— Ştiu încotro a plecat, însă n-am habar dacă scrisoarea dumneavoastră îl va mai găsi acolo. Pe detectiv l-aş fi îndreptat spre nordvest; dumneavoastră vă pot spune cinstit că a plecat spre sud, cu intenţia de a ajunge în Texas. Avea de gînd să debarce la Veracruz, în Mexic. Negăsind însă nici un vapor care să ridice imediat ancora şi, grăbit din cauza primejdiei ce-l pîndea, s-a îmbarcat pe Delfinul în direcţia Quintana.

— Precis?

— Absolut precis. N-a mai întîrziat nici un minut, doar cît să-şi urce bagajele pe bord. Portarul meu i-a dat o mînă de ajutor şi l-a condus chiar pe covertă. Acolo, marinarii l-au informat că Delfinul nu merge decît pînă la Quintana, cu escală la Galveston. Prin urmare, master Ohlert a plecat cu acest vapor; portarul a stat pe chei pînă la plecarea vasului.

— Dacă am. Înţeles bine, William Ohlert a plecat împreună cu logodnica şi cu secretarul, nu-i aşa?

— Desigur. Tustrei împreună. Adevărat că portarul n-a văzut-o pe logodnică, pentru că aceasta se retrăsese într-o cabină rezervată femeilor. Şi fireşte că nu şi-a permis să întrebe de ea. Personalul meu, ţin s-o subliniez, e foarte discret şi stilat. Dar se înţelege că William nu-şi va fi părăsit logodnica expunînd-o primejdiei de a fi găsită de copoi. Abia aştept să se prezinte individul! Va fi o scenă nostimă. Mai întîi am să încerc să-i moi inima, pe urmă, dacă nu reuşesc, îi spun de la obraz nişte vorbe de-l vîr în pămînt.

Femeie naivă şi de treabă, gazda se enervă de-a binelea. Prea îşi pusese povestea la suflet. Se ridică de pe scaun, îşi strînse pumnii grăsuţi şi, îndreptîndu-i spre uşă, exclamă:

— Hai, ticălosule, să te învăţ minte! Am să te strivesc numai cu vorba şi cu ochii!

Era suficient. Puteam să plec. Altul şi-ar fi luat rămas-bun şi ar fi lăsat-o să stăruie în eroarea ei. Dar eu mă simţii dator s-o lămuresc şi; să-i scot din cap că escrocul ar fi om cumsecade. Îi spusei aşadar:!

— Nu cred că veţi avea ocazia să-l striviţi pe copoi, precum speraţi.

— De ce nu?

— Fiindcă dînsul va proceda împotriva tuturor aşteptărilor. Şi nici n-are s-o apuce spre nord-vest, cum aţi vrea dumneavoastră. Dimpotrivă, va pleca direct la Quintana, ca să-i ajungă din urmă pe William: şi pe aşa-zisul secretar.

— Păi, de unde să ştie încotro s-au dus?

— Ştie! L-aţi informat dumneavoastră!

— Eu? Imposibil! Doar sînt conştientă de mine! Cînd să-i fi spus?

— Chiar acum.

— Sir, nu vă înţeleg! Izbucni femeia, mirată la culme.

— Vă voi lămuri imediat. Îngăduiţi-mi să procedez mai întîi la o mică transformare a fizionomiei mele. Îmi scosei repede peruca de culoare închisă, barba şi ochelarii.

Doamna sări din loc speriată:

— Pentru Dumnezeu! Nu sînteţi redactor! Sînteţi copoiul! M-aţi minţit!

— A trebuit să mă prefac, doamnă, pentru că aţi fost de la bun început victima unei minciuni. Povestea cu mulatra e pe de-a-ntregul plăsmuită. Aţi fost înşelată în chip ridicol, mizîndu-se pe sensibilitatea dumneavoastră. Nici Clinton nu e secretarul lui William. În realitate, îl cheamă Gibson; e un escroc dintre cei mai odioşi, care trebuie pus la punct.

Femeia se prăbuşi pe un scaun şi rosti adînc tulburată:

— Nu, nu! Peste putinţă! Un bărbat atît de drăguţ, atent, încîntător! Nu poate fi escroc. Nu vă cred!

— Mă veţi crede dacă-mi permiteţi să vă istorisesc totul. Îi arătai adevărata faţă a lucrurilor şi izbutii să transform simpatia ce i-o purta acelui bărbat "drăguţ, atent, încîntător" într-o mînie violentă. Recunoscu că fusese înşelată în modul cel mai mîrşav şi, pînă la urmă, îşi exprimă satisfacţia că mă deghizasem.

— Altminteri, sublinie dînsa, n-aţi fi aflat de la mine adevărul şi aţi fi plecat spre nord, la Nebraska sau Dakota. Acest Gibson-Clinton merită cea mai aspră pedeapsă. Sper că veţi porni imediat în urmărirea lui. Vă rog. Să-mi comunicaţi din Quintana dacă aţi reuşit să-l prindeţi.

Iar la întoarcere, în drum spre New York, aduceţi-l aici, la mine, ca să-l fac de două parale.

— Asta cu greu aş putea-o face. Nu e uşor să prinzi un individ în Texas şi să-l aduci la New York. M-aş mulţumi să-l smulg pe William Ohlert din ghearele escrocului şi să salvez măcar o parte din sumele pe care le-au încasat amîndoi în cursul călătoriei. Deocamdată, m-ar încînta să aud din gura dumneavoastră că nu sînt chiar atît de nemernic pe cît m-aţi crezut...

Scuzîndu-se, femeia îmi dădu toate asigurările că şi-a revizuit părerea. Ne despărţirăm cordial, după care îi anunţai pe cei doi poliţişti postaţi la poartă că totul e în ordine. Le strecurai în palmă cîte un bacşiş şi-mi văzui de drum.

Trebuia să mă îmbarc urgent pe un vapor. Mă interesai deci dacă pleacă vreunul spre Quintana. Situaţia nu era favorabilă. Un cargobot urma să plece la Tampico, dar în cursă directă, fără escală. Alte ocazii spre Quintana s-ar fi găsit abia peste cîteva zile. Pînă la urmă, descoperii un vas rapid cu pînze, care transporta mărfuri la Galveston; acesta ridica ancora după prînz. Puteam să mă îmbarc şi eu. La Galveston speram să găsesc numaidecît o legătură spre Quintana. Îmi adusei repede bagajul şi urcai pe bord.

Din păcate, speranţa de a găsi la Galveston un mijloc de transport» pînă la Quintana nu se realiză. Mi se oferi, ce-i drept, o ocazie, dar; vasul respectiv naviga pînă dincolo de ţinta mea, către Matagorda, la vărsarea braţului estic al fluviului Colorado. Totuşi, primind asigurări că de acolo îmi va fi uşor să ajung la Quintana, mă hotărîi; să profit de prilej. Ulterior, nu aveam să regret deloc această hotărîre.

Pe atunci atenţia guvernului de la Washington era îndreptată spre Mexic, unde mai bîntuiau luptele sîngeroase dintre partizanii republicii şi cei ai împăratului.

Statele Unite îl recunoscuseră pe Benito Juarez ca preşedinte al republicii mexicane şi se opuneau cu fermitate împăratului Maximilian, considerîndu-l, ca şi pînă atunci, uzurpator. Se exercitau presiuni asupra lui Napoleon al III-lea, care aveau să ducă pînă la urmă la hotărîrea