Capitolul 52 MUNŢII PIRINEI

Coborârea a fost mult mai obositoare pentru Ollie decât urcarea. Era sigur că patrulele germane erau în continuare pe urmele sale, aşa că a pornit la vale fără să se mai uite pe unde calcă. Când a ajuns la un pod de calcar, a alunecat pe gheaţă şi a căzut pe spate. Hainele ude l-au făcut să prindă viteză pe povârnişul acoperit de lapoviţă. Dând din picioare, a reuşit să se rostogolească pe burtă. A încercat cu disperare să se agaţe de vreun colţ de stâncă, dar a alunecat şi mai repede. Pietrele i-au intrat în mâini. A căutat să se proptească în degetele de la picioare, dar i-au plesnit şireturile de la ghete. A reuşit să se oprească. A tras aer în piept şi s-a ridicat anevoie în picioare la câţiva centimetri de marginea unei prăpăstii. Timpanele îi zvâcneau. Când a aruncat o privire în jos, a văzut că avea două degete strâmbate. Cu mâna înţepenită de frig, le-a îndreptat, simţind imediat o durere ascuţită în braţ.

Nu se vedea nici o cărare. Ollie a străbătut întinderile de piatră şi povârnişurile repezi. Pe măsură ce cobora, aerul era mai uşor de respirat. Trupul lui însă era făcut zob. La fiecare mişcare simţea crampe îngrozitoare în muşchii slăbiţi de cât stătuse chircit în ultimele săptămâni. A trebuit să se oprească, rezemându-se de un bolovan. Respira cu greutate. Când s-a uitat înapoi spre vârf, a văzut mişcare. Şi-a încordat privirile şi a zărit doi nemţi care coborau creasta. Erau la câteva sute de metri, prea departe să-l nimerească cu gloanţe. Mergeau însă grăbiţi, aproape de două ori mai repede decât o făcuse el. S-a ghemuit, sperând că nu îl zăriseră. Câteva secunde mai târziu, în vale a răsunat o împuşcătură care l-a făcut să plece de acolo.

În orele ce au urmat, Ollie a încercat să se depărteze de urmăritori. Soldaţii însă erau tot mai aproape, şi împuşcăturile nu mai răsunau ca un ecou, ci se auzeau din ce în ce mai tare, ca nişte trosnete. Gloanţele au început să sară din stânci pe lângă el. S-a năpustit în jos pe panta plină de pietriş, dar şi-a sucit glezna şi s-a prăbuşit la pământ. A simţit o durere vie în picior. S-a ridicat şi a încercat să alerge mai departe, dar trupul nu l-a ascultat, abia putea face câţiva paşi şchiopătând. Şi-a dat seama că era doar o chestiune de timp până să-l ajungă soldaţii.

Pe nesimţite, povârnişul de piatră a lăsat loc unor copaci schilodiţi de vânturi şi, în cele din urmă, unei păduri dese, care l-a ascuns de privirile soldaţilor. Aerul mai cald i-a dezmorţit mâinile, dar a început să simtă durerea din degete. Sleit de puteri, s-a ascuns în scorbura unui buştean putrezit, sperând ca soldaţii să treacă pe lângă el. Din clipă în clipă se aştepta să audă zgomotul înfundat al cizmelor nemţeşti, aşa că a încercat să respire cât mai încet. Atunci a auzit o apă curgând. Râul Bidasoa! Şi-a amintit de harta desenată de Lucien cu creta. Când şi-a dat seama cât de aproape era de Spania, n-a mai ştiut ce să facă. Mintea îi spunea să rămână ascuns. Însă dorinţa puternică de a se întoarce în sfârşit acasă l-a împins să se târască afară.

A auzit o împuşcătură. Creanga de lângă el s-a despicat. Inima a început să-i bată nebuneşte. S-a întors. La vreo cincizeci de metri de el se vedeau soldaţii – unul îngenuncheat, cu arma aţintită spre el, celălalt, cu mitraliera proptită de şold. Ollie s-a ascuns în spatele unui copac. Gloanţele au împânzit pădurea.

S-a chinuit să alerge. Glezna îi zvâcnea. În timp ce se împleticea printre pini, a auzit şi mai multe focuri de armă. Dintr-odată, o durere ascuţită în braţ, şi a simţit mâneca fierbinte şi lipicioasă. A alergat cât a putut de repede printre copacii plini de spini care îl zgâriau pe faţă. Nu s-a oprit, atras de gâlgâitul tot mai puternic al apei. Soldaţii se apropiau. A ajuns la râu şi a încremenit.

La vale curgea furioasă o apă tulbure şi plină de crengi. După ploile puternice, râul se umflase şi ieşise din matcă. S-a uitat împrejur. Nici un pod. Nici un loc unde să se ascundă. S-a uitat în prăpastia mâloasă. Sângele îi curgea din degete.

Zgomotul unei crengi rupte.

— Dort!47

47. Acolo! (în germ, în orig.).

I-a văzut pe soldaţii nemţi ieşind din pădurea de pini. Frunţi încruntate. Feţe schimonosite. Au ridicat armele. N-avea de ales. S-a aruncat în râu.

Apa îngheţată i-a tăiat răsuflarea. A ieşit la suprafaţă şi a tras aer în piept, dar a şi înghiţit o gură de apă murdară. S-a sufocat. A auzit împuşcături. Gloanţele despicau aerul la câţiva centimetri de el. A băgat capul sub apă şi a dat din picioare. Forţa curentului i le răsucea. A înotat din răsputeri, simţind cum hainele îmbibate de apă îl trag la fund. Pieptul i se ridica de la aerul rămas în plămâni. Când a trebuit să iasă la suprafaţă, au explodat şi mai multe focuri de armă. A luat o gură de aer şi s-a scufundat din nou.

Când a scos capul la suprafaţă, a văzut un soldat alergând pe lângă mal, cu mitraliera ridicată. S-a dat la fund. Neamţul a golit arma. Gloanţele împroşcau apa. S-a scufundat încă o dată.

A dat mai tare din picioare, încercând să se îndepărteze înot. Când n-a mai putut să-şi ţină respiraţia, a scos capul şi l-a văzut pe soldat încărcând mitraliera. Sfârşit de puteri, s-a lăsat să plutească în voia apei, alunecând pe lângă ţărm, un vălmăşag de tufişuri şi noroi. Soldatul a luat-o la fugă şi a îndreptat arma spre el, dar, purtat de curent, Ollie a dispărut după cotul râului.

L-a mai auzit pe soldat răcnind şi