu-ntreabă. - Polenul căzut în potire

ca un jar îl îndură

toate florile, în dulci suferinţi

peste măsură

şi peste fire.

Bucură-te, floare ca ghiocul,

şi dumireşte-te!

Nu trebuie fiecare

să ştim cine-aduce şi-mprăştie focul.

Dar, vezi, arhanghel sunt, iar tu eşti floare,

şi dacă-ntrebi, nu pot să tac

şi să mă strâng în cingătoare.

Cine-1 aduce, caldul, cutremurul? Iată,

acesta e Vântul, nimenea altul. E Vântul,

nevăzutul voievod

fără trup, fără mâni,

al acestor săptămâni.

Bucură-te, floarea mărului,

şi nu te speria de rod!

 

[1937]

 

* OASPE'fI NEPOFTI'fI

Plecară iarăşi voievozii daci

spre miazănoapte, de unde ne veniră,

cu oile şi cu bourii.

Şi ceilalţi, cari din răsărit sosiră

cu arapi şi cu cămile,

de asemeni se înduplecară

mai târzior, pe seară.

Fecioara-n marea zarvă nu se miră

că şi-a pierdut condurii.

Vrea linişte Maria

după atâţia oaspeţi,

vrea linişte de-acu, şi bucuria

să fie-a ei, deplină.

Poate mai bine-ar fi

să sufle-n steaua de la poartă,

s-o stingă. Ea singură-i de vină

că sosesc atâţia traşi-împinşi

din patru vânturi, cu nechez de soartă.

De-aceeaşi prea senină

părere e şi asinul bătrân,

ce roade-n petice condurii

găsiţi prin paie şi prin fân.

Maria n-avu timpul pân-acum

nici măcar să-şi vază pruncul

de-atâta solie din atâta