La izbucnirea războiului civil, statul Texas se declarase de partea Secesiunii, alăturîndu-se forţelor sclavagiste. Înfrîngerea acestora din : urmă nu a dus, fireşte, la calmarea peste noapte a populaţiei, îndîrjită împotriva Nordului şi ostilă politicii lui. De fapt, populaţia din Texas nutrea sentimente sincer republicane. Îl aclama cu entuziasm pe Juarez, "eroul indian", care nu a pregetat să-l înfrunte pe Napoleon şi pe un vlăstar al puternicei dinastii habsburgice. Dar pentru că avea sprijinul Washingtonului, se urzeau împotrivă-i tot soiul de conspiraţii.

Populaţia din Texas se împărţise astfel în două. Unii erau pe faţă pentru Juarez; alţii acţionau împotriva lui, nu din convingere, ci doar din spirit de opoziţie. Din pricina acestei încordări, nu era uşor să călătoreşti prin ţară. Orice încercare de a-ţi camufla culoarea politică era zadarnică. Trebuia pur şi simplu să te declari pentru o parte sau alta...

Aşa era situaţia pe cînd se arătă înainte-mi acea prelungă fîşie de pămînt care desparte golful Matagorda de cel mexican. Navigarăm prin Paso Caballo, dar furăm siliţi să ancorăm repede, pentru că apa golfului era foarte puţin adîncă şi riscam să ne împotmolim.

Se opriseră acolo cîteva ambarcaţiuni mărunte, iar mai departe, în larg, o seamă de vase mari cu cîte trei catarge şi chiar un transatlantic. Mă deplasai, fireşte, în mare grabă, cu o barcă, la Matagorda, ca să mă informez dacă există o ocazie pentru Quintana. Spre regretul meu, abia a treia zi avea să plece o goeletă. Eram deci imobilizat. Mă necăjea faptul că Gibson, asigurîndu-şi un avans de patru zile, ar fi putut să dispară fără urmă. Dar îmi ziceam, spre consolare, că făcusem tot posibilul în împrejurările date.

Acum trebuia să am răbdare şi să aştept. Trăsei la un hotel şi cerui să mi se aducă bagajele rămase pe vapor.

Pe atunci Matagorda era o localitate mai mică decît azi. Situat în partea de răsărit a golfului, portul avea o însemnătate secundară prin comparaţie cu Galveston, de pildă. Ca pretutindeni în Texas, regiunea coastei e foarte nesănătoasă, din pricina umezelii. Aici te poţi alege uşor cu o malarie. Iată de ce popasul acesta nu-mi făcea deloc plăcere.

"Hotelul" semăna cu un han de mîna a treia sau a patra, odaia părea o cabină de vapor şi patul era atît de scurt, încît îmi atîrnau afară ba capul, ba picioarele.

După ce-mi văzui la adăpost bagajele, ieşii să vizitez localitatea.

Ca să ajung de la odaia mea pînă la scară, trebuia să trec prin faţa unei uşi deschise. Mă uitai în treacăt înăuntru. Odaia semăna cu a mea, doar că în perete atîrna un harnaşament de călărie şi capătul frîului mătura duşumeaua. Lîngă fereastră, zării o flintă de Kentucky.

Mă gîndii pe loc la Old Death. Totuşi, nu eram sigur. Lucrurile ar fi putut să aparţină altcuiva.

Părăsii clădirea hotelului şi o luai pe o stradă în jos. Cînd, deodată, la o cotitură mă ciocnii de un bărbat care venea în sens opus.

— Thunder-storm! Mii de trăsnete! Mă certă omul. Fiţi atent, sir, nu vă năpustiţi ca furtuna!

— Dacă plimbarea mea de melc vă pare o furtună, atunci stridia e un cargobot, îl calmai, rîzînd.

Se dădu un pas înapoi şi exclamă:

— Păi ăsta e nătăfleţul care se crede detectiv! Pe cine căutaţi în Texas şi tocmai la Matagorda?

— În orice caz, nu pe dumneavoastră, master Death!

— Cred şi eu! S-ar părea că sînteţi chiar dintre acei oameni care niciodată nu găsesc ceea ce caută, în schimb se ciocnesc de semenii care nu-i interesează. Cum staţi cu setea, cu foamea? Haidem la o bere! V-aţi găsit locuinţă?

— Da, la Uncie Sam.

— Foarte bine! Am tras la acelaşi hotel.

— Nu cumva ocupaţi odaia de lîngă scară, unde am văzut un harnaşament şi o flintă?

— Chiar aşa. Trebuie să ştiţi că nu mă despart niciodată de ele.

Lucrurile astea mi-s dragi. Un cal se mai găseşte, dar o şa bună, greu de tot. Ei, haide! Tocmai ieşisem dintr-o magherniţă unde se vinde bere rece, adevărat balsam pe căldurile astea de iunie. Sînt gata să mă jertfesc şi să mai beau un pahar cu dumneavoastră.

Mă introduse într-un birt sărăcăcios, unde se servea bere la sticle, la un preţ considerabil umflat. Eram singurii consumatori. Îi oferii o ţigară de foi, dar o refuză. În schimb, scoase din buzunar o roată de tutun de mestecat, din care îşi tăie o porţioară ca pentru cinci matrozi luaţi laolaltă. Şi-o potrivi cu satisfacţie într-un cotlon al gurii, apoi zise:

— Aşa! Acum vă stau la dispoziţie. Sînt curios să aflu ce vînt v-a mînat aşa de repede pe urmele mele. Prielnic?

— Din contra, foarte neprielnic.

— Atunci probabil că nici n-aţi avut intenţia să vă opriţi aici.

— Nu. Ţinta mea e Quintana, însă n-am găsit o ocazie imediată.

De aceea m-am trambalat pînă aici, de unde, cică, s-ar găsi mai uşor un vas care să mă ducă la destinaţie. Din păcate, trebuie să mai aştept două zile.

— Răbdaţi, master, răbdaţi! Eu, unul, pot să vă consolez cu dulcea idee că sînteţi un ghinionist!

— Frumos! Credeţi că pentru asemenea consolări veţi primi din parte-mi un răvaş de mulţumire?

— Vă rog, eu dau sfaturi dezinteresate, rîse el. De altfel şi mie îmi merge anapoda; stau aici, fără nici o treabă, fiindcă m-am mişcat prea încet. Voiam să ajung la Austin şi de acolo, peste Rio Grande-del-Norte. Anotimpul e favorabil. A plouat, fluviul a crescut şi navigaţia se desfăşoară normal. Pentru că, trebuie să ştiţi, altminteri acest Colorado e cam sărac în apă.

— Am auzit, totuşi, că drumul ar fi barat.

— Nu chiar barat. O îngrămădire de plute sileşte apele să se despartă în mai multe braţe pe un parcurs de opt mile engleze. Apoi navigaţia e iarăşi liberă pînă la Austin şi chiar mai departe. Totuşi, e preferabil să te deplasezi pînă acolo pe jos şi abia pe urmă să te îmbarci. De altfel, acesta fusese şi planul meu, dar berea mi-a jucat renghiul. Am tot băut aici, la Matagorda şi, pînă am ajuns la plutele cu pricina, vaporul se şi punea în mişcare. Aşa